O bacterie orală poate transforma o tumoră benignă într-o formă agresivă a cancerului de pancreas, arată un studiu realizat în Suedia

O bacterie orală poate transforma o tumoră benignă într-o formă agresivă a cancerului de pancreas, arată un studiu realizat în Suedia

Prezenţa bacteriei orale în aşa-numitele tumori pancreatice chistice este asociată cu agresivitatea crescută a tumorii, a raportat un studiu efectuat de cercetătorii de la Institutul Karolinska din Suedia, prezentat în publicaţia ”Gut”. Autorii speră că rezultatele vor ajuta la îmbunătăţirea diagnosticului şi tratamentului cancerului pancreatic.

Cancerul pancreatic este una dintre cele mai letale forme de cancer. Boala este adesea descoperită târziu, ceea ce înseamnă că în majoritatea cazurilor prognosticul este slab.

Dar nu toate tumorile pancreatice sunt canceroase. De exemplu, există aşa-zisele tumori pancreatice chistice (chisturi pancreatice), dintre care multe sunt benigne. Unele din ele pot, totuşi, să devină canceroase.

În prezent este dificilă diferenţierea dintre aceste tumori. Pentru a exclude cancerul, mulţi pacienţi trec prin intervenţii chirurgicale, ceea ce pune presiune atât pe pacient, cât şi pe serviciile de îngrijire medicală. Oricum, cercetătorii de la Institutul Karolinska au descoperit că prezenţa bacteriilor înăuntrul tumorilor chistice este legată de severitatea tumorii.

”Găsim majoritatea bacteriilor în stadiul în care chisturile încep să prezinte semne de cancer. Sperăm este ca acest lucru să poată fi folosit ca un biomarker pentru identificarea timpurie a chisturilor canceroase ce necesită să fie înlăturate chirurgical pentru a vindeca cancerul, ceea ce ar reduce numărul intervenţiilor nenecesare pentru tumorile benigne”, a spus autoarea studiului, Margaret Sällberg Chen de la Departamentul de Medicină Dentară al Institutului Karolinska, citată de sciencedialy.com.

Cercetătorii au examinat prezenţa ADN-ului bacterian în fluidul chisturilor pancreatice de la 105 pacienţi şi au comparat tipul şi severitatea tumorilor. Făcând asta, ei au descoperit că fluidul din chisturi cu displazie de grad ridicat şi cancer conţineau mult mai mult ADN bacterian decât cel din chisturile benigne.

Pentru a identifica bacteriile, cercetătorii au secvenţiat ADN-ul a 35 de mostre ce conţineau cantităţi mari de ADN bacterian. Ei au găsit variaţii mari în compoziţia bacteriană între diferiţi indivizi, dar de asemenea o mai mare prezenţă a anumitor bacterii orale în fluidul şi ţesuturile de la chisturile cu displazie de grad înalt şi cancer.

”Am fost surprinşi să găsim bacterii orale în pancreas, dar nu a fost complet neaşteptat. Într-un studiu mai vechi deja s-a arătat că bacteriile pe care le-am identificat în acest studiu sunt mai prezente în saliva pacienţilor cu cancer pancreatic”, a precizat dr. Chen.

Rezultatele pot ajuta la reevaluarea rolului bacteriei în dezvoltarea chisturilor pancreatice. Dacă studiile ulterioare vor arăta că bacteriile chiar afectează procesul pathologic, ar putea duce la noi strategii terapeutice folosind agenţi antibacterieni, au afirmat autorii cercetării.

Cercetătorii au studiat, de asemenea, diferiţi factori ce ar putea afecta teoretic cantitatea AND-ului bacterian în fluidul din tumoră. Ei au descoperit că prezenţa ADN-ului bacterian a fost mai ridicată la pacienţii ce au trecut prin endoscopia minim-invazivă la pancreas, o procedură ce implică introducerea unui tub flexibil în gură pentru a examina şi trata afecţiunile pancreasului, de unde ar putea veni posibilul transfer al bacteriei orale în pancreas.

”Rezultatele nu au fost complet inechivoce, deci endoscopia nu poate fi răspunsul complet la motivul pentru bacteriile sunt acolo. Dar poate vom putea să reducem riscul de a transfera bacteriile orale către pancreas prin clătirea gurii cu un agent antibacterian şi asigurând o bună igienă orală înaintea examinării. Acesta ar fi un studiu clinic interesant”, a mai precizat dr. Chen.

viewscnt