Valoarea medicamentelor eliberate în farmaciile din România a crescut cu 22,8% în primul trimestru, la 4,6 miliarde lei

Valoarea medicamentelor eliberate în farmaciile din România a crescut cu 22,8% în primul trimestru, la 4,6 miliarde lei

Piaţa farmaceutică din România, care exprimă valoarea totală a medicamentelor eliberate de farmacii către pacienţi, a crescut în primul trimestru din acest an cu 22,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, până la 4,64 miliarde lei (980,6 milioane euro), susţinută în special de medicamentele eliberate pe bază de reţetă, arată un studiu realizat de Cegedim.

Ca volum, piaţa a crescut cu 5,9% în primul trimestru, la 163,2 milioane unităţi.

Segmentul medicamentelor eliberate pe bază de prescripţie medicală în farmacii a crescut cu 23,1%, până la 3,06 miliarde lei, în timp ce segmentul OTC în farmacii a urcat cu 20,2%, la 1,06 miliarde lei, iar medicamentele pentru spitale au avansat cu 26,8%, la 1521,8 milioane lei.

Cumulat, în perioada aprilie 2018 - martie 2019, piaţa a crescut, în valoare, cu 15,3%, la 16,93 miliarde lei (3,6 miliarde euro).

Pe grupe terapeutice, cele mai mari creşteri după valoarea vânzărilor au fost înregistrate în perioada aprilie 2018 – martie 2019 pe segmentele medicamentelor antiinfecţioase (+28%), medicamente antineoplazice si imunomodulatoare (+20,4%) şi medicamente pentru sistemul musculo-scheletic (20,1%).

Evoluţii sub media pieţei au fost înregistrate la medicamentele pentru sistemul cardiovascular, care au crescut în valoare cu 5,7%, la medicamentele destinate sistemului nervos (+6,2%), la cele destinate sistemului digestiv şi metabolismului (+15,5%) şi sistemului respirator (15,8%).

Datele reprezintă o estimare a ieşirilor de produse din farmacii către pacienţi, iar calculul valorilor şi cotelor de piaţă a fost efectuat la preţurile de achiziţie în farmacie.

Datele nu constituie informaţii referitoare la cifra de afaceri a companiilor farmaceutice care activează în România.

În 2018, piaţa farmaceutică din România a crescut cu 13,8% faţă de anul precedent, până la 16,07 miliarde lei (3,5 miliarde euro).

viewscnt