MedAccess - Informare înainte de accesul la suplimente alimentare şi medicamente

MedAccess - Informare înainte de accesul la suplimente alimentare şi medicamente

În ultimii ani s-a constatat faptul că în România accesul la medicamente esenţiale este unul deficitar, iar utilizarea suplimentelor alimentare este una iraţională, mulţi dintre pacienţi utilizându-le pentru a-şi trata afecţiuni minore. În acest context, Federaţia Asociaţiilor Studenţilor Farmacişti din România trage un semnal de alarmă prin organizarea Campaniei Naţionale de Sănătate Publică organizată în colaborare cu Departamentul de Educaţie Farmaceutică: MedAccess.

În perioada 15-28 martie 2021, atât în mediul online, cât şi în centrele universitare în care activează cele 8 Asociaţii Locale membre FASFR: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Oradea, Sibiu, Târgu-Mureş, Timişoara  şi Asociaţia Parteneră din Republica Moldova se vor desfăşura activităţi de informare a studenţilor farmacişti şi a publicului larg care să răspundă la următoarele întrebări:

  • “ Care este diferenţa dintre un supliment alimentar şi un medicament?”
  • “ În ce situaţii utilizăm fie un supliment alimentar, fie un medicament?”
  • “ Care sunt efectele pe termen lung ale utilizării iraţionale de suplimente alimentare?”
  • “ Ce categorii de oameni au nevoie în mod special de administrare de suplimente alimentare?”

Campania MedAccess se va desfăşura în mediul online prin publicarea materialelor informative referitoare la istoria suplimentelor alimentare, categoriile de vârstă care au nevoie în mod special de administrarea lor, situaţii comune în care poate fi utilă administrarea de suplimente alimentare şi accesul îngreunat la medicamente. Pe paginile de Facebook

( https://www.facebook.com/fasfr ) şi Instagram ( https://www.instagram.com/fasfromania/?hl=en ) ale Federaţiei vor fi postate materiale destinate atât publicului larg, cât şi persoanelor avizate din domeniul sănătăţii. Totodată, va fi diseminat un chestionar menit să reprezinte baza unei statistici privind nivelul de conştientizare şi comportamentul populaţiei cu privire la acest subiect, pentru a putea acţiona corect în soluţionarea lui.

Chestionarul poate fi accesat aici: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScahd-SNVfnYw7FxfL1VMybvZ041Ne7MBT1pWM--_j1FbsPxA/viewform?fbclid=IwAR2UmWZ4NI5k7NSKh8iidWF3fkZCtj3AUFaYcoe3O9ATlGdh_5wxVt3sFss  . Sunteţi încurajaţi să îl completaţi şi apoi să îl trimiteţi mai departe cunoscuţilor dumneavoastră!

Activităţile desfăşurate în centrele membre vizează distribuirea flyerelor informative în cadrul farmaciilor şi al centrelor comerciale, prezentarea online în licee pentru a informa segmentul cel mai tânăr al populaţiei ţintă, dar şi webinarii destinate fie studenţilor din domeniul sănătăţii şi specialiştilor, fie publicului larg.

În fiecare centru , activităţile desfăşurate au în componenţă:

Bucureşti: training pentru instruirea voluntarilor, prezentare online de informare a elevilor în şcoli, informarea publicului larg în centrul comercial ParkLake şi farmacii prin distribuirea flyerelor informative.

Cluj- Napoca: desfăşurare webinar pe tema suplimentelor alimentare, prezentare de informare în licee, informarea publicului larg în centru comercial şi farmacii prin distribuirea flyerelor informative, postări informative pe social media: Facebook şi Instagram Story.

Craiova: organizarea unui webinar în colaborare cu ISPOR la care pot participa atât studenţi de la Facultatea de Farmacie, cât şi studenţi de la Facultatea de Medicină, jocuri interactive în mediul online.

Iaşi: prezentare de informare în următoarele licee: “Garabet Ibrăileanu” Iaşi, Colegiul Naţional “Alexandru Vlahuţă” Râmnicu Sărat, organizarea unui webinar “ Supliment alimentar sau medicament- limita dintre necesar şi exces”, stand de informare în incinta Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Grigore T.Popa”, informarea publicului larg prin distribuirea flyerelor informative în spaţiul public.

Oradea: organizarea unui webinar, distribuirea flyerelor informative în farmacii.

Republica Moldova: informarea publicului larg prin distribuirea flyerelor informative în cadrul unităţilor farmaceutice şi cabinetelor medicilor de familie, organizarea unei conferinţe online cu tema “Utilizarea raţională a suplimentelor alimentare, în cazul unor afecţiuni comune, cât şi pentru diferite categorii de persoane

Sibiu: informarea publicului larg prin distribuirea flyerelor informative în farmacii, organizarea unui webinar.

Târgu-Mureş: organizarea unui quiz pe Instagram, distribuirea flyerelor informative în spaţii publice, scrabble Game cu suplimente şi OTC-uri, rebus pe echipe cu cuvântul SUPLIMENTE pe coloana şi întrebări din tema campaniei.

Timişoara: distribuirea materialelor informative în mediul online, informarea publicului larg prin distribuirea flyerelor informative în cadrul unităţilor farmaceutice.

Această Campanie Naţională este realizată cu sprijinul financiar al Companiei Farmaceutice Worwag Pharma Romania şi cu ajutorul partenerilor de la Asociaţia Română a producătorilor de medicamente fără prescripţie, suplimente alimentare şi dispozitive medicale (RASCI) ce susţin faptul că suplimentele alimentare trebuie administrate responsabil, pe baza informaţiilor furnizate de specialişti din domeniul sănătăţii.

Prin acest demers, ne dorim să creştem gradul de încredere al populaţiei în recomandările profesioniştilor în sănătate şi să susţinem calitatea acestor recomandări prin încurajarea unei educaţii continue a viitorilor profesionişti. De asemenea, încurajăm publicul larg să abordeze un stil de viaţă sănătos şi echilibrat în detrimentul utilizării excesive a suplimentelor alimentare şi îndemnăm viitorii profesionişti (studenţi din domeniul sănătăţii) să-şi dezvolte un simţ critic, ghidat de principiile medicinei bazate pe dovezi. 

Federaţia Asociaţiilor Studenţilor Farmacişti din România s-a format din dorinţa studenţilor de a aduce o schimbare pozitivă în societate prin proiecte cu impact asupra societăţii. În prezent, suntem ghidaţi de viziunea noastră: ,,Împreună facem viitorul studenţilor farmacişti mai bun!“.

Misiunea FASFR este împărţită în 3 direcţii mari, fiecare aducându-ne mai aproape de viziune şi fiecare acoperă o nevoie a noastră, a studenţilor farmacişti. Cele trei direcţii sunt:

  •  Îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei prin educarea publicului larg cu privire la diferite patologii şi prevenţia lor şi încurajarea colaborării interprofesionale în domeniul sănătăţii;
  •  Dezvoltarea profesională şi personală a studenţilor farmacişti prin facilitarea accesului la informaţii şi organizarea de proiecte destinate învăţării şi dezvoltării;
  • Dezvoltarea educaţiei farmaceutice prin implicarea activă în sistemul educaţional farmaceutic şi cel farmaceutic din România şi promovarea farmacistului în societate.
viewscnt