Cercetătorii au descoperit că tumorile creierului conţin niveluri de expresie crescută a receptorilor de folat în raport cu ţesutul cerebral adiacent. Acest fenomen a fost observat atât la modele experimentale, cât şi la eşantioane de tumori umane.
Produsele radiofarmaceutice pe bază de folat pot fi utilizate în imagistica prin tomografie cu emisie de pozitroni (PET) pentru a detecta receptorii de folat în tumorile cerebrale.
Identificarea receptorilor de folat şi potenţialul de exploatare al acestora în ceea ce priveşte tumorile cerebrale reprezintă o descoperire nouă şi semnificativă în domeniu, au anunţat autorii cercetării care a fost publicată în revista Frontiers in Immunology.
Descoperirea are legătură cu glioamele, care reprezintă un grup de tumori cerebrale grave.
„Înainte de această descoperire, prezenţa receptorilor de folat şi nivelul lor crescut în glioame nu fusese luat în considerare şi, prin urmare, aceştia nu au fost încă utilizaţi în scopuri imagistice şi nici în scopuri de tratament", spune cercetătorul doctoral Maxwell Miner de la Centrul PET Turku din cadrul universităţii din Turku, Finlanda.
Potrivit liderului grupului de cercetare şi profesorului Anne Roivainen, cercetător principal al InFLAMES, aceasta reprezintă o ţintă deosebit de interesantă pentru potenţiale tratamente viitoare.
„Rezultatele noastre arată o creştere medie de 100 de ori mai mare a acumulării de radiofarmaceutice pe bază de folat în ţesutul gliomatos faţă de cel al ţesutului cerebral sănătos adiacent", spune profesoara Roivainen.
Tumorile cerebrale de tipul glioamelor provin din celulele gliale neuronale din creier, care depăşesc în cantitate neuronii.
Glioamele cuprind numeroase subgrupuri, existând chiar un grad ridicat de variabilitate morfologică a receptorilor în cadrul unei singure leziuni canceroase.
Această eterogenitate celulară poate îngreuna tratamentul.
Cercetătorii spun că există o nevoie urgentă de noi tratamente chimioterapeutice, în special pentru cele mai maligne cancere cerebrale, deoarece acestea cresc şi se infiltrează adânc în creier, ceea ce face dificilă distincţia între gliom şi non-gliom.
Cercetătorii de la Centrul PET din Turku speră că această descoperire recentă va conduce la continuarea cercetărilor privind detectarea şi tratarea tumorilor cerebrale cu folat.
Rezultatele au fost obţinute în cadrul unui proiect comun multidisciplinar la care au participat cercetători din Finlanda şi colaboratori de la universitatea Purdue, din Statele Unite. Probele de gliom au fost obţinute de la Auria Biobank.
(Foto articol: Imaginea de fuziune 3D PET/CT cu folat marcat cu fluor-18 a unui subiect de şobolan cu un gliom vizibil în regiunea centrală a creierului. Credit: Maxwell Miner).