14 Noiembrie, Ziua Mondială a Diabetului: Educaţie pentru a proteja ziua de mâine

14 Noiembrie,  Ziua Mondială a Diabetului: Educaţie pentru a proteja ziua de mâine

Ziua Mondială a Diabetului este marcată anual, în întreaga lume, în data de 14 noiembrie şi are ca obiectiv creşterea gradului de conştientizare şi informare cu privire la impactul diabetului asupra sănătăţii populaţiei.

Tema Zilei Mondiale a Diabetului 2022 este “Education to protect tomorrow” (,,Educaţie pentru a proteja ziua de mâine”).

Activităţile ce se desfăşoară în acest sens vor evidenţia necesitatea unui acces îmbunătăţit la educaţia fiabilă cu privire la diabet pentru persoanele care suferă de această afecţiune.

Potrivit IDF, una din cinci căutări pe Google pentru termeni legaţi de diabet dezvăluie informaţii inexacte sau greşite despre această afecţiune şi despre modul de gestionare a complicaţiilor.

Diabetul este o boală cronică care apare atunci când pancreasul nu mai produce insulină sau  organismul nu utilizează acest hormon în mod eficient. Incapacitatea de a produce insulină sau de a o utiliza eficient duce la creşterea nivelului de glucoză în sânge (hiperglicemie).

În Europa, 61 de milioane de persoane erau diagnosticate cu această afecţiune în 2021.

În lume, conform International Diabetes Federation, 537 de milioane de adulţi cu vârste cuprinse între 20 şi 79 de ani au diabet zaharat, adică 1 din 10 oameni.

Se estimează că acest număr va creşte la 643 de milioane până în 2030 şi la 783 de milioane până în 2045.

Mai grav este însă faptul că, în anul 2021, diabetul a fost responsabil pentru 6,7 milioane de decese. O persoană a murit din cauza bolii la fiecare 5 secunde, potrivit datelor IDF.

Studiul PREDATORR arată că România se situează printre ţările cu cea mai mare prevalenţă a diabetului în Europa, 11,6% dintre adulţi.

,,De Ziua Mondială a Diabetului este important să atragem atenţia asupra acestei probleme reale de sănătate publică cu care se confruntă nu doar România, ci întreaga lume: diabetul. Iar diabetul ar trebui să fie în atenţie astăzi, la fel ca în fiecare zi. Peste tot în jurul nostru sunt persoane cu diabet zaharat, numărul acestora creşte permanent, iar prezenţa complicaţiilor asociate diabetului reprezintă alte grave provocări. Prevenţia, diagnosticarea rapidă şi un tratament eficient sunt esenţiale în diabet. Suntem datori să informăm în primul rând populaţia cu privire la riscurile pe care le prezintă această boală şi cât de important este să ajungem la medic la timp. Diabetul trebuie să reprezinte o prioritate şi să fie luate măsuri clare în prezent pentru a preveni apariţia afecţiunii, dar şi în viitor, care să ajute la diminuarea impactului generat de apariţia diabetului şi a complicaţiilor sale. Trebuie să informăm şi să educăm populaţia de azi pentru a proteja sănătatea zilei de mâine. Iar noi ca medici trebuie să luptăm continuu pentru creşterea calităţii vieţii persoanelor cu diabet şi pentru a diminua impactul apariţiei complicaţiilor asociate diabetului. De asemenea, este foarte important să realizăm un proces eficient de educaţie a persoanelor cu diabet zaharat pentru a-şi cunoaşte cât mai bine afecţiunea şi a reuşi ca împreună cu noi, medicii, să o gestionăm cât mai eficient”, a declarat prof. univ. dr. Gabriela Radulian, preşedinte al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

  • Diabetul zaharat – o problemă atât de sănătate cât şi la nivel economic

Diabetul a generat cheltuieli pentru sănătate de aproximativ 966 de miliarde de dolari, o creştere cu 316% în ultimii 15 ani. [1]

Din păcate, se estimează că unul din doi oameni cu diabet rămâne nediagnosticat, adică aproximativ 212 milioane, la nivel mondial. [2]

Potrivit unui studiu, 2 din 3 persoane cu diabet de tip 2 prezintă factori de risc pentru bolile cardiovasculare, precum: tensiunea arterială ridicată, un nivel ridicat al colesterolului sau nemonitorizarea glicemiei.

2 din 3 persoane cu diabet de tip 2 au suferit deja de o afecţiune cardiovasculară: insuficienţă cardiacă congestivă, infarct, insuficienţă cardiacă.

Ziua Mondială a Diabetului a fost stabilită pentru prima dată în 1991, de International Diabetes Federation (IDF) şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

În anul 2006, Ziua Mondială a Diabetului a fost adoptată oficial de către Organizaţia Naţiunilor Unite.

[1] https://diabetesatlas.org/

[2] https://www.idf.org/aboutdiabetes/what-is-diabetes.html

https://www.idf.org/news/270:one-in-five-search-results-for-diabetes-reveal-misinformation,-idf-warns.html

viewscnt