O reţea de farmacii anunţă că are Euthyrox în toate unităţile din Bucureşti

O reţea de farmacii anunţă că are Euthyrox în toate unităţile din Bucureşti

O reţea de farmacii anunţă că medicamentul Euthyrox (substanţa activă levotiroxină sodică) este disponibil de vineri în toate unităţile sale din Bucureşti.

Anunţul a fost făcut de reţeaua Belladonna, care a precizat că medicamentul Euthyrox este disponibil în toate cele 45 de farmacii din cadrul reţelei din Bucureşti în concentraţiile 25 μg, 50 μg şi 100 μg.

"Pacienţii care au nevoie de acest medicament în tratamentul curent se vor prezenta la farmacie cu reţeta, scrisoarea medicală sau alt document eliberat de către medic care recomandă un tratament cu Euthyrox", a precizat reţeaua de farmacii, într-un comunicat remis 360medical.ro.

Reţeaua de farmacii a precizat că îşi anunţă continuu pacienţii de disponibilitatea medicamentului.

"A avea o persoană dedicată pentru cererea de Euthyrox venită din partea pacienţilor, pe pagina de Facebook sau pe adresa noastra oficiala de e-mail, a fost o masură pe care noi am considerat-o normală şi umană, având în vedere criza prin care au trecut aceştia, generată de lipsa medicamentului de pe piaţă. Pentru că în centrul activităţii noastre punem mereu pacientul, am vrut să îl direcţionăm, în vreme de pandemie, exact în farmacia unde găseşte medicamentul, pentru a evita deplasările din farmacie în farmacie, punându-şi în risc sănătatea. Ţinem legătura cu pacienţii şi îi anunţăm în timp real de disponibilitatea medicamentului", se arată în comunicat.

"Farmaciile noastre respectă recomandările Colegiului Farmaciştilor din România cu privire la eliberarea acestui medicament. Medicamentul Euthyrox nu se comercializează online, conform legislaţiei în vigoare. Se poate ridica de către pacienţi sau un reprezentant al acestora, în baza documentelor medicale, din una dintre farmaciile menţionate aici: https://www.farmaciilebelladonna.ro/farmacii.html", mai arată comunicatul.

Reţeaua Belladonna a mai precizat că în farmaciile este disponibilă şi formula veche a medicamentului Euthyrox 100 μg, cantităţi provenite din import paralel, care  nu se eliberează, însă, pe bază de reţete compensate.

Circa 750.000 de pacienţi din România au nevoie de medicamentul Euthyrox, indicat terapeutic în tratamentul guşii tiroidiene (în special la adulţi, atunci când iodul nu este indicat), ca tratament de substituţie în hipotiroidism, tratament de supresie în cancerul tiroidian şi tratament de substituţie pe parcursul terapiei antitiroidiene a hipertiroidismului.

Recent, Ministerul Sănătăţii a adăugat în Canamed două variante de Euthyrox – 75 micrograme (µg) şi 125 micrograme -, pentru care deţinătorul autorizaţiei de punere de piaţă este compania de stat Unifarm. Preţul este valabil pentru 400.000 de cutii aduse în ţară de Unifarm.

viewscnt