Infecţia cu virusul SARS-CoV-2 poate lăsa o serie de sechele pulmonare după vindecare, indiferent de gravitatea formei dezvoltate de pacient. În ultima lună, echipa Medima Health, reţeaua românească de centre de excelenţă în imagistică medicală şi radiologie, a evaluat prin intermediul CT-ului pulmonar pacienţi vindecaţi de diferite forme ale COVID-19.
S-a putut observa, atât în cazurile noncritice, dar în special în cazurile moderate şi grave, prezenţa unor afecţiuni ale funcţiei pulmonare, care necesită monitorizare şi tratament de specialitate.
Majoritatea pacienţilor evaluaţi care prezintă modificări interstiţiale pulmonare post COVID sunt cei care au avut forme moderate, extinse, severe şi critice ale bolii, însă au existat şi cazuri de pacienţi cu forme uşoare sau asimptomatici, care în prezent au complicaţii. Cele mai frecvente sechele identificate de medicii radiologi au fost bronşiectaziile - dilatarea bronhiilor şi leziunile fibrotice pulmonare, afecţiuni care predispun la complicaţii precum suprainfecţia bacteriană şi care pot conduce, în cele din urmă, la afectarea iremediabilă a activităţii pulmonare. Totodată, un studiu[1] efectuat pe 150 pacienţi cu COVID-19, cazuri noncritice, arată că două treimi dintre aceştia s-au confruntat cu simptome persistente la două luni de la debutul infecţiei, în principal anosmie (lipsa mirosului), astenie, în timp ce 36,7% au suferit de dificultăţi de respiraţie.
O scanare pulmonară de tip CT, efectuată pe un aparat performant şi interpretată de un medic cu experienţă, duce la identificarea deficienţelor pulmonare care necesită supraveghere sau tratament de specialitate. Astfel, echipa de specialişti radiologi din cadrul Medima Health recomandă pacienţilor recuperaţi după infecţia cu noul coronavirus să efectueze un screening pulmonar prin tomografie computerizată (CT) de înaltă rezoluţie, în vederea depistării sechelelor existente. În cazul formelor uşoare-moderate, este indicată monitorizarea imagistică la 3 luni după vindecare, în timp ce în cazul formelor moderate-extinse, la 2 luni. În formele severe şi critice, pacientul rămâne internat în spital până la vindecarea completă.
Examinarea CT post COVID-19 se realizează cu recomandarea medicului curant sau a medicului de familie.
„Pneumoniile provocate de SARS-CoV-2, de orice formă şi gravitate, cauzează apariţia unor efecte secundare. Pacienţii care s-au vindecat de COVID-19 în perioada aprilie-iulie se prezintă acum în clinicile Medima pentru monitorizare, iar în urma scanării CT, descoperim mai multe leziuni şi modificări, care le vor afecta funcţiile pulmonare în viitor. Un exemplu este cel al unui pacient tânăr, în vârstă de 32 de ani, care a avut o formă asimptomatică. Deşi clinic acesta este vindecat, se simte bine, examinarea CT a relevat leziuni extinse la nivel pulmonar. Aceşti pacienţi trebuie monitorizaţi până se vindecă complet şi din punct de vedere imagistic, nu doar funcţional. Noi evaluăm pacienţii la 2-3 luni de la vindecare, iar în funcţie de rezultatele imagistice obţinute, decidem care va fi frecvenţa monitorizării în viitor”, afirmă Dr. Athir Eddan, medic primar Radiologie şi Imagistică Medicală în cadrul Medima Health, cu specializare în Imagistică Toraco-Pulmonară.
Examinarea CT de înaltă rezoluţie este metoda cea mai sensibilă şi specifică de diagnostic pentru infecţia COVID-19 şi complicaţiile asociate. Pe lângă acurateţea în descoperirea leziunilor, poate determina procentul de afectare pulmonară, iar pe baza acestor factori corelaţi cu datele clinice şi biologice ale pacientului, medicii pot stabili abordarea terapeutică ulterioară.
În cadrul clinicilor Medima Health din Bucureşti, pacienţii au acces la examinări de tip CT pulmonar performante, realizate în cel mai scurt timp şi cu costuri accesibile. Centrele sunt dotate cu echipamente CT noi, de ultimă generaţie, şi dispun de o echipă cu expertiză medicală supraspecializată, condusă de medicul radiolog reputat Prof. Univ. Dr. Gheorghe Iana, Preşedintele Societăţii de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională.
Despre Medima Health
Medima Health este o reţea românească de clinici medicale specializate în imagistică şi radiologie prin scanare RMN şi CT, diagnostic oncologic şi teleradiologie. Cu două clinici moderne în Bucureşti şi planuri de dezvoltare ambiţioase pentru România, Medima Health oferă pacienţilor acces la cele mai noi tehnologii medicale, la preţuri accesibile şi fără perioade lungi de aşteptare. Echipa Medima este formată din 9 medici renumiţi, condusă de Prof. Univ. Dr. Gheorghe Iana, radiolog român proeminent. În septembrie 2020, Medima Health a primit o infuzie de capital din partea fondului românesc de private equity, Morphosis Capital.
[1] Studiul „Evaluarea adulţilor cu COVID-19 noncritici la două luni după debutul simptomelor”, publicat în Jurnalul de Microbiologie Clinică şi Infecţii, septembrie 2020, disponibil online.