Medicamentul Kadcyla (trastuzumab emtansină), dezvoltat de compania farmaceutică elveţiană Roche, a redus în mod semnificativ riscul de recidivă sau de deces în comparaţie cu Herceptin (trastuzumab) la pacienţii cu cancer de sân HER2-pozitiv aflat în fază iniţială, a indicat un studiu clinic de faza a III-a.
Studiul clinic internaţional a evaluat persoanele cu cancer de sân cu HER2-pozitiv care nu au răspuns la tratamentul neoadjuvant.
Cercetarea a fost concepută pentru a evalua eficacitatea şi siguranţa Kadcyla în comparaţie cu Herceptin ca terapie pentru pacientele la care boala s-a menţinut după terapia neoadjuvantă, care a inclus Herceptin şi chimioterapia bazată pe taxan.
Kadcyla este un anticorp conjugat cu medicament, conceput pentru a potenţa chimioterapiea direct la celulele canceroase HER2-pozitive, permiţând reducerea la minimum a deteriorării ţesuturilor sănătoase, potrivit producătorului.
Cancerul de sân reprezintă una dintre principalele cauze de mortalitate în rândul femeilor din lune şi din România.
Potrivit ultimului raport Globocan, prezentat recent de 360medical.ro, în 2018, 9.629 de persoane din România au fost sau vor fi diagnosticate cu cancer de sân.
Acelaşi raport arată că 50.902 persoane din România au murit sau vor muri de cancer în acest an, din care 3.379 de cancer de sân.
Specialiştii le recomandă femeilor să îşi facă lunar o autoexaminare a sânilor şi, cel puţin o dată pe an, să meargă la control la medicul specialist.