Medicii de la un spital din Florenţa au reconstruit nasul unui băiat de cinci ani care s-a născut fără acest organ, copiindu-l pe cel al fratelui său geamăn cu ajutorul tehnologiei de imprimare 3D.
Copilul s-a născut prematur, la vârsta de 28 de săptămâni, fără piramidă nazală, din cauza unor complicaţii perinatale. Ca urmare, în loc de nas, el avea doar două găuri la nivelul feţei prin care putea să respire.
Părinţii micuţului s-au adresat medicilor spitalului italian pentru a le solicita ajutorul, temându-se că absenţa nasului îi va cauza fiului lor suferinţe emoţionale şi sociale.
Echipa de la Spitalul Pediatric Meyer din Florenţa, condusă de medicul Flavio Facchini, a folosit tehnici moderne de scanare pentru a alcătui o hartă digitală a nasului fratelui geamăn al pacientului.
Procedura a necesitat două intervenţii chirurgicale, din care prima a durat şapte ore.
Datorită tehnologiei 3D a laboratorului T3Ddy din cadrul departamentului de inginerie al universităţii itasliene, echipa a tipărit şabloane care au fost folosite pentru a preleva fragmente din cartilajul costal al copilului cu o precizie foarte mare, făcând operaţia cât mai puţin invazivă posibil.
Apoi, fragmentele au fost asamblate utilizând o mască sterilă 3D transparentă, care să permită respectarea în detaliu a formelor dorite pentru a construi scheletul osos şi cartilaginos al nasului, care au fost apoi acoperite cu eşantioane de piele prelevate de pe frunte şi din ţesutul mucos.
Băieţelul este bine acum şi s-a întors la grădiniţă unde va putea avea o viaţă normală, a declarat mama acestuia.