Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), obezitatea la nivel mondial aproape că s-a triplat din 1975 până în prezent. Au fost emise numeroase ipoteze privind cauzele obezităţii, printre care se numără consumul crescut de grăsimi alimentare, carbohidraţi sau alimente ultraprocesate (UPF), inactivitatea, hiperlipidemia şi hiperinsulinemia.
În baza acestor ipoteze au fost căutate soluţii care au implicat scăderea consumului de agenţi suspecţi.
Studii bine controlate au arătat că un consum crescut de UPF este asociat cu un consum crescut de alimente şi cu creşterea în greutate, în timp ce scăderea consumului de UPF a fost asociată cu pierderea în greutate.
Cu toate acestea, studiile nu identifică o cauză specifică a obezităţii, ţinând cont de faptul că regimul alimentar al unei persoane include mai multe variabile.
Într-o nouă perspectivă, Barbara E. Corkey, profesor emerit de medicină şi biochimie la facultatea de medicină a universităţii din Boston, prezintă o ipoteză nouă cu privire la cauza obezităţii.
Dacă va fi validată, aceasta ar putea indica paşi clari pentru a inversa obezitatea.
Eficienţa cu care oamenii ard şi stochează substanţele nutritive ca răspuns la supraalimentare variază, spune prof. Corkey.
Unele persoane consumă mai multă energie atunci când mănâncă în exces şi stochează mai puţin. Aceste persoane au tendinţa de a nu se îngrăşa uşor, explică ea.
De asemenea, reacţia la privarea de hrană variază de la individ la individ.
Unii conservă energia mai bine decât alţii atunci când ţin dietă, şi astfel, nu slăbesc uşor.
„Acestea sunt variaţii normale şi fiecare dintre noi este puţin diferit, în funcţie de bagajul genetic, dar răspundem la aceleaşi semnale", spune dr. Corkey.
Ipoteza sa postulează faptul că obezogenii (anumiţi compuşi chimici despre care se presupune că perturbă dezvoltarea normală şi echilibrul metabolismului lipidic), care au pătruns în mediul înconjurător în ultimii 50 de ani, generează în organismul nostru informaţii eronate, cum ar fi secreţia inadecvată de insulină sau foamea, care duc la obezitate.
Obezogenii, crede ea, pot genera modificări ale stării redox (un semnal normal fie al excesului, fie al nevoii de energie) care nu au legătură cu nevoile energetice, dar care stimulează în mod fals foamea sau stocarea de energie atunci când, de fapt, organismul nu are nevoie.
„Incidenţa tot mai mare a obezităţii este corelată cu un consum crescut de UPF, împreună cu mii de potenţiale toxine de mediu, inclusiv unele derivate din îngrăşăminte, insecticide, materiale plastice şi poluanţi atmosferici. Identificarea acestor agenţi ne-ar permite să îi eliminăm sau să le inhibăm capacitatea de a genera dezinformare în organism", spune prof. Corkey.
Modelul său, dacă va fi validat, ar putea avea un impact asupra multor boli legate de obezitate.
Cercetătoarea crede că identificarea agenţilor obezogeni şi eliminarea lor, împreună cu tratamentele care să blocheze efectul acestora asupra mecanismelor normale de reglare a organismului pentru secreţia de insulină, ar putea reprezenta o soluţie pentru combaterea „epidemiei" de obezitate.
Cercetarea sa a fost publicată online, luni, în Philosophical Transactions of the Royal Society B.
