Diabetul şi inovaţiile din ultimul secol

Diabetul şi inovaţiile din ultimul secol

În 2021 se împlinesc 100 de ani de la descoperirea insulinei, o descoperire care a dat startul unui secol de inovaţii în îngrijirea diabetului. În ianuarie 1922 prima persoană - un tânăr de 14 ani cu diabet de tip 1- primea prima injecţie de insulină.

Cu această ocazie, comunitatea RoDiabet şi Novo Nordisk România au organizat un eveniment pentru presă la care au participat  Prof. Univ. Dr. Doina Catrinoiu, medic primar specializarea Diabet, Nutritie, boli metabolice, Şef Secţie Clinică Medicală Spitalul de Urgenţă Constanţa, reprezentanţi ai pacienţilor, dar şi reprezentanţi ai companiilor farmaceutice care cercetează continuu în acest domeniu.

„Din 1921, de când a fost descoperită însulina, lucrurile au evoluat rapid în terapia insulinei, astfel că în 1946 apare prima insulină cu acţiune prelungită, în 1955 apare insulina lente, iar un moment extrem de important este 1982 când apare prima insulină monocomponent, adică o insulină înalt purificată, astfel încât reacţiile adverse legate de utilizare insulinei au fost mult reduse. Poate că insulina nu ar fi fost atât de uşor acceptată de medici şi pacienţi dacă în timp nu ar fi apărut şi nişte dispozitive de administrare – în 1985 a apărut primul pen de insulină”, a explicat Prof. Dr. Doina Catrinoiu. Aceasta a vorbit şi despre descoperirile ulterioare printre care clasa terapeutică GLP-1 şi terapia orală GLP-1, destinate în principal diabetului de tip 2 şi care permit un control mai bun al bolii  şi un control al afectărilor cardiovasculare.

Datele oficiale arată că în lume sunt peste 371 de milioane de pacienţi cu diabet. În România 1 din 10 persoane suferă de diabet. 2 din 10 pacienţi nu au mai fost la diabetolog în ultimul an, 4 din 10 pacienţi nu se tratează, iar numai costul complicaţiilor diabetului se ridică anual la 581 milioane de euro în România.

“Din păcate aceste lucruri ne fac să ne gândim că este important să ne unim eforturile pentru controlul bolii şi pentru cercetarea de noi terapii. Pandemia a evidenţiat amploarea bolilor cornice, de aceea este necesar să ne implicăm cu toţii pentru o coordonare cât mai corectă. Pacientul cu diabet are riscul cel mai mare de a se infecta cu SARS-CoV-2. La pacienţii cu echilibru metabolic slab, rata de deces este foarte mare”, a mai spus Prof. Dr. Doina Catrinoiu.

Aceasta a precizat că eforturile trebuie să fie îndreptate în două direcţii: prevenţia – prin stabilirea modului de implementare a Legii Preveţiei în Diabet, aprobată de Parlament în noiembrie 2020, şi managementul diabetului prin accesul la timp la terapii noi în diabetul de tip 1 şi în diabetul de tip 2.

Cu privire la prevenţie, o măsură foarte importantă este implementarea Registrului pacienţilor, pentru că va ajuta să înţelegem mai bine datele din diabet, precum numărul de pacienţi, ce nevoi au, care sunt complicaţiile asociate.

La eveniment a participat şi Ionuţ Drăgan, pacient cu diabet de 25 de ani şi fondatorul asociaţiei Sport & Diabetes,  care a povestit experienţa sa din această perioadă şi cum a reuşit să-şi ţină boala sub control dar şi să-şi continue antrenamentele. Ionuţ este unul dintre cicilştii care concurează sub motto-ul Changing Diabetes, un exemplu că pacienţii cu diabet pot face performaţe extraordinare.

Pe lângă eforturile extraordinare de cercetare  ale companiilor farmaceutice în domeniul COVID-19, a fost important ca industria să continue să furnizeze şi soluţii pentru celelalte boli cronice, a afirmat Cecilia Radu, Director General Novo Nordisk România.

“În perioada aceasta am fost extrem de determinaţi să facem o schimbare. Acum un an principala preocupare a fost să ne asigurăm că medicaţia pentru diabet este disponibilă. Din fericire Novo Nordisk are un sistem logistic bine pus la punct şi a reuşit să asigure necesarul de terapii.  Novo Nordisk este lider mondial în insuline, de aceea misiunea a fost foarte importantă.  Al doilea lucru a fost să sprijinim medicii  diabetologi din întreaga ţară cu echipamente de protecţie, astfel încât să poată continua activitatea şi mai ales consultaţiile cu pacienţii”, a declarat Cecilia Radu.

“De asemenea, am fost bucuroşi să oferim pacienţilor români cu diabet aceste medicamente noi, despre care vorbea doamna profesor Catrinoiu, într-un an foarte dificil cum a fost 2020”, a mai spus Cecilia Radu.

Aceasta a vorbit şi despre importanţa educaţiei şi a proiectelor de informare dedicate pacienţilor dezvoltate în parteneriat cu asociaţiile de pacienţi, prin Formul Român de Diabet.

Despre RoDiabet

RoDiabet.ro este platforma digitală dedicată comunităţii de diabet, dezvoltată de Oameni şi Companii din noiembrie 2018 ca o sursă de informare şi educaţie în domeniul diabetului, a impactului diabetului în societate. Avizată de specialişti, platforma trimite săptămânal un rezumat al celor mai importante informaţii postate către cei peste 800 abonaţi.  

Despre Novo Nordisk

Novo Nordisk este o companie farmaceutică globală, fondată în 1923, cu sediul central în Danemarca. Scopul nostru este de a determina schimbări pentru a învinge diabetul şi alte boli cronice grave, cum ar fi obezitatea, boli rare de sânge şi tulburări endocrine. Facem acest lucru prin descoperiri ştiinţifice de pionierat, prin extinderea accesului la medicamentele noastre şi căutând soluţii pentru prevenirea şi, în cele din urmă, vindecarea bolilor. Novo Nordisk are aproximativ 44.000 de angajaţi în 80 de ţări, produsele companiei fiind prezente în aproximativ 170 de ţări

viewscnt