Prin studierea persoanelor care elimină spontan infecţiile cu hepatita C, o echipă de cercetători a identificat ţinte viabile de vaccin pentru o boală care infectează 70 de milioane de persoane din întreaga lume, iar numărul de cazuri creşte în fiecare an.
Se pare că un sfert dintre persoanele care sunt infectate cu virusul hepatitei C elimină singure infecţia fără tratament, în timp ce alte trei sferturi dintre persoane dezvoltă infecţii cronice care pot dura ani de zile.
Boala transmisă prin sânge - care provoacă ciroză hepatică, insuficienţă hepatică şi cancer la ficat - este răspândită în special în rândul persoanelor care îşi injectează droguri.
Antiviralele cu acţiune directă dezvoltate în urmă cu aproximativ un deceniu au o eficacitate de 98%, dar, chiar şi aşa, numărul cazurilor de hepatită C a crescut de la an la an, în principal din cauza faptului că infecţiile timpurii sunt greu de detectat, accesul la tratament este limitat, iar reinfecţiile apar chiar şi după tratament.
„De aceea, există acum un mare interes pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva hepatitei C", a declarat într-un comunicat Andrew Flyak, profesor asistent de microbiologie şi imunologie în cadrul Colegiului de Medicină Veterinară din cadul Universităţii americane Cornell, şi coautor al studiului publicat săptămâna trecută în revista Immunity.
Potrivit acestuia, studiul oferă o privire asupra modului în care anumite persoane elimină „o infecţie extrem de variabilă şi credem că aceste informaţii pot contribui la dezvoltarea unui vaccin".
Studiul a fost posibil datorită accesului la eşantioane de la persoane care şi-au injectat droguri şi care riscau să dobândească virusul. Acest lucru le-a permis cercetătorilor să urmărească persoanele care erau negative la hepatita C atunci când s-au înscris în program şi să vadă la vizitele ulterioare la clinică dacă persoana respectivă a dobândit virusul.
Cercetătorii au obţinut probe de la persoanele care au eliminat singure infecţia şi de la cele care au dezvoltat o infecţie cronică.
Virusurile care evoluează foarte rapid, cum ar fi SARS-CoV-2, gripa şi hepatita C, au o diversitate genetică extraordinară, cu tulpini multiple, spun specialiştii.
Combaterea acestor tipuri de infecţii necesită anticorpi speciali (proteine din sânge care recunosc agenţii patogeni şi îi neutralizează) numiţi anticorpi cu spectru larg (bNAb), care pot neutraliza diverse variante virale.
În cadrul unor studii anterioare, cercetătorii au izolat bNAb de la persoane care erau infectate cronic cu virusul hepatitei C. Aceştia au descoperit că bNAb proveniţi de la acestea foloseau o singură genă de anticorp pentru a codifica o parte variabilă a moleculei de anticorpi.
„Pentru a produce un anticorp, sistemele imunitare folosesc mai multe seturi de gene de anticorpi diferite, dar, indiferent de motiv, sistemele imunitare de la persoanele cu infecţii cronice cu hepatita C foloseau o singură genă variabilă de anticorpi, numită VH1-69", explică prof. Flyak.
De asemenea, majoritatea anticorpilor bNAb de la aceşti donatori infectaţi cronic au vizat o regiune specifică a virusului hepatitei C, şi anume stratul frontal al aşa-numitei proteine E2. Sistemul imunitar la persoanele infectate cronic nu a reuşit să elimine virusul.
În studiul actual, cercetătorii au izolat bNAb de la o persoană care a eliminat spontan trei infecţii separate.
Anticorpii bNAb ai acestei persoane au dezvăluit distincţii importante.
În primul rând, aceştia erau diverşi din punct de vedere genetic, ceea ce înseamnă că sunt codificaţi de o varietate de gene variabile, şi nu doar de un singur segment al genei VH1-69.
În al doilea rând, anticorpii bNAb de la acest individ au vizat trei regiuni diferite ale proteinei E2 a virusului, stratul frontal, precum şi un strat posterior şi un sandviş b.
Datele sugerează că un vaccin împotriva virusului hepatitei C ar trebui să provoace anticorpii bNAb pentru toate cele trei regiuni ale proteinei E2, şi nu doar o singură regiune a virusului, a precizat prof. Flyak.
„Dacă avem un răspuns la mai multe regiuni, putem avea un efect sinergic, obţinem un răspuns care este mult mai puternic decât suma părţilor sale", a explicat el.
Anticorpii bNAb de la individul care a eliminat infecţiile au dezvăluit, de asemenea, dovezi a ceea ce se numeşte evoluţie convergentă, în care diferiţi anticorpi bNAb au aceleaşi mutaţii, dar provin din gene variabile de anticorpi diferite.
„Vedem aceleaşi mutaţii în doi anticorpi larg neutralizanţi diferiţi - înseamnă că acele mutaţii sunt importante", a explicat prof. Flyak - şi ele măresc amploarea răspunsului anticorpilor la virusul hepatitei C.
Laboratorului său a folosit cristalografia cu raze X pentru a rezolva structurile cristaline ale anticorpilor bNAb în complex cu proteina E2 a virusului hepatitei C şi pentru a arăta modul în care mutaţiile acestor anticorpi interacţionează cu această proteină.
Aceste informaţii pot fi folosite pentru a proiecta candidaţi mai buni pentru vaccinuri, a menţionat prof. Flyak.
În etapele următoare, echipa sa va colabora cu un grup internaţional mai mare pentru a examina mai mulţi candidaţi la vaccinuri pe animale şi a-i identifica, în cele din urmă, pe cei care vor fi introduşi în studiile clinice pe oameni.
Anticorpi de la o persoană care a scăpat de infecţii multiple cu virusul hepatitei C vizează nu una, ci trei regiuni ale proteinei E2 a virusului. Credit: Laboratorul Flyak / Universitatea Cornell
