La un deceniu după ce oamenii de ştiinţă de la universitatea California din San Francisco au identificat un antihistaminic care poate fi utilizat fără prescripţie medicală ca tratament pentru scleroza multiplă, cercetătorii au dezvoltat o abordare pentru a măsura eficienţa acestui medicament în repararea creierului, făcând posibilă şi evaluarea viitoarelor terapii pentru această tulburare devastatoare.
În scleroza multiplă, pacienţii pierd mielina, izolaţia protectoare din jurul fibrelor nervoase. Această pierdere de mielină declanşează întârzieri în semnalele nervoase, ceea ce duce la spasme musculare, pierderea vederii, încetinirea cognitivă şi alte simptome.
Cercetătorii din California care au identificat pentru prima dată un antagonist de receptor H1, clemastina, ca o potenţială terapie pentru scleroza multiplă (SM), au folosit scanări RMN pentru a studia impactul medicamentului asupra creierului a 50 de participanţi la un studiu clinic.
În creier, apa prinsă între straturile subţiri de mielină care învelesc fibrele nervoase nu se poate mişca la fel de liber ca apa care pluteşte între celulele cerebrale.
Această proprietate unică a mielinei a permis experţilor în imagistică să dezvolte o tehnică pentru a compara diferenţa dintre nivelurile de mielină înainte şi după administrarea medicamentului, prin măsurarea aşa-numitei fracţiuni de apă din mielină sau a raportului dintre apa din mielină şi conţinutul total de apă din ţesutul cerebral.
În studiul publicat luna trecută în PNAS, echipa a descoperit că pacienţii cu SM care au fost trataţi cu clemastin au înregistrat creşteri modeste ale apei din mielină, ceea ce indică repararea mielinei.
De asemenea, ei au dovedit că tehnica fracţiunii de apă din mielină, atunci când se concentrează pe părţile potrivite ale creierului, ar putea fi utilizată pentru a urmări recuperarea mielinei.
„Acesta este primul exemplu de reparare a creierului care este documentat prin RMN pentru o afecţiune neurologică cronică", a declarat medicul-cercetător Ari Green, director medical al Centrului de Scleroză Multiplă şi Neuroinflamare al UCSF şi membru al Institutului Weill pentru Neuroştiinţe.
Doctorul Green împreună cu specialistul în neuroştiinţe Jonah Chan, au identificat pentru prima dată clemastina ca o potenţială terapie pentru SM.
„Studiul oferă prima dovadă directă, validată biologic, bazată pe imagistică, a reparării mielinei induse de clemastină. Acest lucru va stabili standardul pentru cercetările viitoare privind terapiile de remelinizare", spune doctorul.
Mielina s-a refăcut chiar şi după ce a fost întreruptă medicaţia
În cadrul cercetării, pacienţii cu SM care s-au înscris în studiul ReBUILD au fost împărţiţi în două grupuri: primul grup a primit clemastină în primele trei luni ale studiului, iar al doilea grup a primit clemastină doar în lunile trei-cinci.
Folosind fracţia de apă din mielină ca biomarker cerebral, cercetătorii au constatat că apa din mielină a crescut în primul grup după ce participanţii au primit medicamentul şi a continuat să crească după ce tratamentul a fost oprit.
În cel de-al doilea grup, fracţia de apă din mielină a arătat că apa din mielină a scăzut în prima parte a studiului, sub placebo, dar după ce participanţii au primit clemastină, s-a observat o refacere a nivelului de apă din mielină.
Constatările coroborează rezultatele unui studiu anterior cu aceiaşi 50 de pacienţi care au constatat că medicamentul pentru alergii a redus semnalizarea nervoasă întârziată, ameliorând potenţial simptomele.
În studiul actual, cercetătorii au analizat corpul calos, o regiune a creierului cu un conţinut ridicat de mielină care face legătura între emisfera dreaptă şi cea stângă.
Aceştia au constatat că o reparaţie semnificativă a avut loc în afara leziunilor vizibile asociate de obicei cu SM.
Clemastina acţionează în acest context prin stimularea diferenţierii celulelor stem producătoare de mielină, spun specialiştii. Acest lucru plasează medicamentul cu o generaţie înaintea medicamentelor existente pentru SM care acţionează prin diminuarea activităţii sistemului imunitar, calmând inflamaţia şi reducând riscul de recidivă.
Cu toate acestea, autorii studiului spun că nu este încă optim, ca măsurarea fracţiei de apă să fie considerată un instrument în dezvoltarea unor terapii mai bune.
„Clemastina poate fi doar parţial eficientă la dozele pe care le putem folosi", a declarat dr. Green, care este, de asemenea, neuro-oftalmolog şi şef al Diviziei de neuroimunologie şi biologie glială în cadrul departamentului de neurologie al UCSF.
„Poate avea un efect sedativ, ceea ce poate fi deosebit de nedorit la pacienţii cu SM. Sperăm că vor fi dezvoltate medicamente mai bune, dar clemastina s-a dovedit a fi instrumentul care arată că remielinizarea este posibilă", a precizat medicul.
Echipa şi-a propus ca în cercetările viitoare să examineze potenţialul clemastinei în tratarea leziunilor cerebrale la copiii prematuri, care suferă adesea de leziuni ale mielinei.
Medicul neurolog pediatru, Bridget Ostrem, de la UCSF Benioff Children's Hospitals, a solicitat deja aprobarea Administraţiei americane pentru alimente şi medicamente (FDA), de a începe primul studiu clinic de testare a clemastinei pentru a trata această afecţiune debilitantă şi invalidantă.
