Preeclampsia poate duce la multe complicaţii ale sarcinii, inclusiv la deces, dar poate fi greu de detectat la începutul perioadei de gestaţie. Un nou test de sânge i-ar putea ajuta pe medici să identifice persoanele care riscă să dezvolte această afecţiune cu luni înainte de apariţia simptomelor.
Preeclampsia este o cauză majoră de mortalitate şi morbiditate maternă, naştere prematură, decese perinatale şi restricţii de creştere intrauterină.
O nouă abordare în depistarea riscului de preeclampsie şi alte afecţiuni legate de hipertensiunea în timpul sarcinii, vine sub forma unui test de sânge, bazat pe analiza ARN liber circulant din sângele matern, care poate detecta preeclampsia severă în trimestrul al doilea de sarcină. O cercetare recentă demonstrează capacitatea testului de a detecta subtipuri moleculare asociate cu forme severe sau tardive de boală, mai devreme cu peste o sută de zile înainte de apariţia simptomelor.
O echipă de cercetare condusă de compania Mirvie Inc. a identificat un semnal molecular în probele de sânge ale femeilor însărcinate care permite identificarea acestei complicaţii a sarcinii şi a afecţiunilor asociate, cu luni înainte de apariţia manifestărilor clinice. Rezultatele sugerează o abordare inovatoare în detectarea riscului pentru preeclampsie, cu potenţialul de a susţine strategii de medicină personalizată în sănătatea maternă.
Tulburările asociate cu hipertensiunea arteriala afectează una din şase sarcini şi reprezintă o cauză majoră de morbiditate şi mortalitate maternă, cu o incidenţă care aproape s-a dublat între 2007 şi 2019, în Statele Unite.
Aceste afecţiuni se manifestă pe un spectru larg, de la cazuri ce necesită naştere extrem de prematură până la forme uşoare, cu creşteri moderate ale tensiunii arteriale post-partum. Mecanismele patogenice nu sunt încă pe deplin elucidate, fiind implicate posibile cauze precum infecţiile virale, activarea imunologică şi disfuncţiile de origine placentară.
Doar 5% dintre gravide se încadrează în categoria de risc crescut, pe baza unor factori precum hipertensiunea cronică sau istoric de preeclampsie. Pentru restul de 95%, medicii se bazează pe factori moderat predictivi, cum ar fi rasa sau statutul socio-economic. Totuşi, aceşti factori demografici sunt dificil de aplicat clinic şi pot induce erori în estimarea riscului. Instrumentele actuale de diagnostic sunt utilizate abia după apariţia simptomelor.
Un articol, publicat în revista Nature Communications, descrie un studiu observaţional, multicentric şi prospectiv care a evaluat dacă subtipurile moleculare din sângele matern pot îmbunătăţi identificarea precoce a riscului de tulburări hipertensive în sarcină.
Au fost incluse 10.745 de gravide cu vârsta peste 18 ani, şi au fost analizate, în final, 9.102 de mostre de sânge. Prelevările s-au realizat între săptămâna 17 şi 22 de gestaţie.
Cercetătorii au extras ARN liber circulant din sângele matern şi au secvenţializat mostre de transcriptom pentru obţine un model al expresiei genice. Mostrele au fost împărţite în loturi de analiză şi validare în funcţie de data recoltării: 5.399 de mostre pentru dezvoltarea modelului şi 2.829 pentru testarea propriu-zisă. Subtipurile moleculare au fost identificate prin diferenţierea expresiei genice şi validate în subgrupuri clasificate după severitatea clinică.
Au fost identificate două tipare distincte de expresie genică. Un grup a prezentat o expresie ridicată a genelor placentare, inclusiv PAPPA2, asociate cu preeclampsia precoce sau severă, care necesită naştere prematură. Celălalt grup a prezentat o expresie crescută a genelor implicate în răspunsul imun şi a fost asociat cu preeclampsia la termen - formă care are apare sau este diagnosticată după 37 de săptămâni de gestaţie, adică în perioada considerată „la termen” pentru naştere. Aceasta este diferită de preeclampsia precoce (sau cu debut timpuriu), care apare înainte de 34 de săptămâni - şi hipertensiunea gestaţională (hipertensiunea indusă de sarcină).
Performanţa algoritmului de clasificare pentru fromele de tulburări hipertensive cu origine placentară a reuşit să diferenţieze între cazurile pozitive şi cele negative (ex: preeclampsie vs. sarcini fără complicaţii), în cazul gravidelor cu vârstă maternă avansată, fără factori de risc cunoscuţi.
Nivelurile ridicate de PAPPA2 nu au evidenţiat nicio asociere cu naşterea prematură din cauze spontane, ceea ce susţine rolul său specific în patogeneza afecţiunilor hipertensive.
Gravidele fără factori de risc care au avut test pozitiv pentru subtipul placentar au născut, în medie, cu 11,3 zile mai devreme decât cele cu test negativ. În cazul nou-născuţilor internaţi în terapie intensivă neonatală, durata medie a spitalizării a fost de 14 zile pentru cei din grupul test pozitiv, comparativ cu 5 zile în grupul de test negativ.
Comparativ cu ghidurile clinice actuale, testul pe bază de ARN s-a dovedit mai eficient în anticiparea cazurilor de preeclampsie. Acesta a avut cea mai bună performanţă la gravidele fără factori de risc, care reprezintă majoritatea sarcinilor.
Acesta a avut cea mai bună performanţă la gravidele fără factori de risc, care reprezintă majoritatea sarcinilor. Identificarea riscului prin biomarkeri moleculari poate creşte eficienţa intervenţiilor de prevenţie şi permite, totodată, selectarea pacientelor pentru studiile clinice.
Rezultatele susţin utilizarea acestui test de sânge simplu în timpul îngrijirii de rutină din trimestrul al doilea pentru identificarea precoce a pacientelor cu risc de tulburări hipertensive în sarcină, înainte de debutul simptomelor, notează autorii.
Potrivit acestora, rezultatele indică potenţialul unor intervenţii de precizie pentru reducerea complicaţiilor materne şi neonatale.
