Asociaţia "Blondie" strânge fonduri pentru a achiziţiona primul avion medical al României

Asociaţia "Blondie" strânge fonduri pentru a achiziţiona primul avion medical al României

Asociaţia “Blondie” a efectuat în 2020 un număr de 30 de zboruri medicale, transportând 38 de copii şi 4 adulţi la tratament în Milano, Roma, Bologna, Palermo, Catania, Freiburg, Viena, Paris, Barcelona, Zurich şi Istanbul. 18 copii dintre cei care au zburat spre tratament în străinătate aveau sub un an şi cel mai mic pacient transportat avea doar 11 zile. Azi, 29 decembrie, a fost efectuat cel de-al treizecilea zbor către Catania cu un copil de un an.

Zborurile au fost efectuate cu avioane comerciale plătite sau avioane medicale închiriate din alte ţări europene. Costul total al curselor aeriene medicale efectuate anul acesta şi plătite de Asociaţia “Blondie” a fost de peste 400.000 euro, bani proveniţi din donaţii. Pacienţii au beneficiat gratuit de acest serviciu!

“Am ajuns să organizăm aceste zboruri dintr-o nevoie care a apărut odată cu pandemia. Am organizat primul zbor cu gândul să ajutăm un copil să ajungă acasă şi iată, azi am ajuns la zborul cu numărul 30. Credem că este momentul ca şi România să aibă o ambulanţă aeriană, este nevoie de ea şi cu fiecare zbor efectuat ni se confirmă această nevoie. Visul nostru este să cumpărăm un avion medical şi să oferim astfel primul serviciu gratuit de ambulanţă aeriană din România. Ne-am propus în 2021 să luăm un avion medical şi să îl putem face cadou copiilor şi tuturor pacienţilor care au nevoie să se trateze în străinătate şi care nu îşi permit să plătească transport medical,” spune Adelina Toncean, fondatoarea Asociaţiei Blondie

După izbucnirea pandemiei de coronavirus, Asociaţia “Blondie” a început să aducă acasă, cu avioane închiriate, copiii rămaşi blocaţi în spitale din Europa din cauza suspendării curselor aeriene de linie. Primul zbor a fost în data de 27 martie, din Milano, iar ulterior asociaţia a dus cu avionul în străinătate copii care aveau nevoie de intervenţii medicale urgente, ce nu puteau fi făcute în România.

# # #

Despre Asociatia „Blondie”

Asociaţia „Blondie” s-a înfiinţat în iunie 2019 pentru a oferi o şansă la viaţă copiilor bolnavi şi singuri. Totul a pornit de la Cristi, un băieţel blond, abandonat în spitalul din Constanţa. Alintat Blondie, Cristi era grav bolnav, având o malformaţie cardiacă în care două artere mari erau inversate. Şansa lui la viaţă a fost un articol în ziarul “Ziua”, cu titlul “Micuţul Cristi are nevoie de o operaţie la Cluj”. Atunci, Adelina Toncean, care mai târziu avea să fondeze asociaţia, a ştiut că va fi copilul ei. La vârsta de doi ani, Cristi a fost luat în plasament şi timp de 11 ani el nu a trăit ca un copil bolnav. În 25 octombrie 2014, Blondie a murit la 13 ani şi jumătate pentru că operaţia care trebuia sa ii salveze viaţa nu s-a făcut la timp.

Pentru copiii ca el, asociaţia a creat un cadru etapizat, care să rezolve cele mai importante probleme ale copiilor cu afecţiuni grave abandonaţi în spitale:

  1. Monitorizare prenatală a gravidelor în risc social pentru identificarea la timp a nou-născuţilor cu afecţiuni grave (Caravana Blondie)
  2. Crearea unei soluţii mobile pentru identificarea în maternitate a nou-născuţilor cu afecţiuni grave în risc de părăsire sau părăsiţi de părinţi (BlonTHE APP)
  3. Crearea unui program de voluntariat în spital pentru copiii internaţi singuri (Şi eu sunt Blondie)
  4. Crearea unui centru de recuperare medicală postspitalizare pentru copiii cu afecţiuni grave în risc social (Căsuţa Blondie).

Pentru a-şi continua misiunea, Asociaţia “Blondie” face apel la solidaritate şi generozitate, donaţiile fiind esenţiale pentru achiziţionarea primei ambulanţe aeriene a României:
RO37 INGB 0000 9999 0909 6711 – LEI

RO37 INGB 0000 9999 0909 6765 – EURO

Titular cont: ASOCIATIA BLONDIE - IMPARTE PENTRU ALTA PARTE

Banca: INGB CENTRALA

SWIFT: INGBROBU

BIC: INGB

Mai multe detalii la https://www.asociatia-blondie.ro/

viewscnt