Raport: Conflictele de interese sunt răspândite în rândul autorilor de studii clinice realizate în SUA, în ciuda standardelor clare în domeniu

Raport: Conflictele de interese sunt răspândite în rândul autorilor de studii clinice realizate în SUA, în ciuda standardelor clare în domeniu

Conflictele de interese persistă printre medicii implicaţi în realizarea de studii clinice ce recomandă folosirea unor noi medicamente, în ciuda politicilor clare ale Academiei Naţionale de Medicină din Statele Unite de a limita influenţă industriei farmaceutice asupra recomandării medicale a medicamentelor, arată două noi rapoarte publicate în SUA, citate de Reuters.

Noile studii confirmă rezultatele unor analize anterioare, care au arătat că autorii ghidurilor clinice respectă rareori politicile Academiei Naţionale de Medicină, iar unii autori ar putea fi în conflict de interese, beneficiind de plăţi nedeclarate.

Medicii ar trebui să fie conştienţi de faptul că declaraţiile pe proprie răspundere cu privire la conflictele de interese ale autorilor ghidurilor de practică clinică pot fi inexacte. Impactul acestei situaţii asupra recomandărilor cuprinse în ghidurile de practică clinică este incert”, a afirmat Dr. Samir C. Grover de la Universitatea din Toronto, implicat în realizarea unui studiu asupra acestui fenomen. 

În studiul amintit, dr. Grover şi colegii săi au ales recomandările clinice realizate pentru primele 10 medicamente ca vânzări în 2016 şi au evaluat modul în care aceste 18 ghiduri de practică clinică au respectat principiile Academiei Naţionale de Medicină privind prezentarea în scris a potenţialului conflict de interese, numirea unor preşedinţi de comisii fără conflicte de interese şi limitarea autorilor aflaţi în conflict de interese la mai puţin de 50% din numărul membrilor.

Dintre cei 160 de autori ai acestor ghiduri, 79 (49,4%) au declarat primirea unei plăţi şi 50 (31,3%) au dezvăluit primirea unor plăţi de la companiile care comercializează unul din cele 10 medicamente din topul listei de vânzări.

În plus, 41 de autori (25,6%) au primit bani, dar nu au dezvăluit primirea plăţilor de la companiile care comercializează medicamentele, au stabilit cercetătorii, pe baza datelor de la Centers for Medicare and Medicaid Services Open Payments.

În total, 91 de autori (56,9%) au avut un conflict de interese de natură financiară, arată studiul publicat recent în JAMA Internal Medicine. Valoarea medie a plăţilor declarate a fost de 522 dolari.

Studiul a mai stabilit că, în ciuda standardelor Academiei Naţionale de Medicină, niciun ghid nu a prezentat informaţii complete în scris despre toate conflictele de interese.

De asemenea, doar 4 dintre cele 18 grupuri care au realizat gidurile clinice au avut doar membri fără conflicte de interese, iar 8 au limitat numărul membrilor aflaţi în conflict de interese la mai puţîn de 50% din numărul total.

În cel de-al doilea studiu, Tyler R. Combs de la Oklahoma State University din Tulsa şi colegii săi au evaluat plăţile primite de la industria farmaceutică de către cei 83 de autori a 15 ghiduri clinice de gastroenterologie şi modul în care aceştia şi-au declarat conflictele de interese.

Studiul arată că 44 de autori (53% din total) au primit plăţi de la companii farmaceutice, în timp ce doar 16 autori (19%) au dezvăluit informaţiile financiare legate de conflictele de interese sau nu au primit nicio plată.

Valoarea medie a plăţilor primite de autorii de ghidurilor a fost de circa 1.000 de dolari.

viewscnt