Ca parte a angajamentului său anual de a ajuta în lupta împotriva gripei sezoniere, Mylan România (acum parte din compania Viatris), principalul furnizor de vaccin gripal în licitaţia naţională de anul acesta, anunţă că a fost livrată toată cantitatea de vaccin tetravalent agreată cu autorităţile din România şi cu partenerii săi, asigurând astfel accesul pacienţilor la vaccinul gripal anual, atunci când aceştia au cea mai mare nevoie de el.
Compania a livrat integral şi la termen cantitatea contractată, către furnizorii de servicii de sănătate şi pacienţi; ultima tranşă de vaccin a fost livrată săptămâna trecută (22-27 noiembrie). În total, compania a livrat către Direcţiile de Sănătate Publică de la nivel naţional peste 2,5 milioane de doze de vaccin gripal tetravalent Influvac® Tetra, conform acordului cu Ministerul Sănătăţii. De la Direcţiile de Sănătate Publică, vaccinul poate fi accesat de medicii de familie la timp pentru campania de vaccinare, conform calendarului Ministerului.
Cantitatea de vaccin livrată anul acesta în cadrul licitaţiei naţionale reprezintă o creştere semnificativă faţă de sezonul trecut - cu aproximativ un milion de doze mai mult faţă de 2019.
Disponibilitatea stocurilor a fost un subiect critic în acest an, deoarece, pe fondul pandemiei de COVID-19, compania a înregistrat o creştere a cererii pentru vaccin pentru a asigura protecţia persoanelor cu risc ridicat de complicaţii provocate de gripă.
Reprezentanţii companiei au declarat:
„De peste nouă ani, Mylan, devenită parte din compania Viatris, şi-a asumat împreună cu parteneri locali din România un angajament ferm pentru a oferi cele mai eficiente mijloace de prevenţie şi sprijin pentru îmbunătăţirea sănătăţii generale. Şi anul acesta, am făcut toate eforturile pentru a distribui cantitatea de vaccin necesar în special categoriilor cu risc ridicat, la termen şi integral.”
GRIPA, O PROBLEMĂ DE SĂNĂTATE AGRAVATĂ DE CONTEXTUL PANDEMIEI DE COVID-19
Gripa sezonieră rămâne o problemă gravă de sănătate publică, poate avea forme severe şi chiar provoca moartea în rândul categoriilor vulnerabile.2 Cea mai eficientă modalitate de prevenţie este vaccinarea.3 Conform recomandării OMS4, imunizarea de rutină - cum ar fi vaccinarea sezonieră antigripală – reprezintă o prioritate pentru a minimiza riscul excesiv de morbiditate şi mortalitate cauzat de bolile prevenibile prin vaccinare, cum ar fi gripa, în contextul pandemiei COVID-19.
Vaccinurile împotriva gripei sunt sigure, eficiente şi reprezintă principala măsură de prevenţie a gripei şi de reducere a impactului epidemiei5; vaccinarea antigripală este în mod special recomandată pentru cei cu risc ridicat de a dezvolta complicaţii grave provocate de gripă, inclusiv femei însărcinate, copii cu vârsta între 6 luni şi 5 ani, persoane cu afecţiuni cronice, persoane în vârstă şi angajaţi în sistemul medical.
Referinţe:
- https://apps.who.int/iris/bitstream/handle/10665/334123/WHO-EURO-2020-1059-40805-55114-eng.pdf – (accesat în decembrie 2020)
- http://www.who.int/en/news-room/fact-sheets/detail/influenza-(seasonal) – (accesat în decembrie 2020)
- http://www.euro.who.int/en/health-topics/communicable-diseases/influenza/vaccination/influenza-vaccination-coverage-and-effectiveness – (accesat în decembrie 2020)
- https://apps.who.int/iris/bitstream/handle/10665/334123/WHO-EURO-2020-1059-40805-55114-eng.pdf – (accesat în decembrie 2020)
- https://www.euro.who.int/en/health-topics/communicable-diseases/influenza/vaccination/influenza-vaccination-coverage-and-effectiveness – (accesat în decembrie 2020)
- https://www.euro.who.int/en/health-topics/communicable-diseases/influenza/vaccination – (accesat în decembrie 2020)
Acest document se adresează presei şi are caracter strict informativ în ceea ce priveşte disponibilitatea vaccinului. Pentru utilizarea Influvac® Tetra trebuie consultate recomandările oficiale.
Despre Viatris
Viatris Inc. (NASDAQ: VTRS) reprezintă un tip nou de companie farmaceutică, care sprijină oamenii din întreaga lume să trăiască mai sănătos în fiecare etapă a vieţii. Oferim acces la medicamente, operaţiuni sustenabile, dezvoltăm soluţii inovatoare şi valorificăm expertiza noastră globală pentru a conecta mai mulţi oameni cu mai multe produse şi servicii, prin intermediul sistemului nostru unic Global Healthcare GatewayTM. Formată în noiembrie 2020 prin fuziunea dintre Mylan şi Upjohn, o fostă divizie Pfizer, Viatris combină expertiza ştiinţifică, de producţie şi distribuţie cu capacităţi dovedite de reglementare, medicale şi comerciale, pentru a oferi medicamente de înaltă calitate în peste 165 de ţări şi teritorii. Portofoliul Viatris cuprinde peste 1400 de molecule aprobate într-o gamă largă de arii terapeutice, ce acoperă atȃt boli netransmisibile cȃt şi contagioase, şi include branduri globale iconice, generice, generice complexe şi cu identitate de brand, un portofoliu în dezvoltare de medicamente biosimilare şi o varietate de produse fără prescripţie. Cu o organizaţie de aproximativ 45.000 de persoane, Viatris are sediul în SUA şi centre globale în Pittsburgh, Shanghai şi Hyderabad, India. Puteţi găsi mai multe informaţii pe viatris.com şi investor.viatris.com şi vă puteţi conecta cu noi pe Twitter la @ViatrisInc, pe LinkedIn şi pe YouTube.