Generaţiile mai tinere au primele menstruaţii mai devreme, iar durata de timp necesară pentru ca ciclul să devină regulat se schimbă, ceea ce ar putea indica probleme de sănătate mai târziu de-a lungul vieţii, susţine un nou studiu.
Un studiu, publicat miercuri în revista JAMA Network Open, a analizat datele a peste 70.000 de participante care au completat sondaje privind sănătatea femeilor, în cadrul unei cercetări pe termen lung asupra ciclului menstrual, care foloseşte date din aplicaţia mobilă Apple Health.
„În rândul persoanelor născute între 1950 şi 2005, am constatat că generaţiile mai tinere îşi încep prima menstruaţie (menarha) mai devreme, iar timpul necesar pentru ca ciclul lor să devină regulat a crescut, de asemenea”, a declarat autorul principal al studiului, dr. Zifan Wang, cercetător postdoctoral la facultatea de sănătate publică Chan a Universităţii Harvard.
Datele au fost colectate digital, bazându-se pe faptul că indivizii au raportat ei înşişi informaţiile pe baza amintirilor lor despre menstruaţia timpurie, ceea ce limitează într-un fel obiectivitatea rezultatelor, a precizat dr. Wang pentru CNN.
„Descoperirile noastre pot duce la o mai bună înţelegere a sănătăţii menstruale de-a lungul vieţii şi a modului în care mediul în care trăim influenţează acest semn vital critic”, a declarat într-un comunicat unul dintre cercetătorii principali, Shruthi Mahalingaiah, profesor asistent de mediu, reproducere şi sănătate a femeilor la Harvard Chan.
Există însă alte cercetări care au documentat asupra tendinţei începerii primului ciclu menstrual la vârste mai timpurii de-a lungul timpului.
În timp ce studiile anterioare au arătat tendinţe către o menarhă mai timpurie în ultimele cinci decenii, datele au fost limitate în ceea ce priveşte modul în care aceste tendinţe se prezintă în cadrul diferitelor grupuri rasiale şi statusuri socio-economice.
În plus, puţine studii au avut suficiente date pentru a identifica orice tendinţe în ceea ce priveşte timpul până la reglarea ciclului menstrual.
Cercetătorii au folosit un set mare şi divers de date din studiul Apple pentru a umple acest gol de cercetare.
Participantele care s-au înscris în studiu între noiembrie 2018 şi martie 2023 - 71.341 în total - au declarat singure vârsta la care au început să aibă menstruaţia pentru prima dată, precum şi rasa şi statutul socio-economic.
Cercetătorii au împărţit participanţii în cinci categorii de vârstă: născuţi între 1950-1969, 1970-1979, 1980-1989, 1990-1999 şi 2000-2005.
Vârstele de menarhă au fost definite ca fiind timpurie (mai puţin de 11 ani), foarte timpurie (mai puţin de 9 ani) şi târzie (16 ani şi peste).
Un subgrup de participante (61.932) au declarat singure timpul necesar pentru ca ciclul lor menstrual să devină regulat şi au fost împărţite în cinci categorii: până la doi ani, între trei şi patru ani, mai mult de cinci ani, nu a devenit regulat sau a devenit regulat cu utilizarea de hormoni.
Un alt subset (9.865) a furnizat indicele de masă corporală (IMC) la vârsta menarhei.
În acest cel mai recent studiu, cercetătorii au comparat tendinţele în ceea ce priveşte vârstele primelor menstruaţii şi cât timp a durat până când menstruaţia a devenit regulată pe grupe de vârstă, a explicat dr. Wang.
Cercetătorii au descoperit că tendinţele au fost şi mai puternice în cazul persoanelor care provin din grupuri minoritare rasiale şi etnice sau cu un statut socio-economic mai scăzut.
„Acest lucru este important, deoarece menarha timpurie şi menstrauţiile neregulate pot semnala probleme fizice şi psihosociale mai târziu în viaţă”, a menţionat dr. Wang, „iar aceste tendinţe pot contribui la creşterea rezultatelor negative în materie de sănătate şi a disparităţilor”.
Studiul a constatat că, pe măsură ce anul de naştere a crescut (ceea ce înseamnă că participantele erau mai tinere), vârsta medie la menarhă a scăzut, iar timpul scurs de la menarhă până la reglarea ciclului menstrual a crescut.
În rândul participantelor născute între 1950-1969, vârsta medie la menarhă a fost de 12,5 ani, iar ratele de menarhă precoce şi foarte precoce au fost de 8,6% şi, respectiv, 0,6%.
În rândul participantelor născute în perioada 2000-2005, vârsta medie la menarhă a fost de 11,9 ani, iar ratele menarhei timpurii şi foarte timpurii au fost de 15,5% şi, respectiv, 1,4%.
În cele două grupuri, procentul participantelor care au ajuns la reglarea ciclului menstrual în termen de doi ani de la menarhă a scăzut de la 76% la 56%.
