[VIDEO] EXCLUSIV: Dr. Cristian Boru, medic român în Italia: Avem trei mari pandemii

[VIDEO] EXCLUSIV: Dr. Cristian Boru, medic român în Italia: Avem trei mari pandemii

Persoanele cu obezitate sunt mai expuse riscului de infecţie cu SARS-CoV-2 şi de-a face forme severe de COVID-19. Dr Cristian Boru, medic român stabilit în Italia, lucrează la Centrul de Excelenţă în Chirurgia bariatrică  de la Universitatea ,,La Sapienza” din Roma, unul dintre puţinele centre din peninsulă în care se efectuează în această perioadă operaţii bariatrice. "O perioadă am stat pe banca de rezerve, dar în acest timp ne-am pregătit, ne-am făcut lecţiile, ne-am făcut programul de după criză", a mărturisit în exclusivitate pentru 360medical.ro chirurgul român.

Obezitatea măreşte riscul decesului din cauza COVID-19 cu aproape 50%. Mai mult, o persoană obeză are riscul de-a avea şi alte patologii: diabet, hipertensiune, sindrom metabolic care, împreună, agravează COVID-19.

,,Lockdown-ul şi perioada de Sărbători sunt din nou o mare lovitură dată acestor pacienţi. Pentru că nu se pot deplasa, persoanele obeze stau acasă, se uită doar la televizor şi mănâncă”, a spus dr. Cristian Boru, medic chirurg la Centrul de excelenţă în chirurgia bariatrică de la Universitatea ,,La Sapienza” di Roma.

Statul pe canapea în faţă la televizor şi o viaţă inactivă le dăunează acestor pacienţi. După o perioadă de pauză totală în privinţa chirurgiei bariatrice, activitatea a fost reluată în unele centre, iar pacienţii vin la operaţii.

,,Societatea Europeană de Chirurgie bariatrică, Societatea Internaţională, societăţile naţionale s-au implicat enorm de mult în această problemă. S-au efectuat extrem de multe întâlniri online, extrem de multe studii au apărut şi toate au subliniat rolul protectiv al chirurgiei bariatrice pentru aceşti pacienţi”, explică dr. Boru, care spune că s-au introdus extrem de multe reguli legate de chirurgia minim invazivă, laparoscopică.

,,Condiţiile de reluare a activităţii au fost extrem de dure, dar există entuziasm, oamenii vor să-şi facă treaba şi se merge înainte respectând aceste indicaţii”, a spus medicul român stabilit în Italia.

Centrul de Excelenţă în Chirurgia bariatrică de la Universitatea ,,La Sapienza” di Roma este unul dintre puţinele centre din Italia în care se efectuează în această perioadă operaţii bariatrice. Însă: ,,pacienţii sunt speriaţi de obezitate, de stresul operator şi de stresul cu virusul”, a mărturisit dr. Boru.

,,Pacientul care se adresează unui centru de chirurgie bariatrică lasă asta ca pe o ultimă soluţie. Îi este frică de medic, de investigaţiile care prin care trebuie să treacă până la operaţie, apoi de momentul operator care este extrem de plin de griji şi preocupări şi acum a apărut şi virusul. Noi am dezvoltat programe în care pacientul nu mai trebuie să vină de 4 ori la medic până intră în operaţie, aşa cum era înainte de pandemie”, a precizat medicul.

S-au implementat sisteme de telemedicină, prin care pacienţii pot avea online o primă şi a doua evaluare, contacte cu psihologul, cu nutriţionistul, cu anumiţi specialişti cu care pot intra în legătură.

,,Am limitat foarte mult venitul în spital. Grupăm 7-8 pacienţi online jumătate de oră, le explicăm, pacienţii îşi exprimă problemele, temerile, întrebările, noi răspundem şi câştigăm şi timp şi siguranţă”, a spus dr. Cristian Boru.

Medicul român, stabilit în Italia a vorbit şi despre problemele cu care se confruntă chirurgii bariatrici în această perioadă a pandemiei.

,,Nu a fost chiar atât de dramatic să stai două luni fără să operezi. În acest timp au fost alte operaţii de urgenţă, au fost alte probleme care s-au rezolvat, dar acest timp a fost cumva benefic, fiindcă am putut să ne organizăm pentru viitor”. În opinia medicului, obezitatea rămâne un subiect de actualitate, chiar şi în plină pandemie de COVID-19.

,,Până acum aveam două mari pandemii în secolul 21: diabetul şi obezitatea. Acuma avem şi COVID. Avem trei pandemii grupate la acelaşi pacient: obezitate, care aduce diabet şi celelalte complicaţii, şi avem şi virusul care are o oarecare influenţă şi la această grupă de pacienţi”, a afirmat dr. Cristian Boru.

Puteţi urmări şi

Chirurgia bariatrică, cel mai eficient tratament al obezităţii

Mâncăm prea mult, un adevăr al zilelor noastre

viewscnt