Clinicile Dentare Dr. Leahu rămân alături de pacienţii care se confruntă cu probleme ce necesită un tratament stomatologic de urgenţă. Cu o echipă de 65 de persoane pregătită pentru preluarea urgenţelor, centrele din Bucureşti (Caramfil 41), Piteşti, Timişoara, Turda, Oradea şi Constanţa sunt deschise în timpul săptămânii, într-un program de la 10.00 la 16.00 şi cu o programare în prealabil, pentru orice situaţie în care este nevoie de îngrijiri medicale imediate pentru controlul durerii, infecţiei şi sângerării.
„Privim ca pe o normalitate continuarea activităţii în această perioadă dificilă la nivel uman şi social. Este, în primul rând, datoria noastră faţă de pacient să îi fim alături în condiţii de dificultate. Este, totodată, un gest de responsabilitate şi faţă de comunitate şi domeniul în care activăm, al sănătăţii, întrucât aglomerarea centrelor UPU în aceste momente este ultimul lucru pe care ni-l dorim cu toţii. Experienţa ultimelor două săptămâni ne-a arătat că nevoia de servicii stomatologice de urgenţă este reală – am avut 1600 de persoane care ne-au contactat, fiind consiliate de echipa noastră şi aproximativ 400 de pacienţi care au avut urgenţe reale”, declară Ionuţ Leahu, CEO şi fondator al Clinicilor Dentare Dr. Leahu.
Problemele care pot provoca situaţiile de urgenţă în stomatologie sunt diverse, iar în cadrul clinicilor s-au prezentat pacienţi care s-au confruntat cu afecţiuni mai vechi care nu au primit tratamentul corespunzător în timp util, provocându-le infecţii şi abcese. Potrivit Colegiului Medicilor Stomatologi din România, urgenţele care pot pune în pericol starea generală a organismului şi induc nevoia de tratament imediat sunt: hemoragia postextracţională, pulpita acută, parodontita apicală acută, pericoronarita dinţilor incluşi, alveolita postextracţională, celulitele, abcesele periosoase, fracturile de maxilar sau de mandibulă, luxaţia articulaţiei temporo-mandibulare, traumatisme dento-alveolare, gingvostomatita ulceronecrotică.
Încă de la debutul pandemiei, pe lângă procedurile obişnuite aplicate în interacţiunea cu pacienţii, echipa Clinicilor Dentare Dr.Leahu utilizează un protocol preventiv care include şi triajul pacienţilor, prima etapă fiind chestionarul telefonic cu întrebări specifice despre accesarea anumitor zone de risc, urmat de reluarea acestor întrebări şi paşii specifici la accesarea fiecărei clinici, inclusiv măsurarea temperaturii şi, în funcţie de toate aceste informaţii, continuând vizita medicală sau amânând-o, raportând cazul autorităţilor de sănătate publică ori direcţionându-l pe pacient către un spital sau clinică. Măsurile uzuale de protecţie a pacienţilor şi echipei sunt aplicate în continuare cu aceeaşi rigurozitate: dezinfectarea, folosirea lămpii UV şi nebulizarea după fiecare pacient, utilizarea digii care împiedică formarea de aerosoli periculoşi în timpul tratării dinţilor şi punerii plombelor, protejarea echipei în permanenţă prin utilizarea mijloacelor de protecţie precum scutul facial sau halatelor de unică folosinţă în cadrul intervenţiilor chirurgicale, acestea fiind depuse în spaţii speciale pentru materiale contaminate şi distruse conform tuturor normelor în vigoare, de către o firmă autorizată pentru a prelua deşeuri medicale.
„Auzim foarte des în aceste zile cât de importantă este igiena. În mediul în care activăm, sănătatea, aceasta constituie fundamentul acţiunilor noastre. Cu excepţia triajului pacienţilor, foarte necesar în aceste momente, procedurile de lucru şi protocoalele pentru dezinfectare şi sterilizare reprezintă o normalitate în activitatea noastră de zi cu zi în care ne confruntăm cu multe virusuri şi bacterii”, adaugă Ionuţ Leahu.