Chiar dacă longevitatea se manifestă la mai mulţi membri din aceeaşi familie, moştenirea genetică are mai puţină influenţă asupra duratei de viaţă decât s-a crezut până acum, arată un nou studiu extins, care a analizat genealogia a peste 400 de milioane de oameni.
Rezultatele studiului sugerează că heritabilitatea speranţei de viaţă este cu mult sub estimările anterioare. Studiul realizat de cercetători de la Calico Life Sciences şi Ancestry a fost prezentat în publicaţia Genetics, jurnalul Societăţii de Genetică din Statele Unite.
”Putem să învăţăm multe lucruri despre biologia procesului de îmbătrânire din genetica umană, dar dacă heritabilitatea duratei de viaţă este scăzută, se temperează aşteptările în legăturile cu lucrurile pe care le putem învăţa şi cât de uşor va fi. Datele ajută la punerea în context a întrebărilor pe care oamenii de ştiinţă ce studiază îmbătrânirea pot să le pună efectiv geneticii”, afirmă autorul principal al studiului, Graham Ruby, citat de sciencedaily.com.
Compania Calico Life Sciences este specializată în cercetare - dezvoltare, a cărei misiune este să înţeleagă biologia procesului de îmbătrânire.
Compania s-a alăturat cercetătorilor de la sursa online de genealogie Ancestry pentru a analiza informaţiile despre genealogie de pe site-ul ancestry.com, în scopul estimării heritabilităţii duratei de viaţă.
Heritabilitatea este o unitate de măsura ce măsoară cât de mult variaţia unei trăsături - în acest caz durata de viaţă - poate fi explicată de moştenirea genetică, făcând abstracţie de alte elemente precum stilul de viaţă, factori socio-culturali şi accidente.
Cercetări anterioare au estimat heritabilitatea duratei de viaţă de la 15% la 30%.
Plecând de la 54 de milioane de arbori genealogici generaţi de abonaţi, reprezentând şase miliarde de strămoşi, Ancestry a îndepărtat înregistrările redundante şi ale persoanelor care sunt încă în viaţă şi a analizat înregistrările rămase.
Înainte de a furniza datele echipei de cercetare de la Calico, cercetătorii de la Ancestry au înlăturat informaţiile identificabile din genealogie, lăsând doar anul naşterii, anul decesului, locul naşterii (fiind vorba de state din SUA şi de alte ţări) şi conexiunile familiale care formează structura arborelui genealogic.
În acest mod, autorii studiului au ajuns la un set de genealogii ce include peste 400 de milioane de oameni, în mare parte americani descendenţi ai unor europeni.
Echipa a fost apoi capabilă să estimeze heritabilitatea din arborele genealogic examinând similaritea duratei de viaţă între rude.
Folosind o abordare ce combină modelarea matematică şi statistică, cercetătorii au analizat rude născute de-a lungul secolului XIX şi la începutul secolului XX, descoperind că estimarea heritabilităţii pentru fraţi şi veri primari este aproape identică cu calculele anterioare.
Aşa cum a fost deja observat în studii precedente, durata de viaţă a unui om tinde să fie corelată cu cea a partenerului de viaţă în măsură chiar mai mare decât în cazul fraţilor de sex opus.
Această corelaţie între soţi poate fi cauzată de mulţi factori negenetici ce includ traiul în aceeaşi casă - mediul lor comun.
Primul indiciu că ceva mai mult decât genetica sau un mediul comun ar putea avea vreo influenţă a fost următoarea descoperire: cumnaţii şi verii primari ai soţului aveau durate de viaţă asemănătoare, în ciuda faptului că nu erau rude de sânge şi nici nu trăiau în acelaşi mediu.
Dimensiunea bazei de date i-a permis echipei de cercetare să analizeze mai atent corelaţiile privind longevitatea pentru alte tipuri de relaţii mai îndepărtate, cum ar fi mătuşi şi unchi şi alte rude ale partenerilor.
Constatarea că fratele soţiei fratelui unei persoane sau soţia fratelui soţiei persoanei aveau o durată de viaţă asemănătoare cu cea a persoanei în cauză, a făcut clar faptul că altceva era în joc a adus noi indicii cercetătorilor.
Dacă nu împart un istoric genetic şi nici mediul de trai, ce dă naştere similarităţii duratei de viaţă a persoanelor cu aceste tipuri de relaţii?, s-au întrebat cercetătorii.
Mergând înapoi la baza de date, cercetătorii au fost capabili să efectueze analize privind asocierea asortativă.
”Ce înseamnă aici asociere asortativă este că factorii importanţi pentru durata de viaţă tind să fie foarte asemănători între parteneri. Cu alte cuvinte, oamenii tind să îşi aleagă parteneri cu trăsături asemănătoare cu ale lor - în acest caz, cât de mult trăiesc”, spune Ruby.
Bineînţeles, longevitatea unui potenţial partener este greu de ghicit. "În general, oamenii se căsătoresc înainte ca unul din ei să moară", glumeşte autorul.
Din cauză că nimeni nu poate şti dinainte cât va trăi o persoană, asocierea asortativă la oameni se bazează pe alte caracteristici, consideră oamenii de ştiinţă.
Bazele alegerii partenerului pot fi genetice sau socio-culturale - sau ambele. Ca un exemplu negenetic, dacă venitul influenţează durata de viaţă, iar oamenii bogaţi tind să se căsătorească tot cu oameni bogaţi, acest fapt conduce la o longevitate corelată.
Acelaşi principiu s-ar respecta şi pentru trăsături mai mult controlate de genetică: dacă, de exemplu, oamenii înalţi preferă oameni înalţi, iar dacă înălţimea ar fi corelată cu longetivitatea, acest lucru ar creşte heritabilitatea duratei de viaţă.
Noul studiu a arătat că heritabilitatea duratei de viaţă nu este mai mare de 7%, potrivit cercetătorilor.
Concluzia? Cât de mult trăieşte o persoană are mai puţin de a face cu genele sale decât s-ar putea crede.
