Sezonul gripal continuă să scadă în intensitate, numărul de cazuri şi de decese fiind în coborâre în ultima săptămână. Astfel, datele relevă că numărul de cazuri de infecţii respiratorii a scăzut semnificativ pentru a treia săptămână la rând.
Astfel, Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a anunţat că în săptămâna 27 februarie - 5 martie au fost confirmate 3 noi decese din cauza gripei, numărul total din acest sezon gripal ajungând la 84. Informaţia este cuprinsă în ultimul raport săptămânal publicat de INSP.
Decesele confirmate cu virus gripal au fost comunicate pentru grupele de vârstă 0-1 ani (2 decese), 15-49 de ani (11 decese), 50-64 de ani (23) şi cel puţin 65 de ani (48).Cele mai multe decese din cauza gripei au fost înregistrate în Sibiu (16), Iaşi (12) şi Bistriţa-Năsăud (11).
Potrivit raportului, de la începutul acestui sezon şi până la 5 martie 2023 au fost confirmate în România, prin analize de laborator, 3.105 de cazuri de gripă, din care 172 în ultima săptămână.
Dintre cazurile confirmate în acest sezon, doar 228 au fost cu virus gripal tip B (din care unul cu coinfecţie virus gripal A şi B), toate celelalte fiind cu virus gripal tip A (subtip H3 şi H1).
De la începutul sezonului au fost raportate 62 coinfecţii de virus gripal cu SARS-CoV-2, 76 coinfecţii de virus gripal cu VRS şi 2 cazuri de coinfecţie de virus gripal cu SARS-CoV-2 şi cu VRS.
Cele mai multe cazuri au fost confirmate în Maramureş (792), Bucureşti (605) şi Alba (339).
De asemenea, la nivel naţional au fost raportate 2.200 de cazuri de gripă clinică, în scădere de la 2.853 în săptămâna precedentă.
Săptămâna trecută a fost înregistrat şi 82.576 cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii), în scădere cu 11,5% faţă de săptămâna precedentă şi sub media de 102.392
a numărului de cazuri din aceleaşi săptămâni din 5 sezoane prepandemice (2015-2019).
În sezonul actual s-a înregistrat o creştere a numărului de cazuri clinice cu 5 săptămâni mai devreme comparativ cu sezonul prepandemic 2019-2020, potrivit INSP.
Până la 5 martie 2023 au fost vaccinate antigripal 1.478.520 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii, potrivit INSP.
Potrivit statisticilor, în jur de 20% din populaţia Europei se infectează cu virusul gripal în fiecare an, iar cel mai mare risc de a dezvolta forme severe de gripă este la persoanele în vârstă, femeile însărcinate şi pacienţii cu boli cronice.