De curând, Asociaţia Dăruieşte Aripi a achiziţionat pentru Laboratorului de Diagnostic şi Investigare în Sănătate Publică Constanţa un extractor complet automat pentru prelucrarea probelor de testare Covid din judeţul nostru. Echipamentul, în valoare de 20.000 euro, măreşte numărul de probe testate, într-un timp mult mai scurt.
DSP Constanţa prelucrează probele recoltate de Serviciul de Ambulanţă Constanţa, probele recoltate în cadrul centrelor de copii şi bătrâni din judeţ, particulare şi de stat, de asemenea, deservind şi alte instituţii publice şi de stat, cum ar fi Spitalul Municipal Mangalia, clinici de oncologie private din judeţ dar şi probele recoltate de la pacienţii din evidenţa centrelor de dializă Constanţa.
Începând cu 15 mai 2020, Laboratorul de Diagnostic şi Investigare în Sănătate Publică Constanţa a prelucrat până astăzi un număr de 5.990 de teste pentru detectarea noului coronavirus.
“Am decis să achiziţionăm acest echipament în sprijinul constănţenilor, pe fondul crizei pe care o traversăm în această perioadă, judeţul nostru având cea mai mare rată de infectare din ţară. Mulţumim foarte mult DP World Romania şi clienţilor companiei, pentru că au răspuns imediat solicitării de a sprijini această iniţiativă. Cu această ocazie, vreau să mă adresez companiilor care pot direcţiona 20% din impozit către proiectele Dăruieşte Aripi, să ne contacteze, împreună putem mai mult”, a declarat Alina Pătrăhău, fondatoarea Dăruieşte Aripi.
Declaraţie CEO, DP World în România, Cosmin Cârstea: ”Am traversat cu toţii un an plin de incertitudini, de restricţii şi sacrificii. La final de an, împreună cu clienţii noştri: liniile maritime, companiile de logistică, comisionari vamali, am hotărât să donăm fondul de cadouri de Crăciun sub forma acestei investiţii în comunitatea noastră, greu încercat de contextul pandemic. Sub deviza solidarităţii, suntem convinşi că împreună vom depăşi această provocare.”
---------------------------
Asociaţia Dăruieşte Aripi este o organizaţie non-profit a cărei misiune este de a contribui la acele schimbări critice în sănătate şi educaţie care influenţează în mod major viaţa copiilor din Romania şi a familiilor lor.
Asociaţia a reuşit în premieră în România dezvoltarea Registrului Naţional al Cancerelor la Copil în cadrul parteneriatului strategic cu Societatea Română de Onco-Hematologie Pediatrică, urmat de primul studiu de supravietuire a cancerului pediatric din ţara noastră.
Dăruieşte Aripi a reconstruit şi modernizat două secţii unice din zona de sud-est a României: cea de Oncologie Pediatrică şi cea de Terapie Intensivă Nou-Născuţi din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa şi continuă să le susţină activitatea.