Vânzările de medicamente pentru disfuncţii erectile au crescut în timpul pandemiei

Vânzările de medicamente pentru disfuncţii erectile au crescut în timpul pandemiei

În ultimul an aflat sub semnul pandemiei de COVID-19 s-a înregistrat o creştere a vânzărilor de medicamente pentru disfuncţii erectile. Un studiu efectuat în Statele Unite a comparat vânzările de medicamente pentru disfuncţia erectilă înainte de martie 2020 şi în primele luni ale pandemiei, din martie până în decembrie 2020. Vânzările pentru unul dintre medicamentele recomandate în disfuncţia erectile s-au dublat, în contextul în care boala COVID-19 creşte riscul de a dezvolta disfuncţie erectilă de aproape şase ori.

„Am văzut o creştere uriaşă a vânzărilor de medicamente de uz zilnic pentru disfuncţia erectilă, ceea ce sugerează că unele persoane au avut relaţii sexuale mai spontane decât oricând - împreună cu partenerii lor de acasă şi au vrut să fie întotdeauna gata”, a declarat dr. Benjamin Davies, profesor de urologie la Facultatea de Medicină a Universităţii din Pittsburgh, autorul principal al studiului.

Pentru a ţine cont de alţi factori care ar putea influenţa vânzarea medicamentelor - cum ar fi accesul la farmacii - autorii studiului au analizat, de asemenea, vânzările altor medicamente din domeniul urologiei, care nu s-au schimbat în lunile de după declararea pandemiei.

S-a înregistrat o scădere a vânzărilor de medicamente pentru disfuncţia erectilă în martie şi aprilie 2020, însă vânzările medicamentelor au crescut constant de atunci, conform concluziilor cercetării publicată pe 25 iunie în Journal of Internal Medicine.

În special, vânzările de tadalafil, un medicament cu acţiune mai lungă, administrat zilnic pentru a ajuta la o activitate sexuală mai spontană aproape s-au dublat între februarie şi decembrie 2020.

„Schimbările în vânzările de medicamente pentru disfuncţia erectilă pot indica probleme importante şi sublinia probleme legate de bunăstarea generală a oamenilor. Viaţa sexuală a oamenilor contribuie la ţesătura psihosocială a societăţii”, a spus Davies care conduce, de asemenea, programul de Oncologie Urologică de la Hillman Cancer Center, care face parte din Universitatea din Pittsburgh Medical Center.

Un alt studiu a reliefat că boala COVID-19 creşte riscul de a dezvolta disfuncţie erectilă (DE) de aproape şase ori, potrivit datelor primului studiu care a investigat asocierea dintre cele două afecţiuni la bărbaţii tineri. Se pare că şi reciproca e valabilă, bărbaţii cu DE sunt mai vulnerabili la infecţia cu SARS-COV-2.

viewscnt