România face paşi înainte în dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii spitaliceşti. La finalul anului 2024, TESSERACT ARCHITECTURE, singurul studio specializat pe segmentul medical în România, semnează peste 350.000 mp de spatii medicale din servicii de consultanţă, studii de fezabilitate sau documentaţii tehnice. Dintre acestea, aproximativ 50.000 mp se află deja în etapa de execuţie, iar o mare parte urmează să fie demarate în 2025.
Noile proiecte de spitale reprezintă un pas semnificativ înainte în modernizarea sistemului de sănătate din România, iar investiţiile totale în dezvoltarea proiectelor semnate de TESSERACT în 2024 depăşesc valoarea de 750 milioane de euro (inclusiv bugetele de construcţie).
„Un nou capitol al construcţiei de spitale a început în a doua parte a anului trecut, odatǎ cu lansarea Programului Naţional de Investiţii în Infrastructura Unitǎţilor Spitaliceşti (PNIIUS), care prevede finanţarea unor proiecte esenţiale pentru îmbunǎtǎţirea infrastructurii medicale din ţarǎ, printre care sperǎm cǎ se vor enumera şi proiectele noastre mari precum Spitalul Judeţean Sibiu şi Spitalul Judeţean Focşani.
Prin acest program, se urmăreşte nu doar modernizarea unităţilor spitaliceşti existente, ci şi construirea de noi spitale care să răspundă nevoilor comunităţilor locale. Investiţiile în sănătate sunt esenţiale pentru asigurarea unui sistem medical eficient şi accesibil, iar aceste proiecte vor contribui la creşterea calităţii serviciilor medicale oferite pacienţilor”, spune Arh. Raluca Şoaita, fondator TESSERACT ARCHITECTURE
În 2024, din totalul proiectelor medicale realizate de TESSERACT ARCHITECTURE, 85% reprezintă spitale publice şi 15% proiecte de spitale, clinici şi alte clădiri de uz medical pentru sistemul privat de sănătate. Proiectele au avut o distribuţie geografică variată, fiind localizate atât în Bucureşti, cât şi în alte mari oraşe, precum Focşani, Braşov, Timişoara, Arad, Odorheiu Secuiesc, Tg. Mureş, Sibiu, Craiova sau în regiuni în curs de dezvoltare precum judeţul Galaţi, Teleorman, Iaşi, Constanţa, etc.
Printre proiectele de spitale recent demarate sau finalizate de TESSERACT ARCHITECTURE se numără extinderea cu un corp de clǎdire pentru specialitǎţi critice în cadrul Spitalului Municipal Tecuci sau construcţia clǎdirii noi ce adǎposteşte Institutul Inimii din Târgu Mureş.
Noile tendinţe în proiectarea spitalelor se concentrează pe crearea unor medii care să răspundă nevoilor reale ale pacienţilor, beneficiarii finali ai acestor instituţii, dar şi pe bunăstarea personalului medical, care joacă un rol esenţial în procesul de îngrijire. În acest context, integrarea elementelor naturale, emoţionale şi ideea familiarităţii devine crucială pentru a promova nu doar recuperarea pacienţilor, ci şi starea de bine a celor care îi îngrijesc.
La Spitalul Judeţean din Focşani, echipa de arhitecţi TESSERACT au plasat natura în centrul designului, adoptând conceptul de biofilie. Această abordare permite pacienţilor să rămână conectaţi cu mediul natural şi cu exteriorul, contribuind astfel la un confort psihologic sporit. Spaţiile sunt concepute pentru a inspira linişte şi a crea o legătură subtilă, dar constantă, cu elementele naturale integrate în faţadele clădirilor, oferind pacienţilor o stare de bine pe parcursul tratamentului,
În cadrul noului Spital Municipal de la Tecuci, familiaritatea a fost un aspect central al designului. Aplicând principii de neuroarhitectură, echipa de arhiecţi a reuşit să introducă în spaţiile medicale elemente familiare pacienţilor, de la paleta de culori până la integrarea naturii. Aceasta permite pacienţilor să asocieze mediul spitalicesc cu liniştea şi siguranţa, contribuind la reducerea anxietăţii şi a disconfortului emoţional. De asemenea, un mediu familiar şi reconfortant sprijină personalul medical, facilitându-le munca şi îmbunătăţindu-le starea de bine.
Un proiect similar este centrul chirurgical cardiovascular al Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant de la Târgu Mureş, se aplică în continuare aceste principii. Abordarea integrată, bazată pe neuroarhitectură şi biofilie, demonstrează că arhitectura poate aduce beneficii semnificative atât pacienţilor, cât şi personalului medical. Astfel, spaţiile nu sunt doar funcţionale, ci devin şi un suport emoţional şi psihologic pentru toţi cei care le utilizează, contribuind la crearea unui mediu de lucru sănătos şi stimulativ.
Un exemplu remarcabil al noilor tendinţe în proiectarea spitalelor este campusul medical de la Marie Curie, un proiect ambiţios care include mai multe etape de extindere şi intervenţie asupra clădirilor existente. Acest proiect nu doar că vizează modernizarea infrastructurii, ci şi implementarea unor soluţii inovatoare de eficientizare energetică, cu scopul de a obţine acreditări internaţionale. În cadrul acestui campus, eficientizarea a fost abordată dintr-o perspectivă complexǎ, integrând atât soluţii tehnice avansate, cât şi optimizarea proceselor de lucru. “Ne concentrăm pe utilizarea tehnologiilor de vârf pentru a reduce consumul de energie şi a minimiza impactul asupra mediului, asigurând în acelaşi timp un mediu de lucru eficient, confortabil şi sănătos pentru personalul medical şi pacienţi”, subliniază Arh. Raluca Şoaita.
Un aspect esenţial al acestui proiect este implicarea activă a personalului spitalului în procesul de design. Prin colaborarea strânsă cu echipele medicale, ne asigurăm că soluţiile propuse răspund nevoilor reale ale utilizatorilor, contribuind astfel la crearea unui mediu optim pentru îngrijire. Această abordare participativă nu doar că îmbunătăţeşte eficienţa proceselor de lucru, dar şi sporeşte satisfacţia personalului, mai subliniază arhitecţii.
TESSERACT ARCHITECTURE are în prezent în lucru un număr de peste 40 de proiecte medicale, comerciale şi rezidenţiale şi este singurul studio specializat pe segmentul medical din România. Arhitecţii TESSERACT au semnat până în prezent aproape 1.5 milioane de mp de proiecte medicale, iar între marile spitale proiectate de studioul de arhitectură se numără Spitalul pentru copii construit de Asociaţia Dăruieşte Viaţă la „Marie Curie”, Spitalele Judeţene Sibiu, Buzău, Tulcea, Institutul Inimii de la Târgul Mureş, primele spitale modulare din România destinate ingrijirii pacientilor cu Covid-19, precum şi numeroase proiecte de clinici şi spitale private, în diferite localităţi din ţară. Echipa TESSERACT este formată dintr-un număr de peste 200 de arhitecţi şi colaboratori cu specializări complementare, precum specialişti în rezistenţǎ, instalaţii medicale, epidemiologi, experţi în echipamente medicale, psihologi, sociologi, ş.a.