Priorităţile legislative ale Colegiului Medicilor: o nouă lege a sănătăţii şi o lege a profesiei medicale şi a malpraxisului

Priorităţile legislative ale Colegiului Medicilor: o nouă lege a sănătăţii şi o lege a profesiei medicale şi a malpraxisului

Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. univ. dr. Cătălina Poiană, a prezentat miercuri principalele priorităţi legislative ale organismului profesional în perioada următoare, care includ realizarea unei noi legi a sănătăţii şi o lege a profesiei medicale şi a malpraxisului.

Priorităţile au fost prezentate la o masă rotundă, cu tema „Priorităţi legislative pentru sistemul de sănătate din România”, organizată de Colegiul Medicilor.

Masa rotundă a reunit reprezentanţi ai comisiilor de sănătate din Senatul României şi Camera Deputaţilor, alături de reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pacienţilor şi ai Colegiului Medicilor din România.

“Colegiul Medicilor din România consideră aceste posibile reglementări drept priorităţi legislative pentru medici, pacienţi şi alte categorii de profesionişti din sănătate”, a transmis organismul profesional.

Colegiul Medicilor consideră că aceste priorităţi sunt esenţiale pentru optimizarea şi stabilirea unui cadru legislativ mai coerent în care medicii îşi desfăşoară activitatea, dar şi pentru a asigura un sistem de sănătate eficient pentru populaţie.

În luna mai 2024, ministrul Sănătăţii anunţa că un grup de lucru urmează să elaboreze o lege unitară pentru malpraxis şi despăgubiri, care să deservească interesul tuturor categoriilor de profesionişti din sectorul de sănătate.

Ministrul Sănătăţii a criticat, la acel moment, un proiect înaintat de Colegiul Medicilor.

În 2022, Colegiul Medicilor din România (CMR) a iniţiat o dezbatere privind reglementarea malpraxisului, considerând că sistemul actual al poliţelor de malpraxis este ineficient şi nu oferă o protecţie reală medicilor. Ulterior, propunerile au căpătat consistenţă într-un proiect de modificare a legislaţiei actuale, însă acesta a fost primit cu reticenţă de factorii decidenţi.

viewscnt