Studiile clinice reprezintă standardul de aur în medicina bazată pe dovezi, dar şi dovezile sau studiile din lumea reală ( studii de tip real world), generate în timpul practicii clinice de rutină, sunt din ce în ce mai importante, motiv pentru care dr. Gabriela Teodorescu, director medical al companiei AstraZeneca, a vorbit despre studiile din lumea reală din perspectiva evaluării tehnologiilor medicale, decizii bazate pe date în cadrul dezbaterii online ,,Access and Therapies360”, organizată de redacţia 360medical.ro, un eveniment din seria conferinţelor 360 APT, Acces, politici şi terapii.
Deşi medicina bazată pe dovezi (evidence base medicine) este un concept vechi, rămâne foarte actual astăzi, stă la baza oricărei recomandări din ghidurile internaţionale, indiferent de patologie.
,,Au existat de-a lungul timpului opinii cum că această abordare ar putea cumva să limiteze libertatea clinicianului, dar astăzi este unanim recunoscut şi doar pe bază de dovezi, nivel de evidenţă, grad de recomandare se validează şi se ierarhizează opţiunile terapeutice. În mod similar, tot pe bază de dovezi trebuie să fie şi decizia de evaluare a tehnologiilor medicale, iar aici un rol central poate fi cel al studiilor de tip real world, date din practica de zi cu zi”, a atras atenţia dr. Gabriela Teodorescu.
Indiferent de tipul de studiu, respectiv sursa datelor (date clinice, date generate direct de către pacienţi, date de cost-utilizare sau date generale de sănătate publică la nivel naţional), un pas absolut necesar este acela de a avea un registru electronic al pacientului, iar apoi pe baza acestor date să poate fi realizate baze solide, de calitate, interconectabile care pot sta la baza unor cercetări variate atât din perspectiva clinică, cât şi din perspectiva unei decizii de includere în compensare a unor molecule noi, cât şi pentru decizii de sănătate publică.
"În România chiar în lipsa unor astfel de surse electronice, au existat proiecte de tip real world evidence cu o colectare primară a datelor, dar deşi ele sunt incluse în metodologie, neavând norme clare de aplicare, practic nu au fost luate în considerare în evaluarea HTA. Setarea normelor adecvate, pentru ca aceste studii de tip date din practica de zi cu zi să poată fi implementate standardizat în România, poate reprezenta o soluţie să aducem inovaţia mai repede şi mai aproape de pacientul din România”, a afirmat dr. Gabriela Teodorescu, la evenimentul ,,Access and Therapies360”.
În opinia sa, utilitatea acestor studii merge pe multiple paliere. Ele pot simultan să aducă informaţie relevantă ce poate să ghideze, să evalueze managementul pacientului, lucru extrem de important, mai ales în patologii cronice precum: bolile cardiace, renale, respiratorii, imunologice sau oncologice.
,,Este extrem de important să poţi să te uiţi la ceea ce s-a obţinut şi apoi să optimizezi. De aceea, mesajul meu este de colaborare, de nevoie de dialog. Să profităm de progresul şi accelerarea din sfera digitală şi să existe deschidere din perspectiva normelor de HTA, astfel încât în tot mai multe patologii să putem să avem şi în România, studiile din practica de zi cu zi incluse în evaluările HTA, în beneficiul direct al pacienţilor”, a concluzionat directorul medical al companiei farmaceutice.