Preşedintele Joe Biden va anunţa marţi că va aloca 150 de milioane de dolari dintr-o nouă finanţare federală pentru dezvoltarea de tehnologii care să ajute mai bine chirurgii să îndepărteze cu succes tumorile canceroase, a anunţat Casa Albă.
Administraţia americană a înfiinţat Agenţia pentru proiecte de cercetare avansată în domeniul sănătăţii ( ARPA-H) pentru a genera descoperiri în ceea ce priveşte modalităţile de prevenire, detectare şi tratare a cancerului şi a altor boli.
În primii doi ani, ARPA-H a investit peste 400 de milioane de dolari pentru a accelera progresul în ceea ce priveşte prevenirea, detectarea şi tratarea cancerului.
Noua finanţare, care urmează să fie anunţată în timpul unei vizite la New Orleans, este cea mai recentă infuzie de fonduri în „Cancer Moonshot", un program condus de preşedintele Biden şi de Prima Doamnă, care vizează reducerea ratei mortalităţii prin cancer în Statele Unite la cel puţin jumătate până în 2047.
Aproape două milioane de americani sunt diagnosticaţi cu cancere cu tumori solide în fiecare an şi îndepărtarea chirurgicală este adesea primul pas în tratamentul acestora, a declarat marţi într-un comunicat Casa Albă.
Cu tehnologie de imagistică de ultimă generaţie, specialiştii speră să facă aceste intervenţii chirurgicale mai eficiente, reducând necesitatea unor operaţii repetate şi diminuând deteriorarea ţesuturilor sănătoase, salvând şi prelungind în cele din urmă vieţile, a mai precizat Casa Albă.
În primii doi ani, Administraţia americană a investit peste 400 de milioane de dolari pentru a accelera progresul în ceea ce priveşte modul de prevenire, detectare şi tratare a cancerului, a indicat Casa Albă.
Noile finanţări vor sprijini opt echipe de cercetare din Statele Unite care urmăresc idei inovatoare ca parte a programului ARPA-H Intervenţii chirurgicale de precizie (PSI).
Universitatea Johns Hopkins, Colegiul american Dartmouth, Universităţile Rice, Tulane, California San Francisco (UCSF), Urbana-Champaign din Illinois şi Universitatea din Washington, se numără printre cele opt centre care au câştigat finanţări de cercetare, potrivit Casei Albe.
Preşedintele american şi-a propus printre obiectivele principale din mandatul său vindecarea cancerului şi speră că impulsionarea cercetărilor va declanşa descoperiri medicale, inclusiv un vaccin pentru prevenirea cancerului sau un test de sânge care ar putea detecta cancerul printr-un examen fizic anual.
Mai puteţi citi şi: