Metalele ca zincul, cuprul şi cromul influenţează o peptidă implicată în producţia de insulină, conform unei noi lucrări efectuate de chimiştii de la Universitatea din Davis, California. Cercetarea face parte dintr-o nouă zonă de ”metaloendrocrinologie” ce urmăreşte o perspectivă detaliată asupra rolului metalelor în procesele biologice din corp.
”Ne punem întrebări la care oamenii nu au realizat că nu avem răspunsuri”, a spus Marie Heffem, prof. asistent de chimie la UC Davis şi autor al studiului , citată de sciencedialy.com.
Metalele joacă un rol în multe procese biochimice. Hemoglobina conţine fier şi poartă oxigenul în sânge; zincul şi cuprul sunt implicate într-o treime sau chiar până la o jumătate din toate funcţiile corpului. Dar în timp ce oamenii de ştiinţă ştiu cantitatea totală a unui element într-o componentă dată din corp, cum ar fi sângele, în general nu cunosc localizarea exactă a acestor metale, starea în care sunt sau rolul lor biologic în corp.
”Un metal este un ingredient – ce faci cu el este ceea ce face diferenţa”, a spus Heffern. Laboratorul ei de la UC Davis utilizează noi tehnici pentru înţelegerea modului în care metalele sunt distribuite înăuntrul şi în afara celulelor, cum se leagă acestea de proteine şi alte molecule şi influenţelor subtile pe care le au asupra acelor molecule.
Noul studiu a urmărit peptidele C, sau peptidele de conectare, un lanţ scurt de aminoacizi. Peptida C este cercetată pentru potenţialul ei de a trata boala cronică renală şi deteriorările nervilor în diabet, deci orice înţelegere mai bună a modului în care se comportă sub anumite condiţii ar putea fi folositoare în ceea ce priveşte dezvoltarea medicamentelor.
Atunci când pancreasul produce insulină, peptidele C conectează două lanţuri de insulină într-un pas preliminar. Peptida C este apoi eliminată, stocată împreună cu insulina şi eliberată în acelaşi timp. Peptida C era considerată un biprodus al producţiei de insulină, dar acum oamenii de ştiinţă ştiu că acţionează ca un hormon.
Cercetătorii au măsurat modul în care zincul, cuprul şi cromul se leagă de peptidele C în nişte tuburi de testare şi modul în care metalele au afectat abilitatea celulelor să preia peptidele C.
Metalele au avut efecte subtile asupra structurii peptidelor C, în mod remarcabil asupra abilităţii sale de a se transforma într-o spirală sub anumite condiţii. Cuprul şi cromul au prevenit preluarea hormonului de către celule, dar alte metale cum ar fi zincul, cobaltul şi manganul nu au avut un asemenea efect.
Rezultatele arată potenţialul metalelor de a regla activitatea hormonilor ca peptida C prin modificarea structurii acestora sau afectarea preluării de către celule, conform lui Heffern.
