Se întâmplă în spitalele din România ca medici şi asistenţi medicali să fie nevoiţi să lucreze fără echipamente de protecţie la cazuri cu înaltă suspiciune de Covid-19. Prin absenţa echipamentelor de protecţie nu se pune în pericol numai viaţa personalului medical, ci îl transformă în ucigaş, este de părere dr. Silvia Costinean, medic neonatolog în cadrul Spitalului „Marie Curie” din Capitală, care a acceptat să vorbească deschis pentru 360medical.ro despre acest subiect, dar şi despre măsurile pe care le-ar fi putut lua autorităţile române pentru ca ţara noastră să nu ajungă în scenariu 4 de pandemie de coronavirus, când transmiterea comunitară pune toată presiunea pe sistemul medical.
Ce ar fi putut face autorităţile să nu ajungem în această situaţie şi când?
Din punctul meu de vedere, în vremea în care la televiziuni, zilnic se bagateliza această epidemie, declarată mult prea târziu pandemie şi numită iniţial, chiar de OMS, infodemie, adică la sfârşitul lunii februarie (27 februarie, în jurul acestei date), trebuiau luate măsuri restrictive în ceea ce priveşte călătoriile. Pentru că în Italia situaţia deja escalada. Şi nu trebuia să fii Einstein că să anticipezi cum ar putea influenţa asta România.
La începutul lunii ianuarie, pe aeroportul din Frankfurt nu mai există niciun zbor cu China, fie operat de Lufthansa, fie operat de altă companie. În Germania, ţara cu democraţie consolidată, unde capitalul privat este respectat, nu pierderile economice ale companiilor aeriene au primat - totuşi chinezii sunt cel mai mare rezervor de turişti şi de călători către orice destinaţie în lumea asta, iar aeroportul din Frankfurt e unul dintre cele mai mari aeroporturi de tranzit. Deşi, ţări democratice luau măsuri fără precedent în istoria recentă, nimeni dintre cei care susţineau atunci că e vorba de o viroză banală, de 10 ori sub gripă, nu ştia să răspundă la întrebarea ,,de ce”, dacă tot vorbim despre ceva banal.
Am spus şi atunci celor care mă acuzau de isterie să nu se mai bazeze pe ceea ce spune OMS, pentru că OMS numeşte Dumnezeu. Acum îşi găsesc scuze, dând vina pe China, că a minţit. Era de aşteptat să mintă. Ba chiar, sunt indicii că oficialii OMS au servit direct, în cunoştinţă de cauză, interesele Chinei, ceea ce ar explica şi întârzierea nepermisă cu care a declarat pandemie. Repet, iniţial, oficial, a numit-o infodemie! Prin urmare, nu trebuia decât să îţi pese, să ai minim bun simţ ca să îţi dai seama cum se va răsfrânge ceea ce se întâmpla în Italia asupra României. Nu pot crede că autorităţile române nu aveau cunoştinţă de ceea ce se întâmpla în Italia.
Ar fi trebuit să ştie detalii inaccesibile publicului larg. Iar măsura era sistarea zborurilor cu Italia, apoi controlul intrărilor în ţară pe celelalte căi sau să se organizeze foarte repede pentru crearea de centre de izolare şi testare. Testarea tuturor celor care veneau din Italia, apoi a tuturor celor care veneau de oriunde din afară ţării şi izolarea tuturor, a celor pozitivi, în centre speciale; a celor negativi, la domiciliu, cu retestare după 14 zile dacă în acest răstimp rămâneau asimptomatici. Doar că izolarea la domiciliu trebuia şi controlată de autorităţile competenţe. Pare costisitor?
Pare la prima vedere...
Dar nu este. Pentru că e mai ieftin să iei orice măsură care împiedica extinderea epidemiei decât orice ai face după ce începe transmiterea comunitară. Este mai ieftin, pentru că ai o perioadă scurtă de evoluţie a epidemiei. Poţi stinge focarul şi să revii, măcar în parte, la ceea ce făceai înainte.
Limitarea extinderii epidemiei ar fi scutit de măsuri de contenţie, de distanţare socială severă, deci ar fi scutit de pierderile economice ce derivă din aceste măsuri. Când începe transmiterea comunitară, toată presiunea se mută pe sistemul medical. Iar sistemul medical românesc nu poate face faţă la aşa ceva! Asta era ştiut de orice om cu neuronii funcţionali, nu este niciun secret, din moment ce constant ocupă ultimul loc în evaluările sistemelor medicale din Europa, din moment ce este cel mai subfinanţat sistem medical din Europa. Deci, trebuia făcut absolut tot ce se putea să nu se ajungă la implicarea sistemului medical, decât în mică măsură, adică îngrijirea celor repatriaţi care dezvoltau boala.
Restricţiile de călătorie ar fi însemnat pierderi economice. Dar, când pui în balanţă aceste pierderi cu cele rezultate din contenţia prelungită, nu se ştie pentru câte luni, cred că nu e vreo filozofie să vezi diferenţa. Specialiştii financiari pot cuantifica aceste pierderi.
Matematica nu minte niciodată. Ca de fiecare dată, este mai ieftin să previi decât să tratezi. Apoi, şi dacă am fi avut un sistem medical bun, se ştia că infecţia se asociază cu ARDS sever. Costurile pentru a trata un singur caz de ARDS sunt enorme, dar pentru sute sau mii?
Conform unui studiu publicat în European Respiratory Journal în 2015, costul mediu al tratării unui pacient cu ARDS este în jur de 117 000 dolari, dar din cauza problemelor de sănătate pe termen lung la supravieţuitori, costul îngrijirilor în următorul an este în jur de 82 000 dolari; nepunând la socoteală costurile rezultate din faptul că supravieţuitorii nu îşi pot relua serviciul mult timp sau niciodată, deci el nu mai este un membru activ al societăţii, nu mai produce, doar consumă.
Cum catalogaţi situaţia care se petrece în multe spitale din România în care medici şi asistenţi medicali sunt forţaţi să lucreze fără echipamente de protecţie împotriva coronavirusului?
Lipsa echipamentelor de protecţie este criminală, în opinia mea, pentru că înseamnă să expui deliberat persoanele care îşi fac meseria la o infecţie potenţial letală. Iată ce se întâmplă cu cele două doctoriţe de la spitalul Gerota, sunt în stare extrem de gravă şi e vorba de persoane tinere, fără patologie subiacentă, în cazul lor, expunerea s-a datorat iresponsabilităţii unei persoane, dar ca autorităţile să facă asta deliberat, fie că este din nepăsare, fie din neştiinţă, din incompetenţă, cum poate fi catalogat asta?! Adică autorităţile încalcă deliberat dreptul la viaţă, dreptul la sănătate?
Iar acum, în acest stadiu ar cam trebui să considerăm orice caz cu patologie de urgenţă, posibil infectat. Cadrele medicale nu sunt obişnuite să vorbească public, nu îşi cunosc drepturile, nu ştiu să şi le reclame corect, asertiv. Iar, aşa cum s-a spus de multe ori, sistemul medical românesc este de tip feudal - în feudalism, oamenii se supuneau stăpânului, indiferent de consecinţe.
Prin absenţa PPE (personal protective equipment, n.r.) nu numai că pui în pericol viaţa personalului medical, dar în acelaşi timp îl “înarmezi” cu virusul potenţial ucigaş, îl transformi în ucigaş, pentru că medicul, asistenţii infectaţi vor transmite mai departe virusul, altor pacienţi, neinfectati, colegilor, familiei, deci amplifică extinderea epidemiei, aşa cum s-a întâmplat deja. Este exact modelul Lombardiei.
