Diagnosticarea şi tratarea în stadii incipiente a cancerului de cap şi gât asigură o rată de supravieţuire de 80-90%, au subliniat participanţii la dezbaterea "Impactul abordării multidisciplinare în cancerul de cap şi gât", citaţi de Agerpres.
Dezbaterea a fost organizată de Societatea Română de Patologie Oncologică a Capului şi Gâtului (SRPOCG) în parteneriat cu Asociaţia Sănătate pentru Comunitate (SpC).
"În cazul cancerelor de cap şi de gât, dacă există un program naţional de prevenţie bine pus la punct, dacă există o abordare integrată, plurispecializată a acestei boli, rata de supravieţuire creşte de la 50% - rată care există în acest moment în România - la 80-90%", a declarat preşedintele SpC, Alina Comănescu.
Specialiştii avertizează că pacienţii cu neoplazii ale capului şi gâtului din România se prezintă greu la medic şi sunt diagnosticaţi târziu, de cele mai multe ori incomplet, astfel că accesul la un tratament corect este întârziat.
Pentru investigaţiile imagistice decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, un pacient poate fi nevoit să aştepte chiar şi şase luni.
"De regulă, un rezultat anatomopatologic într-un centru de specialitate bun ar trebui să iasă în maximum o săptămână. Avem perioade de întârziere de o lună, două luni chiar. Pentru un pacient neoplazic, a cărui perioadă de supravieţuire are o limitare, două luni pot însemna enorm. O altă etapă este etapa de investigaţii şi de stadializare, de regulă imagistice", a afirmat preşedintele SRPOCG, Dragoş Iancu.
"Aici intervine numărul redus de aparate de imagistică din reţeaua de stat, suprasolicitarea acestora, liste de aşteptare, eventuala trimitere către reţeaua privată - dar de cele mai multe ori pacienţii oncologici sunt pacienţi săraci, care nu îşi pot permite să plătească din buzunar", a completat el.
Conf. dr. Laurenţia Galeş, de la Institutul Oncologic 'prof. dr. Alexandru Trestioreanu', a precizat că în România cancerul localizat în zona capului/gâtului ocupă locul şase din punct de vedere al incidenţei - faţă de locul 12 la nivel european -, fiind vorba de un cancer care depinde de statutul socio-economic.
Potrivit specialiştilor, factorii principali de risc sunt consumul de tutun şi alcool.