O descoperire care ar putea schimba lupta împotriva cancerului

O descoperire care ar putea schimba lupta împotriva cancerului

Cercetătorii americani au descoperit un reglator-cheie al răspunsului imunitar anticancer care ar putea schimba abordarea în lupta împotriva acestei boli devastatoare şi deseori mortale.

Publicat marţi, în Proceedings of the National Academy of Sciences - PNAS, studiul condus de oameni de ştiinţă de la Colegiul medical Baylor, din Texas, arată că, la modelele animale de cancer de sân şi de prostată, eliminarea genei SRC-3, în special într-un tip de celule imune, numite celule T reglatoare (Treg), a declanşat un răspuns anticancer pe tot parcursul vieţii care a eradicat cancerul fără efectele secundare tipice observate cu alte terapii.

Mai mult, transferul de Treg fără SRC-3 la animalele purtătoare de tumori de cancer de sân a dus, de asemenea, la eliminarea pe termen lung a tumorii fără efecte secundare negative.

Descoperirile încurajează continuarea investigaţiilor pentru a determina valoarea acestei abordări în tratarea cancerului la om.

„În urmă cu mai bine de 30 de ani, am descoperit o proteină, pe care am numit coactivator al receptorilor de steroizi (SRC), care este necesară pentru reglarea eficientă a activităţii genelor", a declarat autorul corespondent al studiului, dr. Bert W. O'Malley, profesor de biologie moleculară şi celulară la Colegiul medical Baylor.

„De atunci, am descoperit că o familie de SRC (SRC-1, SRC-2 şi SR-3), reglează activitatea unei varietăţi de funcţii celulare", a precizat medicul.

De-a lungul anilor, laboratorul său a făcut cercetări asupra SRC-3 şi rolului său în cancer.

SRC-3 nu numai că este foarte bine exprimat în toate cancerele umane şi joacă un rol în creşterea tumorilor, dar este, de asemenea, puternic exprimat în celulele Treg care reglează răspunsul imunitar la cancer.

Intrigaţi de abundenţa SRC-3 în celulele imune Treg şi bănuind că acesta ar putea juca un rol în controlul progresiei cancerului, echipa a investigat efectul eliminării genei SRC-3 din aceste celule imune asupra creşterii cancerului de sân.

Echipa a generat şoareci cărora le lipseşte gena SRC-3 doar în celulele Treg şi apoi au comparat progresia cancerului de sân la aceşti şoareci cu progresia la şoarecii care aveau gena SRC-3.

„Am fost surprinşi de rezultate", a declarat dr. O'Malley.

„Tumorile sânului au fost eradicate în cazul animalelor care nu au avut SRC-3. O injecţie ulterioară de celule canceroase suplimentare la aceşti şoareci nu a dat naştere la noi tumori, demonstrând că nu a fost nevoie să se genereze o inactivare suplimentară a SRC-3 pentru a susţine rezistenţa tumorală", a explicat medicul.

El a precizat faptul că transferul acestor celule la animale purtătoare de tumori canceroase de sân a dus, de asemenea, la eradicarea cancerului.

Echipa a obţinut rezultate similare şi în cazul cancerului de prostată.

În acelaşi studiu, cercetătorii au mai descoperit, de asemenea, că celulele imune Treg lipsite de SRC-3 au mediat eradicarea de lungă durată a tumorilor prin modificarea eficientă a mediului din jurul tumorii într-unul care a favorizat eliminarea cancerului.

Folosind o varietate de tehnici de laborator, dr. O'Malley şi colegii săi au descoperit că celulele imune Treg modificate au proliferat intens şi s-au infiltrat preferenţial în tumorile sânului, unde au eliberat compuşi care au generat un răspuns imunitar antitumoral.

Pe de o parte, compuşii au facilitat intrarea celulelor imune - celulele T şi celulele ucigaşe naturale - care au atacat direct tumora şi, pe de altă parte, Treg modificate au blocat alte celule imune care au încercat să oprească răspunsul anti-tumoral.

„Alte tratamente publicate par să reducă povara tumorală sau să elimine cancerul pentru o perioadă de timp, dar în majoritatea cazurilor acesta revine. Descoperirile noastre pe modele animale sunt primele care arată că Treg lipsite de SRC-3 eradică tumorile canceroase stabilite şi par să confere protecţie de lungă durată împotriva recidivei", a declarat primul autor al studiului, dr. Sang Jun Han, profesor asociat de biologie moleculară şi celulară şi în cadrul Centrului de medicină reproductivă de la Baylor.

 „Suntem foarte entuziasmaţi de rezultate care justifică continuarea investigaţiilor pentru a transpune descoperirile într-o terapie nouă, mai eficientă şi mai durabilă împotriva cancerului", au mai precizat autorii studiului.

viewscnt