Aproximativ 5% din populaţie prezintă anevrisme intracraniene nerezolvate în vasele de sânge de la suprafaţa creierului. În ciuda faptului că prezintă artere umflate care slăbesc pereţii vaselor de sânge, anevrismele intracraniene trec adesea neobservate - până când o ruptură duce la sângerări în creier, adesea mortale. Chiar şi atunci când sunt detectate în avans, singurele opţiuni de tratament disponibile în prezent implică o intervenţie chirurgicală, care are propriul set de riscuri, mai ales dacă anevrismul se află într-un loc sensibil. Prin urmare, găsirea altor opţiuni nechirurgicale reprezintă o prioritate ridicată. Cercetarea originii anevrismelor intracraniene a condus o echipă de oameni de ştiinţă japonezi să descopere un posibil tratament.
Cercetătorii de la Centrul RIKEN pentru Ştiinţa Creierului (CBS) din Japonia au descoperit un set de mutaţii înrudite care duc la apariţia anevrismelor intracraniene - vase de sânge slăbite din creier care se pot rupe în orice moment.
Toate mutaţiile par să acţioneze pe aceeaşi cale de semnalizare biologică, iar cercetătorii raportează primul tratament farmaceutic realizat vreodată, care acţionează prin blocarea acestui semnal, şi pe care l-au testat pe un model de şoarece.
Studiul a fost publicat săptămâna trecută, miercuri, în revista Science Translational Medicine.
Cercetătorii americani descriu două tipuri de anevrisme intracraniene, clasificându-le cel mai frecvent în: anevrisme intracraniene fusiforme, care iau naştere printr-o dilataţie de-a lungul peretelui vasului de sânge, şi anevrismele cerebrale saculare, când se formează o umflătură ca un săculeţ sau ca un marsupiu la o artera sau o ramificaţie a acesteia, fiind şi cele mai întâlnite, aproximativ 90% dintre anevrisme sunt de acest tip.
Cercetările anterioare au raportat mutaţii în arterele cu anevrism de tip fusiform, dar originile tipului sacular, mai frecvent, au rămas neclare.
Pentru a aborda această problemă, echipa RIKEN a secvenţiat întregul exom - toate bucăţile de ADN care codifică proteine - în celulele care au alcătuit 65 de artere anevrismale şi 24 de artere normale.
Împreună cu secvenţierea cu ţintă profundă, au descoperit că şase gene erau comune între anevrismele fusiforme şi cele saculare şi nu au apărut niciodată în arterele non-anevrismale, în timp ce alte 10 au apărut fie doar în cele fusiforme, fie doar în cele saculare.
În timp ce mai mulţi factori, cum ar fi vârsta, hipertensiunea arterială şi consumul de alcool, cresc riscul de anevrism intracranian, liderul proiectului, Hirofumi Nakatomi de la RIKEN CBS, notează că „o constatare neaşteptată a fost aceea că mai mult de 90% dintre anevrisme aveau mutaţii într-un set comun de 16 gene, ceea ce indică faptul că mutaţia somatică ar putea fi principalul factor declanşator în majoritatea cazurilor".
Testele suplimentare au arătat că mutaţiile la toate cele şase gene comune anevrismelor fusiforme şi saculare au declanşat aceeaşi cale de semnalizare biologică NF-κB.
Cercetătorii şi-au propus ca pas următor, să afle mai multe despre mutaţii şi să încerce să blocheze semnalizarea anormală.
În primul rând, ei au arătat că mutaţiile la una dintre cele şase gene, PDGDRB, au putut fi urmărite de-a lungul diferitelor straturi din eşantioanele de anevrisme umane.
Apoi, după ce au asociat mutaţia PDGDRB cu o migraţie celulară mai rapidă şi inflamaţie în celulele cultivate, au descoperit că aceste efecte pot fi blocate cu sunitinib, un medicament care împiedică modificările PDGDRB care permit semnalizarea.
Apoi, au creat un model de anevrism intracranian la şoareci, folosind un adenovirus pentru a introduce mutaţia PDGFRB în artera bazilară de la baza creierului.
După o lună, dimensiunea arterei îşi dublase diametrul şi devenise foarte subţire.
Ca şi în cazul celulelor cultivate, efectul genei mutante a fost blocat atunci când şoarecilor li s-a administrat sunitinib - un medicament autorizat pentru indicaţii oncologice; arterele bazilare ale animalelor au rămas de dimensiuni normale şi puternice.
„Stabilirea primului model animal nechirurgical de anevrism intracranian este în sine o realizare", spune Nakatomi, „dar, mai important, am suprimat expansiunea arterei cu un medicament, ceea ce indică faptul că anevrismele intracraniene pot fi tratate farmacologic", a declarat cercetătorul japonez.
Vor fi necesare cercetări suplimentare pentru a demonstra că acest tip de tratament medicamentos este eficient şi pentru pacienţii umani.
Însă cel mai dificil obstacol va fi detectarea. După cum explică Nakatomi, „anevrismele intracraniene nerupte sunt de obicei detectate prin Angiografie prin rezonanţă magnetică sau Angiografie prin tomografie computerizată în timpul controalelor de sănătate. Dacă aceste teste nu sunt disponibile, atunci anevrismele rămân nedetectate până când se sparg".
În Japonia, unde a fost efectuată această cercetare, multe persoane pot beneficia de aceste teste în cadrul controlului anual de sănătate, ceea ce face ca dezvoltarea tratamentelor medicamentoase să fie deosebit de utilă.
(Foto: Un model de anevrism intracranian la şoareci şi un tratament medicamentos de succes. (Stânga) O fotografie a arterei bazilare normale din creierul de şoarece de sus şi o secţiune transversală de jos. (Mijlocul) O arteră bazilară anevrismală care s-a umflat la un diametru dublu. Anevrismul a fost creat în această arteră specifică prin injectarea în apropiere a unui virus care purta gena PDGFRB mutantă descoperită. (Dreapta) Tratamentul cu medicamentul sunitinib blochează activitatea anormală a genei mutante, reuşind astfel să prevină apariţia anevrismului. Credit: RIKEN).
