Cancerul rămâne cea de-a doua cauză de deces în lume, deşi cel puţin o treime dintre cancerele frecvente pot fi prevenite. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), România prezintă o rată de incidenţă şi mortalitate crescută pentru cancerul pulmonar, fiind urmat de cel colorectal şi mamar.
În acest context alarmant, Federaţia Asociaţiilor Studenţilor Farmacişti din România (FASFR), a organizat în perioada 16-22 noiembrie 2020 Campania Naţională de Sănătate Publică OncoFight, alături de cele 8 Asociaţii Locale membre şi Asociaţia Parteneră din Republica Moldova, cu sprijinul companiei Novartis. Principalul obiectiv al acestei campanii a fost informarea populaţiei cu privire la tipurile de cancer care pot fi prevenite şi depistate precoce prin teste de screening.
Publicul ţintă a fost diferit din punct de vedere al categoriilor sociale, al vârstei şi al educaţiei. Mesajul campaniei a ajuns la studenţi ai facultăţilor de farmacie şi nu numai: elevi, părinţi, bunici, pacienţi din farmacie, cabinete de medicină de familie, cabinete stomatologice, spitale etc. Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, am reuşit să ajungem la un număr de 3800 persoane ale publicului larg în urma webinar-ului, 2100 persoane ale publicului larg ce au vizionat clipul video distribuit în mediul online în cadrul căruia a fost prezentat sistemul ABCDE, una dintre tehnicile de analiză a aluniţelor, 1570 pacienţi în unităţi medicale şi farmaceutice, 750 studenţi farmacişti, 300 elevi, 113 voluntari.
Pentru a afla nivelul de conştientizare şi comportamentul populaţiei legat de cancer, am distribuit în mediul online, publicului larg, la nivel naţional cu ajutorul Asociaţiilor Locale, un formular care ne-a ajutat să realizăm o statistică naţională. Acesta se bazează pe răspunsurile a 1303 persoane chestionate, majoritatea fiind persoane de sex feminin din categoria de vârstă 15-24 ani.
Rezultatele sunt majoritar pozitive şi încurajatoare. Astfel, câteva dintre concluziile sondajului sunt:
- 87% dintre participanţii la studiu au afirmat că ştiu factorii de risc pentru cancer, recunoscându-i pe cei menţionaţi în formular: tutunul, alcoolul, obezitatea, radiaţiile ultraviolete.
- 97% dintre participanţii la studiu au răspuns că anumite tipuri de cancer pot fi prevenite
- 76% dintre participanţii la studiu au realizat corelaţia între Testul Babeş-Papanicolau şi cancerul de col uterin şi în procent şi mai mare, de 82%, ştiu că poate contribui la diagnosticarea precoce a anumitor tipuri de cancer.
Astfel, se poate aprecia faptul că un mare segment al populaţiei chestionate cunoaşte principalii factori de risc pentru cancer şi că există anumite tipuri ce pot fi prevenite.
Rezultatele îngrijorătoare s-au obţinut însă în ceea ce priveşte una dintre metodele de prevenţie a cancerului şi anume testele de screening. Doar 52% dintre respondenţi au informaţii despre acestea, iar 78% dintre ei nu şi-au făcut niciodată un astfel de test. Totodată, doar 52% dintre persoanele chestionate cunosc unul dintre criteriile de evaluare ale aluniţelor.
Ca viitori profesionişti în domeniul sănătăţii, dorim să tragem un semnal de alarmă asupra dezinformării populaţiei cu privire la metodele de prevenţie a cancerului. Atunci când este identificat din timp, cancerul are mai multe şanse să răspundă la un tratament eficient şi poate avea ca rezultat o probabilitate mai mare de supravieţuire, o morbiditate mai mică şi un tratament mai puţin costisitor. Screeningul are ca scop identificarea persoanelor cu anomalii sugestive ale unui cancer specific, care nu au dezvoltat niciun simptom şi le trimit imediat pentru diagnostic şi tratament. Astfel de teste de screening sunt următoarele: mamografia, în cazul cancerului de sân, colonoscopia, în cazul cancerului colorectal, examenul citologic vaginal (testul Babeş-Papanicolau) şi testarea HPV, în cazul cancerului de col uterin. Pentru a încuraja efectuarea testelor de screening, am organizat un giveaway în colaborare cu SkinMed Clinic, în cadrul căruia au fost oferite 10 dermatoscopii.
Avem obligaţia morală de a ne implica activ şi constant în îmbunătăţirea stării de sănătate a comunităţii din care facem parte. Solicităm tuturor profesioniştilor din domeniul sănătăţii să acorde o importanţă sporită acestui subiect, să urmeze toţi paşii necesari diagnosticării corecte şi recomandării unei scheme de tratament adecvate, alături de oferirea tuturor informaţiilor, detaliilor şi indicaţiilor necesare pacientului. Încurajăm luarea de măsuri în acest sens de către autorităţile competente şi de către fiecare dintre noi, prin efectuarea unui control periodic.