Gabriel Dina, Pfizer România despre accesul la vaccinuri: În cazul pacienţilor cronici vorbim de 10-15 ani întârziere

Gabriel Dina, Pfizer România despre accesul la vaccinuri: În cazul pacienţilor cronici vorbim de 10-15 ani întârziere

Accesul românilor la medicamente noi este greoi comparativ cu ceilalţi europeni. O arată şi sondajul WAIT, realizat de Federaţia Europeană a Asociaţiilor şi Industriei Farmaceutice (EFPIA), potrivit căruia România se află pe ultimul loc în UE în privinţa timpului de aşteptare al pacienţilor pentru a avea acces la medicamente de ultimă generaţie.  În 2021, timpul de aşteptare a crescut la o medie de peste 899 de zile, faţă de 883 de zile cat era în 2020. Nici în privinţa accesului la vaccinuri, ţara noastră nu stă mai bine. ,,Dacă acest studiu Wait arată o întârziere de 899 de zile la medicamente noi, când vorbim de vaccinuri la persoanele de vârstă adultă, la pacienţii la risc, la pacienţi cronici vorbim de 10 ani- 15 ani întârziere pentru încă nu suntem la momentul în care valoarea medicală economică şi societală a vaccinurilor să fie recunoscută pe deplin”, a declarat la dezbaterea "Access & Therapies360”, organizată de redacţia 360medical.ro, Gabriel Dina, Director Corporate Affairs, Pfizer România.

În cadrul evenimentului din seria conferinţelor 360 APT, Acces, politici şi terapii, s-a discutat nu doar despre accesul românilor la tratamente, ci şi despre accesul la prevenţie, respectiv la vaccinuri. Anual în lume sunt prevenite 2, 5 milioane de decese, iar pandemia de COVID-19 a arătat cât de importantă este vaccinarea şi aduce date noi în acest domeniu.

,,Din păcate, nu avem date specifice pentru ţara noastră. S-a publicat un studiu la finalul anului trecut în Journal of American Medical Association care arăta că în SUA, şi americanii nu au avut o rată fantastică de vaccinare, la acel moment au fost prevenite 240.000 de decese şi peste 1,1 milioane de spitalizări. La fel, Biroul Regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii -Biroul pentru Europa a prezentat date la sfârşitul anului trecut potrivit cărora 400.000 de decese au fost evitate în spaţiul european şi peste un milion de spitalizări, deci o valoare uriaşă atribuită acestor intervenţii de tip preventiv, vaccinurilor”, a subliniat  Gabriel Dina, Director Corporate Affairs, Pfizer România

Potrivit reprezentantului companiei farmaceutice, peste 24 din 27 de ţări membre ale UE au programe de facilitare din punct de vedere financiar al accesului la vaccinuri pentru populaţiile vulnerabile.

,,Sunt persoanele de care ar trebui să avem atât de mare grijă, aşa cum ne relevă şi această pandemie. Majoritatea deceselor şi cazurilor severe a fost la populaţia vârstnică, pacienţi cu comorbidităţi, pacienţi cu boli cronice, cu sistem imunitar suprimat sau compromis. Aici trebuie şi noi să ne focalizăm atenţia, precum au făcut-o şi celelalte ţări membre ale UE”, a atras atenţia Gabriel Dina.

În opinia sa, în România s-au făcut nişte paşi pozitivi în ultima perioadă pentru a creiona un mecanism de facilitare a accesului la vaccinuri.

,,România timp de mulţi ani nu a avut un Comitet Naţional de vaccinare funcţional, dar la început de mandat prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, a numit un comitet  naţional de vaccinare, care este un element important în procesul de evaluare a poverii bolilor transmisibile şi prevenibile prin vaccinare, a evaluării eficacităţii şi siguranţei şi mai mult a altor criterii obiective a căror analiză s-ar impune în vederea introducerii într-un astfel de program naţional sau la compensare de către Casa Naţională de Asigurări”, a spus reprezentantul Pfizer România.

Faptul că suntem ţară membră a UE ne conferă un avantaj uriaş, nu doar în domeniul vaccinurilor, ci şi în domeniul medicamentelor, a mai remarcat Gabriel Dina.

Referindu-se la pandemia de COVID-19 şi vaccinare, invitatul a subliniat recordul istoric absolut marcat de compania pe care o reprezintă, acela de-a face un vaccin în 326 de zile, spunând că acum o coaliţie publică academică îşi propune să facă un vaccin în 100 de zile.

,,Cei care au criticat acest efort ce a implicat peste 280 de parteneri din 16 ţări ar trebui să se mai gândească încă odată, pentru că nici cu 326 de zile n-ar trebui să ne mulţumim că este suficient. Acum se discută la nivel de forumuri ştiinţifice,  guvernamentale despre importanţa dezvoltării în condiţii de criză maximă de sănătate publică a unor vaccinuri în 100 de zile”, a spus Gabriel Dina.

Anul trecut compania Pfizer a reuşit să fabrice 3 miliarde de doze de vaccin pentru COVID-19, din care 1 miliard de doze le-a oferit la preţ fără profit. ,,Anul acesta ne propunem 4 miliarde de doze, din care alt miliard va fi la preţuri nonprofit către ţările aflate în condiţiile economice dintre cele mai dezavantajoase”, a mai precizat Dina.

Citeşte şi: Rozalina Lăpădatu, APAA: Nu înţeleg de ce de 6 ani România nu reuşeşte să depăşească această criză de imunoglobuline!

Prof. dr. farm. Robert Ancuceanu: Activitatea de genomică în România este mai mult decât firavă

Prof. dr. Liana Gheorghe, despre hepatita Delta: E timpul să oferim populaţiei din România noi soluţii terapeutice

Daniel Bran, vicepreşedintele APMGR: Medicamentele generice sunt utilizate suboptimal

Radu Gănescu: ,,Accesul la medicamente ar trebui să crească, să fie îmbunătăţit. Pandemia nu ne-a ajutat”

Vezi şi Dr. Ioana Bianchi, ARPIM: Lungul drum al medicamentelor compensate în România

viewscnt