S-a încheiat cu succes admiterea la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca

S-a încheiat cu succes admiterea la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” a finalizat cu brio examenul de admitere organizat, în premieră în istoria UMF, în două zile consecutive, 25 şi 26 iulie 2020.

În contextul epidemiologic actual, printr-un efort colectiv şi o mobilizare fără precedent, concursul s-a desfăşurat în condiţii de maximă siguranţă şi fără probleme pentru toţi cei implicaţi, candidaţi şi organizatori. S-au pregătit 38 de săli de examen, cu mai mult de 2500 de locuri. În desfăşurarea impresionantă de personal au fost implicate peste 500 de cadre didactice şi angajaţi din administraţie.

Anul acesta s-au înscris 1823 de candidaţi, cu aproape 200 mai mulţi decât anul trecut. Astfel, pentru cele 660 de locuri la buget şi 290 de locuri cu taxă, au concurat 1794 de candidaţi, 29 de tineri fiind absenţi.

7 candidaţi au fost admişi fără concurs, la programul de studiu Medicină, ca olimpici cu performanţe recunoscute la concursuri naţionale şi internaţionale.

Probele scrise au avut loc atât în amfiteatrele universităţii, cât şi la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai”, la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, la Sala Sporturilor “Horia Demian” şi Sala Polivalentă BT Arena. De asemenea, s-au rezervat sălile de conferinţe din două mari hoteluri din oraş, Grand Hotel Italia şi Hotel Napoca.

Şi anul acesta examenul de admitere la UMF ”Iuliu Haţieganu” a constat într-o probă unică, scrisă, în limba română, în sistemul grilă şi a durat 2 ore.

Cele mai căutate specializări au fost radiologie şi imagistică cu 5,4 concurenţi pe loc, asistenţă medicală generală cu 4,5/loc, urmată de balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare cu 3 candidaţi pentru un loc, în timp ce pentru nutriţie şi dietetică s-au înscris aproape 4 candidaţi pe un loc. La medicină concurenţa a fost de 2,86 înscrişi pentru 1 loc.  Interesul crescut pentru tehnică dentară s-a menţinut, cu 4,4 candidaţi/loc. La medicină dentară şi farmacie s-au înscris mai puţini candidaţi anul acesta decât în 2019.

La medicină cea mai mare notă obţinută la concursul de admitere a fost 9,82, la medicină dentară 8,82, iar la farmacie 9,94.

La balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare nota cea mai mare a fost 9,70, iar la asistenţă medicală generală, radiologie şi imagistică, tehnică dentară şi nutriţie şi dietetică prima notă de intrare a fost 10.

Rezultatele examenului au fost făcute publice pe site-ul universităţii şi afişate la avizierele din str. Victor Babeş nr. 8.

Conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” a luat măsuri extraordinare pentru ca examenul de admitere să se desfăşoare în condiţii optime de siguranţă sanitară pentru toţi cei implicaţi în acest proces. Astfel, sălile de examen au fost curăţate şi dezinfectate cu biocide autorizate. S-au creat circuite de deplasare a candidaţilor la accesul şi la ieşirea din sălile de examen, cu păstrarea distanţei, asigurându-se o suprafaţă minimă de 4 mp pentru fiecare candidat. Candidaţii au avut la dispoziţie apă, măşti FFP2 şi dezinfectanţi, iar la intrarea în săli li s-a măsurat temperatura cu ajutorul unor termometre non-contact.

”Organizarea şi derularea examenului de admitere au constituit o provocare atât pentru noi, ca organizatori, cât şi pentru candidaţi. Condiţiile extraordinare pe care le-am creat, pentru ca examenul să se desfăşoare în siguranţă i-au ajutat pe candidaţi să se simtă confortabil şi să se concentreze la rezolvarea grilelor de concurs. Doresc să le mulţumesc tuturor celor care ne-au ajutat cu punerea la dispoziţie a spaţiilor necesare pentru desfăşurarea celui mai mare concurs din istoria universităţii”, declară rectorul UMF, prof. dr Anca Dana Buzoianu.

viewscnt