Asociaţia M.A.M.E. a derulat, pe parcursul anului 2020, proiectul ”Servicii psiho-socio-medicale în beneficiul copiilor grav bolnavi”, în cadrul căruia 132 de copii diagnosticaţi cu afecţiuni grave şi 66 de părinţi au avut acces gratuit la serviciile de recuperare psiho-socio-medicală de care aveau nevoie.
Mulţumită sprijinului financiar acordat de Fundaţia United Way România, în valoare totală de 93900 de lei, recuperarea copiilor şi a familiilor acestora a fost mult mai rapidă şi mai uşoară. Atât cei mici, cât şi părinţii lor au beneficiat de planuri personalizate de intervenţie, adaptate nevoilor lor specifice, precum şi condiţiilor socio-medicale.
Pe parcursul derulării proiectului, au fost susţinute 1430 de şedinte de consiliere psihologică, 640 de ore de consultanţă nutriţională şi 1167 de ore de recuperare medicală prin kinetoterapie. De asemenea, au fost organizate şi 8 grupuri de suport emoţional şi consiliere nutriţională la care au participat părinţii copiilor beneficiari.
Activităţile derulate în cadrul proiectului şi serviciile oferite au avut un impact pozitiv în viaţa beneficiarilor şi au condus la integrarea mai facilă a acestora în comunitate, după lupta cu boala. Şedinţele de consiliere psihologică i-au ajutat pe cei mici să îşi îmbunătăţească starea emoţională, să îşi recapete încrederea în sine şi în propriile abilităţi, să îşi diminueze stările de anxietate şi să dezvolte comportamente sociale pozitive. De asemenea, suportul emoţional acordat părinţilor a contribuit la o gestionare mai bună a relaţionării şi a comunicării în familie şi le-a oferit posibilitatea să facă schimb de experienţe cu alţi părinţi pentru a înţelege mai bine nevoile cu care se confruntă şi cum pot depăşi mai uşor situaţiile dificile care pot apărea.
Prin programele de recuperare medicală fizică, prin kinetoterapie, copiii au reuşit să îşi redobândească mobilitatea şi echilibrul, să îşi corecteze postura corporală şi să îşi îmbunătăţească reflexele. Participarea la şedinţele de consiliere nutriţională i-a ajutat pe cei mici să afle informaţii utile privind beneficiile unei alimentaţii echilibrate şi ale consumului zilnic de fructe şi legume, iar schimbările adoptate de fiecare familie în parte au adus beneficii majore în ceea ce priveşte starea lor de sănătate. Abordarea unor teme de interes în cadrul întâlnirilor de grup le-a oferit părinţilor posibilitatea de a învăţa cum să creeze un regim alimentar adecvat pentru copiii lor, ţinând cont de afecţiunile acestora, şi cum să îi susţină în adoptarea unui stil de viaţă sănătos.
„Includerea unor servicii psiho-socio-medicale complexe în cadrul procesului terapeutic este unul dintre cele mai importante elemente care pot asigura o recuperare rapidă şi eficientă în cazul copiilor diagnosticaţi cu afecţiuni grave. De aceea, noi, Asociaţia M.A.M.E., am dezvoltat şi adaptat constant serviciile pe care le oferim beneficiarilor noştri din dorinţa de a-i ajuta să depăşească mai uşor perioada de confruntare cu boala.
Începând cu anul 2018, mulţumită sprijinului financiar oferit de Fundaţia United Way România, am reuşit să susţinem o parte importantă din terapiile complementare tratamentului medical şi să schimbăm astfel, în bine, viaţa copiilor, dar şi a familiilor acestora. Ne onorează acest parteneriat şi ne bucură faptul că rămânem împreună pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoie şi în anul 2021.”, a declarat Maria Culescu, Preşedinte Fondator Asociaţia M.A.M.E.
***
Despre Asociaţia M.A.M.E:
Asociaţia M.A.M.E. este o organizaţie nonprofit care, de aproape 12 ani, oferă sprijin copiilor şi tinerilor diagnosticaţi cu boli grave din România. Cel mai important proiect al organizaţiei este Centrul Steluţelor, un centru de suport, consiliere şi recuperare psiho-socio-medicală, în cadrul căruia, până în prezent, peste 400 de copii au beneficiat gratuit de diverse terapii complementare tratamentului medical care i-au ajutat să depăşească mai uşor perioada de confruntare cu boala. De asemenea, Asociaţia M.A.M.E. a îmbunătăţit condiţiile în care sunt trataţi copiii bolnavi de cancer din România prin renovarea şi dotarea cu aparatură medicală performantă a Secţiei de Pediatrie a Spitalului Fundeni şi prin reamenajarea locului de joacă din curtea spitalului. Pentru mai multe detalii referitoare la rezultatele obţinute, vă invităm să accesaţi: www.asociatiamame.ro sau www.facebook.com/AsocMAME.
***
Despre Fundaţia United Way România:
Din 2004, United Way România (UWRo) sprijină programe şi iniţiative sociale care îmbunătăţesc vieţile copiilor, adulţilor şi vârstnicilor în dificultate. Munca organizaţiei se concentrează pe cele trei direcţii care pun bazele unei comunităţi prospere: acces la o educaţie de calitate, servicii bune de sănătate şi un venit suficient pentru a întreţine o familie. UWRo lucrează ca un organizator comunitar, mobilizând o reţea extinsă de parteneri din toate cele trei sectoare – companii, instituţii publice şi societate civilă – să îşi coordoneze eforturile pentru a produce un impact colectiv.