Oamenii care mănâncă multe alimente ultraprocesate - cum ar fi îngheţată, pâine albă şi preparatele conservate - au tendinţa de a consuma mai multe calorii decât cei care mănâncă alimente care nu sunt prelucrate, arată concluziile unui nou studiu realizat în SUA.
Cercetătorii au descoperit că oamenii consumau mai mult de 500 de calorii atunci când li s-au oferit mese care conţineau produse ultraprelucrate, potrivit rezultatelor publicate în revista ”Cell Metabolism”.
”A fost o surpriză pentru noi. În ciuda meselor potrivite pentru sare, zahăr şi grăsimi - substanţele nutritive despre care oamenii cred că le determină creşterea în greutate - am văzut creşteri substanţiale ale consumului în cazul alimentele ultraprocesate”, a spus autorul principal al studiului Kevin Hall, cercetător principal la Institutul Naţional de Diabet şi Boli Digestive şi Rinichi din Bethesda, Maryland, citat de Reuters.
Hall şi colegii săi au studiat 20 de voluntari care au fost dispuşi să trăiască în laborator timp de 28 de zile şi au consumat numai alimentele care le-au fost oferite.
Fiecare participant a fost repartizat aleatoriu pentru a primi fie mese care conţin doar alimente ultraprocesate timp de două săptămâni, fie o alimentaţie alcătuită doar din alimente neprocesate. La sfârşitul celor două săptămâni, participanţii au trecut la regimul celuilalt grup.
În categoria alimentară ultraprocesată s-au regăsit produse cum ar fi ravioli conservate, piersici conservate în sirop, cârnaţi de curcan, macaroane congelate şi brânză sau pui prăjit îngheţat. În categoria neprocesată au fost fructe proaspete, cartofi, ouă proaspete, pui la grătar, legume congelate, dar neprelucrate.
Mesele au fost concepute astfel încât să conţină aceeaşi cantitate de nutrienţi şi calorii, indiferent dacă au fost ultraprocesate sau neprocesate.
Cercetătorii au calculat câte calorii ar trebui să mănânce în fiecare zi fiecare voluntar pentru a-şi menţine greutatea şi apoi au dublat această cantitate în mesele oferite. Voluntarii au putut să să mănânce cât de mult vroiau şi cercetătorii au măsurat caloriile lăsate neconsumate.
Voluntarii au raportat că ambele diete au avut un gust bun şi erau satisfăcătoare, ceea ce înseamnă că nu consumau mai puţin din alimentele neprocesate din cauza problemelor de gust.
O diferenţa mare, a spus Hall, a fost că nivelurile unui hormon de suprimare a apetitului au crescut atunci când participanţii la studiu au consumat alimente neprocesate şi în mod similar, grelina, hormonul care induce foamea, a fost mai mic în cazul celor care au consumat o dietă pe bază de alimente neprelucrate, ceea cesuprima senzaţia de foame şi le-a permis să mănânce mai puţine calorii.
În timpul celor două săptămâni, în care voluntarii au mâncat doar alimente ultraprocesate, au consumat în medie peste 508 de calorii pe zi. Mai mult, în cele două săptămâni de consum al alimentelor ultraprocesate, voluntarii s-au îngrăşat în medie cu două kilograme, comparativ cu o pierdere de două kilograme după două săptămâni de consum de alimente alimentar neprocesate.
Cercetătorii încă nu ştiu cu certitudine de ce oamenii au mâncat mai mult şi s-au îngrăşat când au consumat o dietă bogată în alimente ultraprocesate.
”Este posibil că produsele alimentare procesate să combine niveluri ridicate de zaharuri şi grăsimi într-un mod care nu ar apărea în natură. Această combinaţie poate stimula regiunea de recompensă din creierul nostrum”, a explicat Hall.
Acest studiu sugerează că ar putea fi obţinute beneficii majore în lupta împotriva obezităţii prin reducerea consumului de alimente ultraprocesate şi nu prin eliminarea de nutrienţi sau calorii specifice, din alimentaţie au mai afirmat autorii cercetării.