Tulburarea de deficit de atenţie şi hiperactivitate (ADHD) este caracterizată prin tipare persistente de neatenţie, hiperactivitate şi impulsivitate, care pot afecta funcţionarea şi dezvoltarea zilnică a unei persoane. Simptomele acestei tulburări de neurodezvoltare pot varia foarte mult între indivizi, dar includ adesea dificultăţi de concentrare, organizare, gestionare a timpului şi menţinerea atenţiei, precum şi mişcări fizice excesive şi acţiuni impulsive. Tratamentul pentru ADHD implică, de obicei, o combinaţie de terapii comportamentale, sprijin educaţional şi gestionarea medicamentelor pentru a ajuta persoanele să gestioneze simptomele şi să îşi îmbunătăţească calitatea vieţii.
Pentru cei care iau medicamente stimulante pentru ADHD, un nou studiu a descoperit un potenţial dezavantaj de care aceştia trebuie să fie conştienţi - un risc crescut de a dezvolta o afecţiune a muşchiului cardiac, care slăbeşte în timp, numită cardiomiopatie.
Totuşi, riscul general rămâne încă relativ scăzut, spun oamenii de ştiinţă.
Cardiomiopatia este o boală care face ca muşchiul inimii să slăbească şi să aibă dificultăţi în a pompa sângele în mod eficient.
Simptomele includ oboseală, dificultăţi de respiraţie şi incapacitatea de a face exerciţii fizice sau de a fi la fel de activ ca în mod normal. În timp, afecţiunea se poate înrăutăţi şi poate duce, potenţial, la insuficienţă cardiacă.
Autorii studiului, programat să fie prezentat la Sesiunea Ştiinţifică Anuală a Colegiului American de Cardiologie, care se va desfăşura în Atlanta, Georgia, între 6 - 8 aprilie 2024, au analizat date despre peste 12.700 de tineri adulţi cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani diagnosticaţi cu tulburare de deficit de atenţie/hiperactivitate.
Cercetătorii i-au comparat pe cei cărora li s-au prescris medicamente stimulante pentru ADHD, precum Adderall (sulfat de dextroamfetamina, dextroamfetamina zaharata, sulfat de amfetamina si amfetamina aspartat) şi Ritalin (clorhidrat de metilfenidat), cu persoane similare care nu au luat medicamentele.
Ei au descoperit că pacienţii care luau stimulente aveau cu 17% mai multe şanse de a dezvolta cardiomiopatie după un an, iar acest risc sporit a urcat la 57% după opt ani, comparativ cu grupul celor care nu luau medicamente.
În timp ce acest procent de risc crescut sună alarmant, prevalenţa generală a cardiomiopatiei a fost totuşi foarte scăzută în ambele grupuri pe parcursul perioadei de studiu de 10 ani.
După un deceniu de tratament cu stimulente, doar 0,72% dintre pacienţi au dezvoltat cardiomiopatie, faţă de 0,53% dintre cei care nu luau medicamente.
„Poţi avea aproape 2.000 de pacienţi care iau aceste medicamente timp de un an şi s-ar putea ca doar unul dintre ei să aibă o cardiomiopatie pe care altfel nu ar fi avut-o, dar dacă îi laşi să le ia timp de 10 ani, 1 din 500 va avea acest lucru", spune autorul principal Pauline Gerard, studentă în al doilea an de medicină la facultatea de medicină a Universităţii Colorado, într-un comunicat de presă.
Aşadar, în cifre simple, riscul este destul de mic, chiar şi pe o perioadă îndelungată. Autorii studiului subliniază că descoperirile nu ar trebui să schimbe neapărat modul în care medicii prescriu aceste medicamente.
„Nu cred că acesta este un motiv pentru a nu mai prescrie aceste medicamente. Riscul crescut al acestor medicamente pe termen lung este foarte mic; este un risc real, dar este mic", adaugă cercetătorul.
Stimulentele acţionează prin creşterea nivelului de substanţe chimice din creier, cum ar fi dopamina şi noradrenalina, ajutându-i pe pacienţi să se concentreze şi să controleze comportamentele impulsive care apar în ADHD. Cu toate acestea, ele cresc, de asemenea, tensiunea arterială prin faptul că fac ca inima să pompeze mai repede şi mai tare.
Studii anterioare pe termen mai scurt nu au constatat niciun risc cardiac în urma administrării stimulentelor timp de un an sau doi.
Cu toate acestea, întrucât mulţi pacienţi cu ADHD încep să ia aceste medicamente în copilărie şi pot continua să le ia timp de zeci de ani, acest nou studiu a analizat potenţialele efecte pe termen lung.
Cercetătorii au folosit o bază de date medicale care acoperă aproximativ 80 de spitale pentru a identifica pacienţii cu un diagnostic de ADHD cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, cu şi fără prescripţii de stimulente.
Ei au exclus persoanele cu afecţiuni cardiace preexistente care nu au legătură cu medicamentele ADHD.
Fiecare utilizator de stimulente a fost apoi comparat cu un non-utilizator cu date demografice şi profiluri de sănătate similare.
Experţii spun că nu este nevoie să intraţi în panică sau să întrerupeţi imediat medicaţia dacă aceasta oferă beneficii semnificative pentru simptomele ADHD.
„Cu cât mai mult timp îi lăsaţi pe pacienţi să ia aceste medicamente, cu atât este mai probabil ca aceştia să dezvolte cardiomiopatie, dar riscul este foarte scăzut", notează autorii studiului.
Cu toate acestea, cercetarea subliniază importanţa monitorizării atente a oricărui pacient care urmează un regim stimulant pe termen lung.
Specialiştii recomandă controale regulate, urmărirea eventualelor simptome cardiace, cum ar fi oboseala sau dificultăţi de respiraţie, şi ţinerea sub observaţie a valorilor tensiunii arteriale.
Pentru majoritatea pacienţilor cu ADHD, stimulentele le schimbă viaţa, ajutându-i să se concentreze mai bine, să îşi controleze impulsurile şi să gestioneze sarcinile şi responsabilităţile acasă, la şcoală sau la serviciu.
Cu toate acestea, acest studiu oferă un alt punct de date, privind efectele potenţiale dincolo de creier, ale acestor medicamente în organism.
Cercetătorii sugerează că studii suplimentare ar putea ajuta la identificarea anumitor subgrupuri de pacienţi care ar putea prezenta un risc mai mare şi ar putea beneficia de examinări mai agresive înainte de a începe tratamentul cu stimulente.
De asemenea, ei speră să analizeze dacă diferite formulări de medicamente stimulante implică niveluri diferite de risc de cardiomiopatie în timp.
