Dacă funcţionalitatea amigdalei creierului este afectată, percepţiile iluzorii apar mai rapid şi mai pronunţat. Acest lucru a fost descoperit de o echipă de cercetători condusă de Universitatea din Bonn, prin studierea a doi gemeni identici ale căror amigdale erau ambele deteriorate.
Experimente ulterioare cu voluntari au arătat că această structură cerebrală, cunoscută pentru rolul său eminent în procesarea fricii, furnizează o protecţie eficientă împotriva tulburărilor de percepţie. Această perspectivă din cercetarea de bază ar putea de asemenea permite o înţelegere mai bună a bolilor mintale. Rezultatele au fost publicate online în ”Journal of Neuroscience”.
”Iluzia mâinii de cauciuc” este o iluzie senzorială clasică bazată pe experimente publicate în 1998 de către Matthew Botvinick şi Jonathan D. Cohen. Subiectul îşi plasează ambele mâini pe o masă. Una din mâini este acoperită şi o mână realistă de cauciuc este plasată lângă ea. Apoi mâna reală şi cea de cauciuc sunt atinse ritmic cu o perie în acelaşi timp. După un anumit timp, vasta majoritate a subiecţilor are senzaţia că mâna artificială face parte din corpul propriu.
O echipă condusă de prof. dr. René Hurlemann de la Departamentul de Psihiatrie şi Psihoterapie al Spitalului Universitar Bonn (UKB) a efectuat acest experiment pe gemeni identifici, ambii suferind de sindromul Urbach-Wiethe. În această boală rară, amigdalele din ambii lobi temporali sunt defecte. ”Ca un rezultat, percepţia corporală a gemenilor este predispusă la interferenţă”, a raportat Hurlemann, citat de sciencedialy.com.
Iluzia mâinii de cauciuc experimentat de către surorile gemene a fost foarte rapidă şi foarte pronunţată. După un an, cercetătorii au repetat experimentul asupra lor – cu acelaşi rezultat. Prin urmare, oamenii de ştiinţă au suspectat faptul că amigdala joacă un rol important în protecţia împotriva afecţiunilor de percepţie corporală.
Cercetătorii au urmărit acest proces prin experimente ulterioare. Au repetat experimentul pe un grup de control format din 20 de femei sănătoase. Acesta a arătat că iluzia mâinii de cauciuc a apărut mult mai târziu la subiecţii sănătoşi decât la gemenele cu amigdalele afectate.
Mai mult decât atât, un chestionar standardizat a arătat că femeile cu amigdala intactă au avut o iluzie senzorială mult mai slabă decât cea a gemenelor. ”Până acum a existat o asociere foarte mică între amigdală şi iluzia mâinii de cauciuc”, a raportat autoarea principală dr. Franny Spengler, ce a petrecut câţiva ani lucrând în echipa lui Hurlemann şi apoi s-a mutat la Universitatea din Freiburg.
În pasul următor, echipa de cercetare de la Spitalul Universitar Bonn a folosit un scanner cerebral pentru a măsura volumul structural al amigdalei la 57 de subiecţi (36 de femei şi 21 de bărbaţi). În plus, experimentul cu mâna de cauciuc a fost efectuat din nou şi a fost măsurat timpul după care a apărut iluzia mâinii de cauciuc. Cu cât amigdala era mai mică, cu atât mai repede s-a instalat iluzia, a arătat rezultatul.
Oamenii de ştiinţă au administrat apoi nazal un spray cu oxitocină şi unul cu placebo voluntarilor la două programări consecutive. ”Studiile arată că hormonul oxitocină inhibă activitatea amigdalei. O amigdală intactă reduce susceptibilitatea iluziei mâinii de cauciuc”, a spus prof. dr. Markus Heinrichs de la Departamentul de Psihologie al Universităţii din Freiburg, care a fost de asemenea implicat în studiu. Oxitocina a amplificat iluzia mâinii de cauciuc: efectul a apărut mult mai rapid şi a fost semnificativ mai puternic decât în cazul administrării unui placebo.
Pentru Hurlemann, rezultatele indică faptul că amigdala are o funcţie protectivă împotriva percepţiei corporale perturbate. ”În literatura de specialitate, amigdala a fost adesea descrisă ca un sistem de alarmă ce generează răspunsuri de frică la stimuli externi de hazard. Ce este nou este faptul că această structură cerebrală are de asemenea un rol major în percepţia corporală”, a explicat omul de ştiinţă de la UKB.
Această structură protectivă a apărut aparent devreme în cursul evoluţiei: ca vânători şi culegători, ameninţaţi de animale sălbatice şi clanuri inamice, oamenii ar fi avut probabil puţine şanse de supravieţuire dacă ar fi suferit de iluzii corporale în timpul pericolului.
Oamenii de ştiinţă se întreabă acum dacă amigdala ar putea juca de asemenea un rol în bolile asociate cu o schemă corporală perturbată. ”Ne aflăm la începutul unei importante piste ştiinţifice ce ar putea să fie de asemenea relevante la bolile mintale”, a spus Hurlemann.
