Mecanismele creierului explică siptomele tulburării obsesiv-compulsive

Mecanismele creierului explică siptomele tulburării obsesiv-compulsive

O vastă revizuire a studiilor neuroştiinţifice existente dezvăluie circuitele creierului şi mecanismele ce stau la baza tulburării obsesiv-compulsive. Cercetătorii speră că noile descoperiri vor face tratamentele existente mai eficiente sau că vor permite dezvoltarea de noi tratamente.

Tulburarea obsesiv-compulsivă (OCD) este o afecţiune de sănătate mintală ce afectează mai mult de 2 milioane de adulţi în Statele Unite.

Persoanele cu OCD au parte adesea de gânduri recurente, ce induc anxietate,  obsesii sau comportamente compulsive pe care nu le pot ţine sub control.

Indiferent că e vorba de a verifica repetitiv dacă uşa este închisă sau de apăsarea continuă a întrerupătorului, simptomele OCD sunt incontrolabile şi pot afecta sever calitatea vieţii unei persoane.

Tratamentele pentru OCD includ medicaţie, psihoterapie şi stimulare profundă a creierului, însă nu toţi pacienţii răspund la tratament.

De fapt, studiile de referinţă au arătat că doar 50% din persoanele cu OCD resimt efecte ale tratamentelor şi doar 10% îşi revin complet.

Ineficienţa tratamentelor este explicată prin faptul că personalul medical nu este capabil încă să înţeleagă complet rădăcinile neurologice în această afecţiune. Totuşi, un nou studiu ţinteşte umplerea acestui gol în cercetare.

O echipă de oameni de ştiinţă, condusă de dr. Luke Norman de la Departamentul de Psihiatrie al Universităţii Michigan din Ann Arbor, a analizat mari cantităţi de informaţii provenite din studiile existente asupra fundamentelor neurologice ale OCD, scrie medicalnewstoday.com.

Norman şi colegii săi au analizat studiile ce scanează creierele a sute de persoane cu OCD şi concomitent le analizează pe cele ale persoanelor ce nu suferă de această afecţiune.

Combinând informaţii provenite din 10 studii şi de la aproape 500 de persoane, pacienţi şi voluntari sănătoşi, am putut vedea cât de mult circuitele neurologice presupuse cruciale pentru OCD sunt într-adevăr implicate în această afecţiune”, explică autorul principal al studiului.

În special, cercetătorii au început de la un circuit neurologic numit ”reţea cingulo-operculară”.

Această reţea implică mai multe regiuni ale creierului ce sunt interconectate de căi neuronale în centrul creierului.

Studiile au asociat anterior reţeaua cingulo- operculară cu ”vigilenţa tonică”. Cu alte cuvinte, zonele din acest circuit al creierului caută erorile potenţiale şi pot anula o acţiune ce ar putea avea consecinţe nedorite.

Majoritatea studiilor RMN funcţionale incluse de Normal şi colegii săi în analiza lor au implicat voluntari răspunzând la erori în timp ce se aflau în interiorul scanner-ului.

O analiză a datelor din mai multe studii a scos la iveală un şablon important: în comparaţie cu persoanele neafectate de OCD, cei cu această afecţiune au prezentat semnificativ mai multă activitate în zonele neurologice asociate cu recunoaşterea unei erori, dar mai puţină activitate în regiunile ce pot opri o acţiune.

Această analiză stabileşte stadiul pentru obiectivele terapeutice în OCD, pentru că arată că atât procesarea erorii, cât şi controlul inhibitor, sunt ambele procese importante ce sunt alterate în cazul oamenilor cu această afecţiune, se arată în concluziile cercetării.

Aceste descoperiri pot îmbunătăţi tratamentele actuale pentru OCB, cum ar fi terapia comportamentală cognitivă (CBT).

viewscnt