Subprogramul naţional de reconstrucţie mamară după afecţiuni oncologice a fost accesat de paciente în număr extrem de mic în ultimii cinci ani, a declarat directorul medical al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Bihor, dr. Elena Moldoveanu, citat de Agerpres.
Medicul a precizat că, deşi au fost cumpărate materiale sanitare de 53,4 milioane lei la Spitalul Clinic Judeţean Bihor, cel mult patru paciente pe an apelează la acest program.
"Acest program de reconstrucţie mamară după afecţiuni oncologice prin endoprotezare nu este solicitat de paciente, din anumite motive mai ales legate de psihologia umană. După ce au trecut de operaţie, pacientele nu mai doresc să treacă prin altă operaţie", a spus Moldoveanu.
"Nu vin paciente. Am încercat să popularizăm această submăsură prin medicii oncologi, avem o secţie de chirurgie plastică şi reparatorie, specialişti care pot să redea aspectul normal al sânului. Conducerea Spitalului Clinic Judeţean a luat legătura cu alte centre în care se derulează acest subprogram să le dea şi lor din aceste materiale sanitare. Nu vrea nimeni! Practic, este o problemă peste tot, în ţară”, a adăugat medicul.
Bugetul programelor naţionale de sănătate finanţate din bugetul de stat a crescut în ultimii ani, fiind introduce submăsuri noi, pentru imunodeficienţa primară şi purpura trombocitopenică imună cronică.