Despre împărţirea spitalelor în COVID şi nonCOVID au vorbit mai mulţi medici români în ultima perioadă. Prof.univ.dr. Cristian Băicuş, şeful Secţiei Medicală II de la Spitalul Clinic Colentina, unul dintre autorii Studiului despre rolul proteinei S la pacienţii cu COVID-19 unic în lume, a declarat în cadrul unui interviu pentru 360medical că dacă ar fi fost decident ar fi blestemat câteva spitale să fie suport COVID pentru că e ,,şi mai ieftin şi mai sigur şi mai simplu”. Însă pentru acei medici care în toată această perioadă au lucrat numai într-un spital COVID nu a fost la fel. Într-o postare recentă, medicul Cristian Băicuş a precizat că autorităţile ,,au rechiziţionat spitalele pentru suport COVID doar ca să aibă paturi de numărat. Pentru ei şi paturile, şi pacienţii, şi medicii nu sunt decât nişte numere”.
Spitalul Clinic Colentina din Bucureşti, acolo unde îşi desfăşoară activitatea reputatul profesor a devenit din luna octombrie din nou COVID, după ce pentru scurt timp redevenise non COVID.
Primele 5 luni fusese spital suport COVID, iar despre această etapă a epidemiei povesteşte dr. Cristian Băicuş, în postarea sa pe facebook: ,,În prima fază a epidemiei (aprilie-iulie), fiind puţine cazuri, în Spitalul Colentina au fost ocupate în totalitate doar secţiile de medicină internă (în majoritate cu pacienţi asimptomatici şi pacienţi cu demente aduşi din căminele care cădeau pradă pe rând Covid-ului), pneumologie (unde erau mai mulţi pacienţi cu afectare pulmonară gravă) şi cele de ATI. În rest, erau câteva paturi ocupate cu aceiaşi asimptomatici şi rezidenţi ai azilelor şi în chirurgie, şi în urologie, neurochirurgie etc, iar secţiile în care nu erau primiţi pacienţi decât conform patologiei bazale non-covid (cum trebuia să se întâmple, de fapt), au stat mai mult goale. A fost o bătaie de joc evidenţă la adresa unui spital universitar cu tradiţie, din partea diriguitorilor pe linie liberală sau nu, oricum nu contează”.
După o scurtă pauză în perioada august- octombrie, spitalul a redevenit COVID.
,,În a două faza a pandemiei (începând din octombrie), cu un număr mare de cazuri, şi implicit un număr mare de cazuri grave, s-a forţat internarea în diferitele secţii a acestor pacienţi, astfel încât au ajuns pacienţi cu afectare pulmonară medie în secţii de ortopedie şi chirurgie, de exemplu, unde este evident că personalul medical nu avea competenţă maximă pentru a gestiona aceste cazuri. De fapt, cred că ar fi ajuns câte o secţie chirurgicală de fiecare tip (generală, ortopedie, urologie etc) pe întreg Bucureştiul, şi nu sacrificate spitale întregi pentru secţiile de ATI şi pneumologie (eventual medicină internă), de care de fapt era nevoie! Le doresc celor ce coordonează «operaţiunea» să ajungă să fie îngrijiţi de ortopezi pentru o afectare pulmonară COVID-19, cum s-a întâmplat cu mulţii pacienţi pentru care au forţat internarea în aceste secţii, ca să arate că sunt locuri pentru ei – deşi deja nu mai sunt, înţeleg că sunt grămadă sub oxigenoterapie pe la UPU-ri, aşteptând câte un loc care apare uneori prin alte oraşe!”, a povestit prof.univ.dr. Băicuş.
Redăm mai jos întreaga situaţie explicată de şeful secţiei Medicală II de la Spitalul Clinic Colentina.
,,Acum câteva zile m-a sunat un coleg gastroenterolog dintr-un proaspăt spital COVID, să mă întrebe noi cum procedăm, pentru că la ei chirurgii nu vor să pună parafele deloc pe foile acestor pacienţi, şi dacă este normal aşa ceva. I-am zis că dacă pacienţii sunt internaţi în secţiile chirurgicale respective, şi implicit pe numele unor chirurgi, aceştia sunt obligaţi să-şi pună parafele. Pe de altă parte, l-am întrebat de ce îşi pune parafa el, gastro-enterolog, la care mi-a răspuns că a vrut «să dea o mână de ajutor». Foarte frumos, aşa e normal, şi noi am plecat cu ideea asta în martie, până ne-am dat seama de incompetenţa şi reaua credinţă a celor care luau hotărâri în domeniu. I-am spus că, în general, pacienţii aceştia mor prin insuficienţă respiratorie, şi nu ştiu dacă este bine că pe foaia de observaţie ce conţine epicriza unui pacient ajuns la morgă să fie o parafă de chirurg (sau chiar gastroenterolog).
În plus, pe noi ne-au umplut imediat, începând bineînţeles cu terapia intensivă, astfel încât atunci când avem nevoie de ATI pentru un pacient al nostru care se agravează, nu avem unde să-l punem. Dăm telefon la celebrul CNCCI, povestim despre ce este vorba (pacienţi foarte gravi, cu saturaţie de 60-70% sub oxigenoterapie cu flux înalt, de exemplu, deşi nu mai sunt locuri nici la aceste aparate) şi uneori suntem sunaţi peste 24 de ore să vadă ce mai face pacientul ( !!), alteori înţeleg că se găseşte un loc în alt oraş, în timp ce la noi sunt trimişi pacienţi din provincie…
Mai mult, din cauza haosului generalizat (cu transport de pacienţi bucureşteni în provincie, şi a celor din provincie în Bucureşti, sau pur şi simplu cu transportul prin Bucureşti între spitale COVID-non-COVID-domicilii-dialize), nici nu există salvări astfel încât se întârzie câte o zi-două transportul la domiciliu al unor pacienţi gata de externare, şi astfel se menţin locuri blocate în loc să fie disponibilizate pentru pacienţi noi, care au nevoie de ele. Nu mai vorbesc de pacienţi care se plâng acasă de dispnee, iar salvarea ajunge la ei după 48 de ore (doar aşa am învăţat să le spunem : izolaţi-vă acasă, luaţi-vă saturometru, şi dacă lucrurile se înrăutăţesc, sunaţi la 112!).
Doar să amintesc şi faptul că, deoarece instalaţia de oxigen a spitalului nu a fost proiectată pentru un necesar atât de mare, în unele perioade nici nu putem furniza tot oxigenul de care este nevoie! Astfel încât încercăm să-l raţionalizăm şi pe acesta…
În concluzie, este evident că au rechiziţionat spitalele pentru suport COVID doar ca să aibă paturi de numărat, şi fie că în incompetenţa lor nu s-au gândit, fie chiar nu le pasă, cum şi de cine sunt îngrijiţi aceşti pacienţi pe paturile unor secţii chirurgicale, de exemplu. Pentru ei şi paturile, şi pacienţii, şi medicii nu sunt decât nişte numere”.
