Pandemia cu COVID-19 continuă să pună reflectorul pe lipsurile acute din sistemul de sănătate şi să surprindă realitatea dură a pacienţilor bolnavi de cancer aflaţi adesea la capătul listei de priorităţi.
Copiii bolnavi de cancer nu sunt scutiţi, iar sănătatea psiho-emoţională a acestora e tot mai precară. Având în vedere condiţiile de izolare totală, nevoia continuării serviciilor de suport psihosocial pentru această categorie atât de vulnerabilă este absolut stringentă.
Îngrijorărilor cu privire la relaţiile cu cei din jur, izolării, tristeţii şi anxietăţii legate de boală, se adaugă acum incertitudinile cu privire la contextul actual COVID-19, iar problemele emoţionale sunt mai puternic resimiţite ca niciodată.
În ciuda tuturor provocărilor cauzate de pandemie şi din dorinţa de a fi alături zi de zi de copiii care sunt în tratament activ, oriunde s-ar afla, acasă sau la spital, Asociaţia Little People România a creat Chat-ul Leului Curajos o soluţie digitală, inovatoare, care propune o abordare personalizată a nevoilor pacienţilor oncopediatrici aflaţi în izolare. Prin intermediul Facebook Messenger şi folosind funcţii automatizate, Leul Curajos, îndrăgitul personaj şi eroul copiilor bolnavi de cancer, vorbeşte direct cu pacienţii şi le transmite activităţi terapeutice şi educaţionale, menţinând o comunicare care să faciliteze implicarea activă a pacienţilor şi care să contribuie la calitatea vieţii acestora.
Programul este disponibil gratuit pentru copiii bolnavi de cancer din România.
115 pacienţi au fost înregistraţi în program la doar câteva săptămâni de la etapa de testarea a Chatului Leului Curajos, numărul acestora fiind în continuă creştere.
,,Leul Curajos este acum la un click distanţă, pentru a-i ajuta pe copii să facă faţă emoţiilor dificile asociate bolii şi spitalizării fiind disponibil să comunice cu ei 24/7. Îi ascultă pe pacienţi şi le răspunde întrebărilor. Adiţional le trimite, într-o manieră conversaţională, informaţii care să-i pregătească pentru procedurile medicale, îi implică în activităţi de meditaţie ghidată şi relaxare, le transmite poveşti terapeutice, oferindu-le suportul, grija şi atenţia la sănătatea lor emoţională’ - a declarat Katie Rizvi, fondator & CEO Asociaţia Little People România.
Proiectul Chat-ul Leului Curajos se bucură de susţinerea financiară a companiei Mol România.
„Copiii cu afecţiuni oncologice şi familiile lor traversează, în contextul pandemiei, o perioadă extrem de complicată, în care situaţia lor – deja dificilă – este suplimentar îngreunată de nevoia de izolare dar şi de temeri şi de incertitudine. Din acest motiv noi, echipa MOL România, ne-am alăturat cu multă emoţie iniţiativei Little People şi ne bucurăm să susţinem acest proiect inovator care aduce noile tehnologii digitale în slujba uneia dintre cele mai vulnerabile categorii, şi anume pacienţii oncopediatrici. Sperăm că
acest instrument va ajuta în mod real cât mai mulţi copii aflaţi în nevoie, precum şi pe familiile acestora. MOL România rămâne partenerul devotat al comunităţii. Vom susţine în continuare iniţiativele de valoare menite să îmbunătăţească viaţa semenilor noştri”, a declarat Camelia Ene, CEO & Country Chairman al MOL România.
CEZ România continuă să ne fie alături şi în acest proiect şi ghidaţi de principiul #energiavinedelaoameni susţine echipa de specialişti Little People care contribuie la dezvoltarea conţinutului şi activităţilor chat-ului Leului Curajos.
„Implicarea noastră reprezintă o continuare a colaborării cu Asociaţia Little People România, prin care aducem energie pentru bine în viaţa copiilor, familiilor şi cadrelor medicale, ajutându-i să depăşească provocările de zi cu zi. Chat-ul Leul Curajos este o soluţie care ne dă încredere în potenţialul tehnologiei şi ne demonstrează că şi în astfel de situaţii rămânem împreună, mai puternici pentru cei care au atât de mare nevoie de noi.”, a declarat Ondrej Safar, CEO CEZ România
***
Asociaţia Little People România este prima organizaţie care a standardizat la nivel naţional serviciile de prijin psihologic pentru copiii bolnavi de cancer, care a pus bazele unei comunităţi de suport pentru supravieţuitorii de cancer – Comunitatea Temerarii, care a intodus tehnologia digitală în interiorul spitalelor pentru a fi la îndemâna pacienţilor în procesul de educaţie şi suport emoţional, care a creat un kit terapeutic pentru fiecare dintre cei peste 2000 de copii şi adolescenţi bolnavi de cancer cu care lucrăm anual şi cea care a lansat platforma de teleterapie pentru tinerii afectaţi de cancer. Mai multe detalii: www.thelittlepeople.ro https://www.facebook.com/LittlePeopleRomania/
MOL România este o subsidiară a MOL Group şi una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezenţă de 25 ani pe piaţa autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse şi servicii în domeniul comerţului de carburanţi, lubrifianţi, produse petrochimice şi bitum. În prezent, compania deţine un număr de 234 staţii de servicii, 2 depozite de carburanţi, la Giurgiu şi Tileagd şi un terminal LPG la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la Bucureşti, un sediu administrativ la Arad şi un număr de aproximativ 250 de angajaţi proprii. MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus, recompensat de 2 ori cu locul I pentru calitate în clasamentul programelor de loialitate din România în cadrul cercetării de piaţă QUDAL. Începând cu anul 2017, MOL România este parte a proiectului NEXT-E care vizează instalarea a 40 de staţii de încărcare pentru autovehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităţilor în care operează, printr-o platformă extinsă de programe sociale precum Premiul Mentor, Program pentru Sănătatea Copiilor sau Permis pentru Viitor.
Grupul CEZ este prezent pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia SA care, după procesul de transformare, asigură alimentarea cu energie electrică a şapte judeţe: Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Teleorman. Afacerile Grupului CEZ în Romania sunt reprezentate de cele noua companii – Distribuţie Oltenia, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development, TMK Hydroenergy Power şi CEZ ESCO România.