Scenariul unui Brexit fără acord la finalul lunii martie ar avea un impact limitat asupra aprovizionării cu medicamente a României, în condiţiile în care Marea Britanie acoperă doar 4,6% din importurile de produse farmaceutice, arată calculele 360medical.ro pe baza statisticilor oficiale. Totuşi, Regatul Unit este o piaţă importantă pentru producătorii de medicamente din ţară, cu o pondere de aproape 10% în exporturile de medicamente româneşti.
Astfel, în primele 11 luni din 2018, pentru care s-au centralizat datele privind co merţul exterior, România a importat medicamente în valoare totală de 2,673 miliarde euro, din care produse farmaceutice de 126,2 milioane euro au provenit din Marea Britanie – cu o pondere de 4,6% în totalul importurilor de medicamente.
În aceeaşi perioadă, România a exportat medicamente de 711,9 milioane euro, din care produse farmaceutice în valoare de 66,6 milioane euro în Regatul Unit – ceea ce înseamnă că piaţa britanică absoarbe 9,4% din exporturile româneşti de produse farmaceutice.
Comerţul exterior cu produse farmaceutice este puţin fluctuant în cazul României. În primele 11 luni ale anului trecut, exporturile româneşti de medicamente au crescut nesemnificativ, cu 0,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce importurile au stagnat.
Din Europa, România importă medicamente mai ales din Germania (514 milioane euro în ianuarie-noiembrie 2018), Ungaria (435 milioane euro) şi Olanda (236 milioane euro), Marea Britanie fiind pe locul 7 în rândul furnizorilor europeni de produse farmaceutice pentru piaţa românească.
Mai mult de 2.600 de medicamente sunt fabricate în Marea Britanie şi 45 de milioane de cutii de medicamente sunt livrate către alte ţări europene în fiecare lună, în timp ce 37 de milioane de cutii fabricate în celelalte 27 de state din UE ajung lunar pe piaţa britanică.
Guvernul britanic le-a cerut începând de anul trecut companiilor farmaceutice din Marea Britanie să formeze stocuri suplimentare de medicamente pentru încă şase săptămâni în cazul unui Brexit fără acord, sarcină pe care industria o consideră o provocare.
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), autoritatea centrală de reglementare din UE, a instituit anul trecut un grup special de lucru pentru a limita posibilele întreruperi de aprovizionare ce ar apărea în următorii doi ani, însă consideră că Brexit nu va afecta disponibilitatea medicamentelor în UE.
În toamna anului trecut, EMA a anunţat că există riscul înregistrării unor crize de aprovizionare pentru 25 de medicamente pentru uz uman şi pentru 14 medicamente pentru animale după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, în martie 2019.
Ce înseamnă un Brexit fără acord
După referendumul pro-Brexit din 23 iunie 2016, Marea Britanie a notificat în 29 martie 2017 retragerea din Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă că va părăsi piaţa unică şi uniunea vamală, odată cu expirarea perioadei de tranziţie, la data de 31 decembrie 2020, dacă este agreat un acord de retragere a regatului din UE până la 29 martie 2019.
Această situaţie ar permite partenerilor să se angajeze în negocieri privind încheierea unui acord de comerţ liber, aplicabil după expirarea perioadei de tranziţie a Marii Britanii din UE.
În caz contrar, al unui Brexit fără acord, relaţia comercială dintre UE şi Marea Britanie va fi guvernată de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), începând cu 29 martie 2019.
"Prin urmare vor fi aplicate taxele vamale la nivelul clauzei naţiunii celei mai favorizate. Cu toate că taxele vamale la nivelul Organizaţiei Mondiale a Comerţului au fost reduse până la o medie de 10.7% pentru produse agricole şi 4.2% pentru produse industriale, nivelul acestor taxe variază foarte mult, ajungând pentru unele produse să depăşească 30%", a precizat recent Ministerul pentru Mediul de Afaceri din România.
Pe lângă barierele tarifare, comerţul dintre UE şi Regatul Unit va fi influenţat de către cele non-tarifare: formalităţi vamale caracterizate de proceduri şi controale împovărătoare, care vor afecta în special companiile care operează după modelul livrării „just in time”.
"De asemenea, vor fi solicitate declaraţii de securitate şi siguranţă pentru transportatorul mărfurilor, iar pentru unele produse precum tutun şi alcool vor fi aplicate accize suplimentare taxelor vamale", a avertizat ministerul.