O echipă de cercetători de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) a descoperit o metodă inovatoare prin care utilizează un material biocompatibil pentru a încapsula bacterii probiotice asociate cu antibiotice pentru a distruge infecţiile rezistente la medicamente, relatează medicalnewstoday.com.
În fiecare an, peste 2 milioane de persoane din SUA dezvoltă infecţii rezistente la medicamente, iar aproximativ 23.000 mor din cauza acestora.
Aceste statistici au determinat Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor să considere rezistenţa la medicamente ”una dintre cele mai mari provocări din domeniul sănătăţii publice ale timpurilor noastre”.
Tocmai de aceea, cercetătorii încercă să dezvolte modalităţi ingenioase de abordare a aşa-numitelor superbacterii, care au devenit imune la tratamentul cu antibiotice.
În ultimul timp, cercetătorii au adăugat probioticele în arsenalul lor de luptă împotriva superbacteriilor. Probioticele sunt bacterii benefice găsite în alimente, cum ar fi iaurtul, kefirul sau murăturile.
Într-un nou studiu, cercetătorii au folosit probiotice pentru a crea o combinaţie ”ucigaşă” care a distrus două tulpini de bacterii rezistente la medicamente.
Cei doi coautori ai studiului sunt Ana Jaklenec, cercetător la Institutul Koch al MIT, şi Robert Langer, profesor la Institutul Koch, rezultatele studiului fiind prezentate în publicaţia Advanced Materials.
Cea mai mare provocare pentru cercetători a fost să găsească o soluţie pentru includerea probioticelor într-un înveliş care să le ferească de acţiunea distructivă a antibioticului. Pentru realizarea acestui înveliş, aceştia au ales un material numit alginat.
Oamenii de ştiinţă au ales alginatul din două motive. În primul rând, acesta este o componentă a biofilmului pe care bacteriile îl formează în mod natural atunci când încearcă să se ferească de antibiotice. În al doilea rând, medicii îl folosesc deja în tratamentul rănilor.
În cadrul studiului, echipa de cercetători a ales un probiotic format din trei tulpini de bacterii Lactobacillus - un tip de bacterii care pot distruge Staphylococcus aureus, o superbacterie rezitentă la antibiotice.
Acesta a fost combinat cu antibioticul tobramicină, care este cunoscut pentru că ucide Pseudomonas aeruginosa. Amestecul ”ucigaş” a fost aplicat ulterior peste Staphylococcus aureus şi peste Pseudomonas aeruginosa.
Potrivit cercetătorilor, superbacteriile au fost complet eradicate prin această metodă.
Recent, o altă echipă de cercetători americani a descoperit că bacteriile probiotice numite bacillus, frecvent recomandate ca supliment alimentar pentru îmbunătăţirea sănătăţîi digestive, sunt capabile să lupte şi să elimine eficient S. aureus.