Adulţii vârstinici sănătoşi care au fost obezi mai mulţi ani ar putea avea un risc mai mare de dezvoltare a demenţei decât cei care nu sunt supraponderali, sugerează două noi studii realizate în Marea Britanie.
Echipa de studiu a urmărit două grupuri de adulţi fără demenţă cu vârste cuprinse între 65 şi 74 de ani, timp de 15 ani. Un grup, considerat ”sănătos”, a inclus 257.523 de nefumători ce nu au avut cancer, cedări ale inimii sau probleme de sănătate cronice multiple iar celălalt alt grup format din 161.927 de adulţi, consideraţi ”nesănătoşi”, fumători sau cu probleme medicale cronice serioase.
În decursul primului deceniu al studiului, ”oamenii sănătoşi” care erau obezi sau supraponderali au fost mai puţin predispuşi să dezvolte demenţa, în comparaţie cu oamenii cu greutate normală, dar după asta, obezitatea a fost asociată cu un risc mai mare cu 17% de demenţă.
”Când am analizat situaţia pe termen lung, obezitatea a fost clar asociată cu riscuri crescute de demenţă”, a spus autorul studiului David Melzer de la Univerity of Exeter din Marea Britanie, citat de Reuters.
Oamenii cu obezitate au de obicei alte probleme de sănătate, ca diabetul şi hipertensiunea arterială, ce pot creşte independent riscul demenţei, dar rezultatele în ceea ce priveşte conexiunea dintre obezitate şi demenţa au fost amestecate până acum câteva studii anterioare sugerând chiar că acest exces de greutate ar putea chiar să ofere protecţie.
În studiul actual, 9.774 de oameni din ”grupul sănătos” au fost diagnosticaţi cu demenţă. Puţin mai mult de jumătate din pacienţii cu demenţă au pierdut cel puţin 2,5 kg în timpul deceniului anterior diagnosticului.
Pierderea în greutate anterioară demenţei ar putea masca conexiunea dintre obezitate şi declinul congnitiv, conform autorilor cercetării.
Boala Alzheimer se poate dezvolta încet pe o perioadă de până la 20 de ani după ce persoanele au fost diagnosticate, lucru valabil şi pentru deteriorările arterelor din creier, care de asemenea contribuie la demenţă. Această dezvoltare înceată a demenţei face dificilă separarea factorilor de risc reali de efectele bolii susţin cercetătorii.
În mod interesant, obezitatea a fost asociată chiar cu un risc scăzut pe termen scurt şi pe termen lung al demenţei pentru ”grupul nesănătos” din acest studiu. Un total de 6.070 de indivizi în grupul nesănătos a dezvoltat demenţă.
Studiul nu a fost proiectat pentru a dovedi dacă obezitatea ar putea cauza demenţă în anii mai întaintaţi şi modul în care ar face asta. Altă limitare este faptul că cercetătorilor le-au lipsit date pentru a examina conexiunea dintre obezitate şi forme specifice de demenţă, cum ar fi boala Alzheimer, au notat autorii în jurnalul ”Age and Ageing”.
Într-un studiu separat cercetătorii conduşi de Alexander Allen de la London School of Hygiene and Tropical Medicine, de asemenea au examinat conexiunea dintre supraponderabilitate şi demenţă şi de asemenea au pus la îndoială ideea conform căreia obezitatea ar fi protectivă.
Cercetătorii au analizat legătura dintre grăsimea abdominală în exces la o vârstă mijlocie şi riscul decesului cauzat de demenţă pe parcursul următorilor 40 de ani la aproximativ 19.000 de bărbaţi funcţionari publici, participând într-un studiu de sănătate pe termen lung.
Ei au descoperit că pierderea în greutate pe parcursul a 30 de ani, începând cu vârsta mijlocie, a fost asociată cu un risc crescut de demenţă la bătrâneţe. Grăsimea în exces la bătrâneţe a fost asociată oricum cu un risc scăzut de demenţă.
În timp ce acest lucru ar putea părea să sugereze un efect protectiv al greutăţii în exces, de fapt, cea mai puternică conexiune dintre pierderea în greutate pe parcursul timpului şi un eventual diagnostic de demenţă, indică simptomele dezvoltării demenţei contribuind la pierderea în greutate, conform lui Allen şi colegilor săi.
”Aceste efecte ar putea reflecta schimbări ale apetitului sau alte aspecte comportamentale ce rezultă într-un consum redus de energie. Astfel, afirmaţiile studiilor anterioare conform cărora subponderabilitatea creşte riscul demenţei ar putea fi un efect al cauzalităţii inverse”, a mai explicat dr.Allen.
