În fiecare minut, milioane de celule din corpul nostru mor în mod intenţionat. Moartea celulară este un proces esenţial care ne protejează organismul de boli, eliminând celulele nedorite, deteriorate sau periculoase şi împiedicând răspândirea virusurilor, a bacteriilor şi chiar a cancerului. Acum, cercetătorii australieni au identificat o mutaţie genetică responsabilă de creşterea riscului de inflamaţie, care ar putea explica de ce unele persoane au şanse mai mari de a dezvolta anumite afecţiuni.
Cercetătorii australieni de la Institutul Walter and Eliza Hall (WEHI) au descoperit că o modificare genetică ce poate creşte riscul de inflamaţie, printr-un proces descris ca fiind o moarte celulară „explozivă", este purtată de până la 3% din populaţia globală.
Studiul ar putea explica de ce unele persoane au şanse mai mari de a dezvolta afecţiuni precum boala inflamatorie intestinală (BII) sau de a suferi reacţii mai severe la infecţii cu bacterii precum Salmonella.
Puterea imunitară a morţii celulare „explozive"
Dr. Sarah Garnish, de la WEHI, primul autor al lucrării, publicate pe 28 septembrie, în revista Nature Communications a declarat că, deşi există diferite tipuri de moarte celulară, necroptoza se distinge prin ferocitatea sa; în esenţă, celulele explodează, ceea ce porneşte o alarmă pentru ca alte celule din organism să reacţioneze.
„Acesta este un lucru bun în cazul unei infecţii virale, unde necroptoza nu numai că ucide celulele infectate, dar instruieşte sistemul imunitar să răspundă, să cureţe lucrurile şi să înceapă un răspuns imunitar mai specific şi de lungă durată", a declarat dr. Garnish, comentând studiul intitulat: „Un polimorfism comun al MLKL uman conferă rezistenţă la reglarea negativă prin fosforilare".
„Dar atunci când necroptoza este necontrolată sau excesivă, răspunsul inflamator poate declanşa de fapt boala", spune dr. Garnish.
Frâne genetice
Gena MLKL este cea care controlează necroptoza. Atunci când organismul are nevoie să declanşeze un răspuns de moarte celulară foarte puternic, frânele celulare care ţin în mod normal gena MLKL sub control sunt ridicate. Cu toate acestea, unii dintre noi produc o formă de MLKL care are frânele şubrede.
Dr. Garnish şi echipa sa au reuşit să cuantifice acest lucru la nivel de populaţie pentru prima dată.
„Pentru cei mai mulţi dintre noi, MLKL se opreşte atunci când organismul îi spune să se oprească, dar 2-3% dintre oameni au o formă de MLKL care este mai puţin receptivă la semnalele de oprire", explică dr. Garnish.
„În timp ce 2-3% nu pare mult, dacă luăm în considerare populaţia globală, acest lucru se transformă în multe milioane de oameni care poartă o copie a acestei variante genetice".
Noua cercetare avansează ideea că o modificare genetică comună ca aceasta se poate combina cu stilul de viaţă al unei persoane, istoricul de infecţii şi cu o moştenire genetică mai extinsă, şi poate creşte riscul de boli inflamatorii şi reacţii severe la infecţii.
Acest lucru este cunoscut sub numele de risc poligenic - influenţa combinată a mai multor gene asupra dezvoltării unei anumite trăsături sau afecţiuni.
Credit: WEHI
„Luând ca exemplu diabetul zaharat de tip 2, este rar ca o singură modificare genetică să determine dacă cineva va dezvolta această afecţiune", spune dr. Hildebrand.
„În schimb, multe gene diferite joacă un rol, la fel ca şi factorii de mediu, cum ar fi dieta şi fumatul", menţionează ea.
Dr. Hildebrand spune că nu este un proces simplu, cum ar fi o conectare directă a acestei diferenţe în gena MLKL, pentru a creşte şansa ca cineva să dezvolte o anumită afecţiune.
„Nu am etichetat încă această variantă a genei MLKL pentru o anumită boală, dar vedem un potenţial real ca aceasta să se combine cu alte variante genetice şi cu alte indicii de mediu, pentru a influenţa intensitatea răspunsului inflamator al organismului.
Spre o medicină personalizată
Cunoştinţele asupra genei MLKL au parcurs un drum lung, de când aceasta a fost descoperită întâmplător într-un laborator WEHI, în urmă cu peste 20 de ani.
Noile cercetări deschid calea către teste şi screening-uri viitoare, care ar putea determina riscurile de boală ale unei persoane.
Secvenţierea genomului este din ce în ce mai ieftină şi mai uşor accesibilă.
Pe măsură ce mai multe date genomice devin disponibile pentru cercetători, creşte probabilitatea ca aceştia să poată lega variantele genetice comune, precum cea descrisă pentru MLKL, de anumite boli.
În viitor, echipa australiană speră să identifice cu precizie modificările genetice care ar putea indica dacă o persoană are mai multe şanse de a avea un caz sever de Covid-19 sau mai puţine şanse de a-şi reveni după chimioterapie.
„Fiecare informaţie de acest gen ne ajută să facem din medicina personalizată o realitate în plus", a declarat dr. Garnish.
Echipa WEHI cercetează acum dacă necroptoza necontrolată ar putea fi benefică în anumite circumstanţe, şi anume, dacă persoanele cu varianta genei MLKL ar putea să aibă un răspuns celular defensiv mai puternic la anumiţi viruşi.
„Modificările genetice de acest gen nu se acumulează de obicei în populaţie în timp, decât dacă există un motiv pentru aceasta - în general, ele sunt transmise mai departe pentru că fac ceva bun", a precizat dr. Garnish.
„Ne uităm la dezavantajele pe care le are această modificare genetică, dar căutăm şi aspectele pozitive", a completat cercetătoarea.
