Grupul farmaceutic elveţian Roche, care încearcă să intre pe piaţa medicamentelor pentru obezitate, dominată în prezent de companiile Novo Nordisk şi Eli Lilly, va dezvolta un nou candidat de medicament ca terapie pentru pierderea în greutate.
Grupul farmaceutic elveţian a anunţat miercuri că a achiziţionat drepturile asupra unui tratament împotriva obezităţii de la compania daneză, Zealand Pharma, în cadrul unui acord de colaborare în valoare de până la 5,3 miliarde de dolari, în timp ce producătorul elveţian de medicamente încearcă să îşi crească perspectivele pe piaţa în plină expansiune a tratamentelor pentru pierderea în greutate.
Acordul care acoperă compusul petrelintidă, semnalează eforturile grupului farmaceutic elveţian de a ajunge din urmă liderii de pe piaţa obezităţii, grupul farmaceutic danez Novo Nordisk şi grupul farmaceutic american Eli Lilly.
Conform acordului, dezvoltatorul danez va primi în avans 1,65 miliarde de dolar işi apoi plăţi de etapă care să ducă la suma totală de 5,3 miliarde de dolari, în funcţie, în principal, de stadiul final al studiilor şi de dezvoltarea vânzărilor, a declarat grupul farma într-un comunicat.
Cele două companii farma vor comercializa în comun petrelintida în Statele Unite şi Europa, iar compania elveţiană va obţine drepturi exclusive de comercializare în restul lumii.
Compania daneză de cercetare în biotehnologie, care proiectează şi dezvoltă medicamente pe bază de peptide, concentrându-se în principal pe boli metabolice precum diabetul şi obezitatea, testează în prezent medicamentul la persoane supraponderale sau obeze fără diabet zaharat de tip 2, în cadrul unui studiu de etapă intermediară.
Petrelintida aparţine unei clase de medicamente cunoscute sub numele de analogi de amilină cu durată lungă de acţiune, care imită hormonul natural amilină, co-secretat de pancreas împreună cu insulina.
Prima nouă generaţie de medicamente împotriva obezităţii s-a bazat în principal pe hormonul intestinal GLP-1, dar Novo Nordisk mizează pe un mod dublu de acţiune care include amilina pentru următoarea sa generaţie de medicamente, cu compuşi experimentali numiţi amycretin şi CagriSema.
Cu toate acestea, rezultatele dezamăgitoare ale studiilor clinice privind CagriSema au afectat puternic acţiunile grupului farma danez în ultimele trei luni. Acţiunile Zealand au suferit, de asemenea, din cauza scepticismului cu privire la abordarea amilinei şi au scăzut cu aproximativ 30% în acest an înainte de tranzacţia de miercuri, informează Reuters.
Alte companii care au început cercetările în domeniul amilinei, despre care se crede că păstrează mai bine masa slabă decât medicamentele pe bază de GLP-1, includ gigantul farmaceutic anglo-suedez AstraZeneca.
Profiturile şi pierderile pentru petrelintidă, precum şi o combinaţie în doză fixă cu CT-388, medicamentul experimental pentru obezitate al grupului elveţian, vor fi împărţite în proporţie de 50/50 în Statele Unite şi Europa, a declarat grupul elveţian.
Tranzacţia este preconizată să se încheie în al doilea trimestru al anului.
Grupul farmaceutic elveţian, care la sfârşitul anului 2023 a cumpărat un alt dezvoltator de medicamente, compania farmaceutică americană, Carmot Therapeutics, care are în portofoliu medicamente pentru tratarea obezităţii aflate în diferite stadii de dezvoltare, a declarat în septembrie că trei candidaţi de medicamente pentru obezitate şi diabet aflaţi în stadiu incipient din acea achiziţie au un potenţial combinat de peste 3 miliarde de euro în vânzări anuale.
Companiile farmaceutice importante încearcă să intre pe piaţa medicamentelor pentru obezitate, considerată cu un mare potenţial de dezvoltare în următorul deceniu.
Pe piaţa tratamentelor pentru pierderea în greutate vor apărea 16 medicamente noi până în 2029, potrivit unui raport publicat la sfârşitul anului.
Analiştii au estimat că piaţa tratamentelor pentru obezitate s-ar putea extinde la 200 de miliarde de dolari până în 2031.