Cercetătorii au observat că aceste tendinţe au fost prezente în toate grupurile sociodemografice, dar au fost mai pronunţate în rândul participantelor care s-au identificat ca fiind de culoare, hispanice, asiatice sau de rasă mixtă şi care s-au evaluat ca aparţinând unui statut socioeconomic scăzut.
Constatările au arătat că IMC la vârsta menarhei ar putea explica o parte din tendinţa de a începe menstruaţia mai devreme - cu alte cuvinte, că obezitatea din copilărie, un factor de risc pentru pubertatea timpurie şi o epidemie în creştere, ar putea fi un factor care contribuie la menarhia mai timpurie.
Alţi factori posibili care ar putea explica această tendinţă includ modelele alimentare, stresul psihologic şi experienţele adverse din copilărie, precum şi factorii de mediu, cum ar fi substanţele chimice care perturbă sistemul endocrin şi poluarea aerului.
„Este esenţial să continuăm să investigăm menarha timpurie şi factorii care o determină”, a declarat autorul corespondent Zifan Wang, cercetător postdoctoral la departamentul de sănătate a mediului de la Şcoala Harvard Chan.
„Menarha timpurie este asociată cu un risc mai mare de rezultate negative pentru sănătate, cum ar fi bolile cardiovasculare şi cancerul. Pentru a aborda aceste probleme de sănătate - pe care constatările noastre sugerează că ar putea începe să afecteze mai multe persoane, cu un impact disproporţionat asupra populaţiilor deja dezavantajate - avem nevoie de mult mai multe investiţii în cercetarea privind sănătatea menstruală”, a adăugat el.
Autorii au remarcat unele limitări ale studiului, inclusiv faptul că acesta se bazează în mare măsură pe auto-raportarea retrospectivă.
Un semn vital
Menstruaţia este ca un semn vital, a declarat dr. Eve Feinberg, profesor asociat de obstetrică şi ginecologie la facultatea de medicină Feinberg a Universităţii Northwestern din Chicago, care nu a fost implicată în cercetare.
„Vrei să te asiguri că organismul este reglat”, a explicat medicul. „Atunci când ciclul nu este regulat, e un semn, în general, că s-ar putea să se întâmple altceva”.
Oamenii de ştiinţă şi furnizorii de asistenţă medicală ştiu deja că un ciclu timpuriu şi un timp mai îndelungat pentru reglarea menstruaţiei sunt asociate cu efecte negative asupra sănătăţii, inclusiv boli cardiovasculare şi cancer, a menţionat dr. Wang.
Cu cât e mai mare durata de timp cu un ciclu menstrual neregulat, cu atât persoanele sunt mai expuse la un dezechilibru între doi hormoni importanţi: estrogenul şi progesteronul, a explicat dr. Feinberg.
Estrogenul semnalează creşterea, în timp ce progesteronul semnalează oprirea creşterii, a adăugat ea.
Pentru a preveni afecţiuni precum cancerul uterin, este necesar să existe semnalele atât pentru începutul creşterii cât şi cele pentru a opri creşterea.
Teoretic, expunerile mai îndelungate la estrogen fără un bun echilibru de progesteron ar putea afecta o creştere a cancerelor endometriale şi a problemelor de fertilitate în viitor, a spus ea.
O menstruaţie timpurie în sine poate pune probleme, a adăugat medicul american.
Pentru ca un copil de 8 ani să treacă prin pubertate, există adesea o deconectare între vârsta minţii şi a corpului copilului, a explicat ea.
De ce se schimbă aceste tendinţe menstruale?
Menstruaţia mai timpurie ar putea fi asociată cu un indice de masă corporală ridicat (IMC), în timpul copilăriei, spun specialiştii.
„Acest lucru implică faptul că obezitatea din copilărie, care este în creştere în multe ţări, ar putea contribui la apariţia mai devreme a menstruaţiei”, a adăugat dr. Wang.
Cauza însă ar putea implica, de asemenea, şi alţi factori de mediu, cum ar fi nutriţia sau prevalenţa microplasticelor, a adăugat dr. Feinberg, indicând necesitatea unor investigaţii suplimentare prin noi studii.
Cercetările suplimentare i-ar putea ajuta pe medici să consilieze mai bine indivizii în ceea ce priveşte menstruaţia şi să recunoască impactul acesteia asupra sănătăţii pacientelor, a declarat unul dintre principalii cercetători ai studiului, dr. Shruthi Mahalingaiah, profesor asistent de mediu, reproducere şi sănătatea femeilor la facultatea de sănătate publică de la Harvard.
Medicii ar trebui să evalueze fetele cu menstruaţie timpurie sau cu o durată lungă de ciclu neregulat pentru a se asigura că nu există o problemă de bază, a completat dr. Feinberg.
„Uneori, chiar şi utilizarea pilulelor contraceptive la o vârstă mai timpurie pentru a ajuta la o expunere mai devreme la progesteron poate oferi un pic mai mult control asupra menstruaţiei şi poate fi, eventual, protector”, a adăugat ea, subliniind însă că, „probabil cheia este să înţelegem cu adevărat ce determină acest lucru şi să ajungem la cauza principală”.