O imunoterapie experimentală a obţinut rezultate promiţătoare împotriva cancerului vezicii urinare la pacienţii care nu răspund la tratamentele existente.
Noua terapie a fost prezentată săptămâna trecută la o conferinţă a Societăţii de Oncologie Urologică desfăşurată la Dallas, Statele Unite.
Medicamentul, denumit cretostimogen, a fost testat într-un studiu clinic de fază 3 cu 112 pacienţi cu cancer al vezicii urinare, care nu au răspuns la vaccinul BCG (Bacillus Calmette Guerin).
Dintre pacienţii incluşi în studiu, aproape 75% au înregistrat remisie completă a cancerului după administrarea tratamentului cu cretostimogen. Mai mult, mulţi dintre pacienţii incluşi în studiu nu au înregistrat o recădere după doi ani de la administrare, potrivit Reuters.
La cei mai mulţi pacienţi nu a fost necesară o intervenţie chirurgicală pentru îndepărtarea tumorii, iar tratamentul a fost bine tolerat, cu reacţii adverse minime.
"Aceste rezultate se adresează unei nevoi semnificative neacoperite la pacienţii cu cancer al vezicii urinare şi pot îmbunătăţi calitatea vieţii acestora. Acest tratament poate fi şi eficace, şi sigur, reducând nevoie de intervenţie chirurgicală şi oferind o alternativă mut aşteptată pentru pacienţii cu alternative limitate", a declarat dr. Mark Tyson de la Mayo Clinic din Rochester, statul Minnesota, şi autor principal al studiului, citat de Reuters.
Medicamentul cretostimogen a obţinut deja includerea în lista de evaluare prioritară a Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA.